În cea de‑a doua duminică a postului închinat praznicului Nașterii Domnului, Postul Bucuriei, 24 noiembrie, zi în care în bisericile ortodoxe este lecturat pasajul evanghelic despre dregătorul bogat și
25 Noi, 2024
Literatură ortodoxă românească pentru românii din Rabovo
Din grijă faţă de semenii lor de peste graniţe, studenţi de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti au continuat campania derulată în anii trecuţi, „Dă o carte pentru un frate”. De curând, cărţi, reviste şi alte materiale ortodoxe editate în limba română au fost dăruite comunităţii româneşti din Rabovo, din nord-vestul Bulgariei. „Regiunea, foarte frumoasă, este din păcate foarte săracă, fiind considerată, în urma unui studiu recent, ca fiind cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană. Din această cauză, zeci de mii de oameni au plecat în Occident, lăsând sate întregi pustii. Satul Rabovo, cel mai mare sat din zona deluroasă a Timocului bulgăresc, are aproape 400 de locuitori, dar acum două decenii aici erau peste 3.000 de suflete. Aproape peste tot auzi vorbindu-se limba română, pentru că satul este încă unul românesc. La biserica din Rabovo, cu hramul «Înălţarea Domnului», părintele Valentin Goga Rasavi ţine sfintele slujbe şi în limba română. În lunile următoare, încercăm să strângem manuale şcolare pentru copiii din Serbia de nord-vest, regiunea Timoc, unde, începând din această toamnă, vor începe în şcoli, pentru prima dată, orele de limba română. Vom continua şi strângerea de carte ortodoxă pentru parohiile din regiunile ucrainene Cernăuţi, Trascarpatia şi Odessa, regiuni în care trăiesc mari comunităţi de români. Dacă doriţi să ne contactaţi pentru orice ajutor în campaniile noastre, sunteţi rugaţi să ne scrieţi pe adresa de mail cartepentrufrate@yahoo.ro”, a precizat Tudor Virgil Hila, student al Facultăţii de Istorie din Bucureşti.
Prin această campanie, organizatorii vor să vină întru întâmpinarea nevoilor fraţilor noştri români din afara graniţelor şi pentru a-i ajuta să promoveze identitatea şi limba maternă. (Ioan Buşagă)
Din istoria rabovenilor
Rabovenii zic că sunt urmaşi ai boierilor lui Constantin Stracimir, ultimul ţar al Dii-ului, numele românesc al Vidinului, care după răscoala acestuia şi a boierului Frunză, din anii 1408-1413, împotriva turcilor, s-au refugiat de frica acestora pe dealul pe care astăzi este satul. Legenda spune că numele de Rabova vine de la cuvintele „rea vorbă”, anume că ar fi fost un blestem lăsat de acum 600 de ani, ca urmaşii celor care se refugiaseră aici să se împrăştie în cele patru zări. Acum sunt trei sate ce poartă numele de Rabovo, unul în Bulgaria, unul în Republica Macedonia şi unul în Serbia, astfel că legenda poate să aibă un sâmbure de adevăr.
Biserica din Rabovo, cu hramul „Înălţarea Domnului”, a fost construită la începutul secolului. Din cauza războaielor a ajuns într-o stare avansată de degradare, dar datorită unei sponsorizări a fost consolidată. Din păcate, banii nu au ajuns şi pentru refacerea treptelor bisericii, astfel că pentru acestea va trebui făcut un nou efort.
În interiorul bisericii se află o icoană a Sfântului Arhanghel Mihail, una dintre icoanele aduse din biserica veche, pictate pe la 1869, pe care se poate citi în chirilica românească următoarele: „Eu din cuţitu cel înfricoşat înaintea hramului Domlui şed şi privesc milostiveşte la cei buni şi la cei greşiţi iară pre cei greşiţi cu cuţitul meu cel...”. Demn de reţinut este faptul că icoanele sunt pictate pe la 1869, deci înainte ca Bulgaria să devină autonomă, când întreaga zonă era încă sub ocupaţie otomană, ţinând administrativ de Paşalacul de Vidin. Observăm astfel că deşi tot ţinutul intră sub stăpânire turcească încă din secolul al XV-lea, ocupaţia acestora era destul de blândă totuşi. Astfel, în Rabova se mai pot găsi documente de la începutul secolului XIX, scrise în limba română, semnate de oficialităţile locale, în cazul de faţă de „chinez”, un fel de primar al satului. De asemenea, sunt documente de proprietate, semn că ţăranii şi-au păstrat pământurile indiferent de stăpânire.
La câţiva kilometri depărtare de Rabova, se află vechea Mănăstire Albotina, săpată în piatră, probabil ctitorie a primilor Basarabi. Pe aici legenda spune că a trecut şi Sfântul Nicodim de la Tismana înainte să treacă Dunărea spre Ţara Românească, sau Cuvioasa Teodora, fata lui Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti, fosta ţarină a Bulgariei, în calitate de soţie a lui Ioan Alexandru şi mama ţarului de Vidin, Stracimir. Timp de veacuri aici au vieţuit sute de călugări, ultimul vieţuitor de aici, cunoscut de bătrâni sub numele de Ghergu, mergând la Domnul prin anii â20 ai secolului trecut. Albotina este un simbol al locuitorilor din împrejurimi, aici adunându-se în fiecare an, în a doua zi de Paşte, pentru a juca „Hora morţilor”.
Timocul bulgăresc se întinde de la oraşul Vidin spre râul Timoc, râu ce reprezintă şi graniţa dintre Bulgaria şi Serbia. În această regiune existau aproximativ 30 de sate locuite aproape în totalitate de etnici români. În est, regiunea se continuă cu Timocul sârbesc, unde trăiesc sute de mii de etnici români. Din punct de vedere etnografic sunt mici diferenţe între locuitorii satelor de pe malul Dunării şi locuitorii satelor ce se întind pe dealurile din sudul acestei regiuni.
Capitala Timocului bulgăresc, Dii-ul, acesta este numele românesc al Vidinului, a fost mai întâi oraş roman, sub numele de Bononia, apoi atinge apogeul în secolul XIV, când devine capitala Ţaratului de Vidin, pentru ca mai apoi, sub stăpânirea otomană, să devină capitala Paşalâcului de Vidin. Oraşul este marcat de fortăreaţa Baba Vida, puternica cetate a ţarilor de Vidin, transformată apoi în garnizoană turcească. În anul 1877, Baba Vida a fost prima fortăreaţă turcească bombardată de armata română de pe celălalt mal al Dunării, din Calafat, facilitând astfel trecerea fluviului de către armata română spre Smârdan, localitate aflată la câţiva kilometri de Baba Vida, unde turcii au suferit o mare înfrângere.
Un personaj de legendă, cu rădăcini în oraş, este Osman Pazvantoglu, cunoscut nouă sub numele de Pazvante Chioru. El a fost conducătorul regiunii la sfârşitul secolului XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, când s-a rupt de sultanul de la Constantinopol. Osman Pazvantoglu, după tată bosniac şi după mamă român, a construit în Dii o moschee şi o garnizoană militară. Interesant este faptul că, poate datorită credinţei mamei sale, garnizoana are formă de cruce, iar moscheea în loc de semilună are pe minaret o inimă.
Din perioada medievală a oraşului întâlnim încă bisericile ctitorite de Matei Basarab, „Sfânta Cuvioasă Parascheva” şi „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, biserici care se află din păcate astăzi într-o avansată stare de degradare.
Astăzi, o importantă comunitate de români trăieşte în cartierul Cumbair, fost sat, actualmente intrat în componenţa oraşului Vidin. Aici, Ivo Gheorghiev, preşedintele AVE (Uniunea etnicilor români din Bulgaria), a înfiinţat în urmă cu câţiva ani o bibliotecă în limba română, ce poartă numele vechii Mănăstiri Albotina. (Tudor Virgil Hila)
.jpg)
