Liturghie arhierească la Mănăstirea de sub Buila

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Antonie de Iezer, miercuri, 23 noiembrie, chinovia de sub muntele Buila, Mănăstirea Iezer, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de trei arhierei, condus de Înalt Preasfinţitului Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.

Ziua de prăznuire a Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii a fost marcată de săvârşirea Sfintei Liturghii de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Alături de cei doi arhierei râmniceni, au mai fost prezenţi IPS Părinte Calinic şi Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului.

Sărbătoarea a început cu slujba Privegherii, în seara zilei de 22 noiembrie, continuând a doua zi cu Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer şi cu Sfânta Liturghie. După Sfânta Liturghie, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, a rostit un cuvânt de învăţătură referitor la viaţa, activitatea, slujirea şi lucrarea duhovnicească a Sfântului Cuvios Antonie, îndemnându-i pe credincioşii prezenţi să-i urmeze exemplul. La final, IPS Gherasim şi PS Emilian Lovişteanul i-au binecuvântat pe toţi credincioşii şi au mulţumit distinşilor prelaţi pentru vizită şi împreună slujire.

Sărbătoarea de la Mănăstirea Iezer a reunit stareţi şi stareţe de la mănăstirile din eparhie şi sute de pelerini din parohiile vâlcene, dar şi din ţară.

Viaţa Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer

Sfântul Părinte Antonie de la Iezer era de neam român şi a trăit pe vremea voievodului Matei Basarab şi a Sfântului martir Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la Sfânta Biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a părinţilor săi. Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrăţişat viaţa monahicească în frumoasa pustie de la Schitul Iezer, în ţinutul Vâlcei. Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat de la început foarte sârguincios la toată osteneala şi asprimea vieţii mănăstireşti. Atât de mare era nevoinţa sa, încât celorlalţi vieţuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.

Dorind să sporească nevoinţele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, ca să-i ceară binecuvântarea să plece în Muntele Athos. Episcopul, cunoscându-l că este monah îmbunătăţit şi poate fi multora de folos aici, a stăruit ca el să rămână în ţară. Deci, întorcându-se cuviosul la Schitul Iezer şi văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion şi cu agoniseala lui a reînnoit sfântul lăcaş.

După multe nevoinţe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său, a ieşit din schit şi, cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peşteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuţă în care s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Diavolul însă i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea şi neîncetata lucrare.

Cuviosul Antonie era mic de statură şi gârbov de bătrâneţe, barba deasă, scurtă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puţin iute din fire şi lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă şi purta numai cele de trebuinţă. A stat în sihăstrie 28 de ani şi a trăit 92.

Pentru înfrânarea trupului, purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său, iar hrana o lua abia la al nouălea ceas şi atunci numai pâine uscată şi apă, dar şi acelea cu măsură. Vin sau altă băutură ameţitoare nu a gustat niciodată. Nu dormea pe pat, ci numai pentru osteneală stătea rezemat de nişte pietre, iar lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodată la rugăciune.

Cu harul lui Dumnezeu, cuviosul, cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său, Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte, şi i-a spus în taină: "Sfârşitul mi s-a apropiat. După ieşirea sufletului, să te nevoieşti să pui trupul meu în gropniţa pe care eu am săpat-o aici în piatră".

După patruzeci de zile, fiind bolnav cuviosul, a adormit întru Domnul, vorbind în pace cuvinte de învăţătură pentru suflet. După îngropare, s-a arătat de mai multe ori în vis ucenicilor săi, ca fiind în Biserică şi cu o Cruce strălucitoare la piept. Ucenicului său celui mai apropiat, Nicolae, i s-a arătat zicându-i: "Nu te întrista pentru ducerea mea din această lume, ci mai mult bucură-te că sunt la odihna veşnică. De aici mă voi ruga pururea pentru voi". Mutarea sa la Domnul a fost la anul 1719, luna noiembrie 23, ceasul al nouălea din zi.