Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie arhierească în Duminica a 22-a după Rusalii la Roman
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a 22-a după Rusalii, în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi
În cadrul Sfintei Liturghii au avut loc hirotonia întru diacon a tânărului teolog Robert Vasile Moldoveanu, pentru Parohia „Sfântul Nicolae”-Orbeni II, Protopopiatul Sascut, și hirotonia întru preot a diaconului Constantin Pașcu, pe seama Parohiei „Sfântul Nicolae”- Negri din Protopopiatul Bacău.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a adresat un cuvânt de binecuvântare și a îndemnat credincioșii prezenți la smerenie cu fapte bune și la a se feri de păcatul mândriei și al autosuficienței.
De asemenea, a vorbit despre importanța hirotoniei: „Biserica se conduce și ea, ca orice instituție, din punct de vedere administrativ, prin canoane, prin organisme și prin sectoare. În Biserică factorul spiritual cel mai important este înduhovnicirea. Acesta este scopul, să ne îmbogățim în Duhul Sfânt. Am dorința și speranța că cei care au primit astăzi harul preoției vor fi conștienți de acest mare har. [...] Nici unul dintre preoți, potrivit statutului și stării sale eclesiastice, nu are mai mult har decât celălalt. Dumnezeu dă harul Său tuturor celor hirotoniți, în mod egal, fără să Se epuizeze pe Sine, pentru că El Se împarte, dar nu Se desparte, El Se consumă, dar nu Se epuizează niciodată. În fiecare Liturghie noi consumăm Trupul și Sângele lui Hristos, adică acel Trup care a înviat din morți, acel Trup spiritualizat pe care noi îl percepem cu dimensiunea cre-dinței. Preotul este conștient că trebuie mai întâi să administreze corect și onest Tainele lui Dumnezeu. Preotul se mai numește și ministru al tainelor lui Dumnezeu. El împarte, binecuvântează, sfințește, conduce și învață de pe soleea Sfântului Altar. El îi sfințește pe cei care i se încredințează spre păstorire”.
La slujbă au participat numeroși credincioși romașcani. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Paraschevi” al catedralei, dirijat de profesorul Ionuț Vâlcu.