Libertatea umană între „chip“ şi „asemănare“

Problematica fiinţei umane a constituit dintotdeauna un subiect de interes pentru religie, filosofie, ştiinţă sau artă. În pragul epocii moderne, filosofi precum Pico de la Mirandola încercau să descopere cheia antropologiei în libertatea omului, ca mijloc de accedere la divin. Între toate, liberarea „are darul de a instaura pacea ca unitate a fiecărui om cu el însuşi, precum şi ca unitate a fiecărui om cu omenirea“, după cum afirma un filosof contemporan (Ionel Buşe, Note de curs, Craiova 2008, p. 83).

Prevalându-ne de această convergenţă ideologică, dintre teologie şi filosofie, am putea afirma cu uşurinţă că libertatea este atuul desăvârşit ce-l înzestrează pe om ontologic, încă de la creaţie. Credinţa fundamentată pe Sfintele Scripturi ne arată foarte clar că omul îşi acceptă liber, în credinţă şi ascultare, condiţia de „chip creat“ al lui Dumnezeu. Recunoscându-şi starea de decadenţă în care se află, el spune despre sine: „Eu sunt pământ şi cenuşă“ (Fac. 18, 17), însă de fiecare dată se ridică prin întruparea Mântuitorului Hristos la starea de fiu al celui Preaînalt. În virtutea libertăţii sale, chipul lui Dumnezeu are o dublă alternativă: aceea de a călători spre asemănarea cu Creatorul său, sau de a urma autonom şi orgolios cărarea cea spinoasă a neascultării alimentate de păcat.

 „Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său“

Primul capitol al cărţii Facerea relatează în detaliu actul prin care Dumnezeu plăsmuieşte, în şase zile (hexaimeron), întreaga creaţie: cosmosul, pământul, plantele, animalele şi, în final, pe om. Acesta este adus la existenţă în urma sfatului treimic, după ce au fost gata toate: „Şi a zis Dumnezeu: «Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul»“ (Fac. 1, 26). Analizând acest important aspect al existenţei noastre, IPS Părinte Irineu Popa afirmă: „A fi în chipul lui Dumnezeu, sau după chipul lui Dumnezeu, sau a fi chipul lui Dumnezeu nu sunt deloc expresii sinonime. După chip înseamnă că Dumnezeu ar fi creat mai întâi un chip, o imagine prototip, după care a creat pe om. Această imagine intermediară poate fi Înţelepciunea (cf. Înţ. Sol. 7, 26) sau Logosul. Dar adevăratul Arhetip, după care a creat şi a realizat pe om, este Hristos, care este în forma lui Dumnezeu (Tit. 2, 6), care este chip al lui Dumnezeu (II Cor. 4, 4). Ansamblul tradiţiei cu privire la acest aspect poate fi rezumat spunând că omul este după chipul Logosului: şi că el este chip al lui Dumnezeu prin intermediul Logosului, fiind deci chip al Chipului“ (Omul după chipul lui Dumnezeu, între posibilitatea asemănării şi catastrofa căderii, în MO, nr. 1-4/2003, p. 8).

Prin urmare, legătura dintre Dumnezeu şi creaţia Sa este întărită în primul rând prin plăsmuirea omului. Plin de slava dumnezeiască, acesta se învredniceşte de sus a da nume tuturor vietăţilor înainte create, consolidându-se ca o punte de legătură între cele două realităţi cosmice: spirituală şi materială.

În continuare, referatul biblic ne spune: „Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut, a făcut bărbat şi femeie“ (Fac. 1, 26 -27). Observăm de aici că nu se mai aminteşte de „asemănare“, ci este pomenit doar cuvântul „chip“. Relaţia dintre cei doi termeni a fost dezvoltată şi analizată pe larg în teologia Sfinţilor Părinţi.

Încheiem scurta noastră intervenţie asupra problemei antropologice amintindu-ne de cuvintele Sfântului Vasile cel Mare. El ne spune că noi am primit chipul lui Dumnezeu în actualitate, ca o pecete imprimată în întreaga noastră fiinţă, iar asemănarea ne-a fost dată ca scop suprem la care trebuie să ajungem prin efort susţinut şi părtăşie cu Dumnezeu, adică în potenţă. „Să facem pe om după chipul Nostru şi după asemănare. Pe unul îl avem de la zidire, pe altul îl dobândim prin voia slobodă. În alcătuirea dintâi ni s-a dat să ne naştem după chipul lui Dumnezeu; prin voia slobodă se plăsmuieşte întru noi fiinţarea după asemănarea lui Dumnezeu… Să facem pe om după chipul Nostru: să-i fie dat prin zestre ceea ce este după chip, dar şi făcându-se după asemănare. Dumnezeu a dat putere pentru aceasta; prin ce te-ai mai fi ostenit; dacă te-ar fi făcut şi după asemănare? De ce te-ai mai fi încununat? Iar dacă Ziditorul ţi le-ar fi dat pe toate, cum ţi s-ar fi deschis Împărăţia cerurilor? Se cuvenea deci a se da ţie doar o parte, lăsându-se cealaltă neîmplinită, tocmai ca să o plineşti tu însuţi şi să te învredniceşti de răsplătirea care vine de la Dumnezeu“.