Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Locaş nou de rugăciune pe Valea Avrigului
În zona turistică din apropierea oraşului Avrig, judeţul Sibiu, la poalele Munţilor Făgăraş, s-a ridicat recent o biserică de lemn, cu hramurile „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Serafim de Sarov“. Locaşul înălţat în apropierea caselor de vacanţă de pe Valea Avrigului a fost sfinţit sâmbătă, 12 iulie, de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
În continuă dezvoltare în ultimii ani, Valea Avrigului a devenit una dintre atracţiile turistice din zona Sibiului, devenind un loc ideal pentru vacanţe şi concedii. Oameni din toate părţile ţării şi-au ridicat aici case de vacanţă sau chiar locuinţe permanente, încât s-a închegat o comunitate în adevăratul sens al cuvântului. Şi, cum orice comunitate trebuie să aibă în centrul ei casa Domnului, preoţii din Avrig şi autorităţile locale s-au gândit să găsească un loc unde să înalţe o biserică pentru nevoile spirituale din această zonă turistică.
Proiectul a început în 2010, când IPS Mitropolit Laurenţiu a aşezat piatra de temelie pentru sfântul locaş, pe un teren donat de Ocolul Silvic de aici. Abia mai târziu, cei direct implicaţi în construirea bisericii au realizat că terenul respectiv se afla pe vechea vatră a localităţii Avrig, din care nu lipsea un locaş de rugăciune. Aşadar, biserica ridicată în aceşti patru ani într-o zonă turistică aduce o continuitate duhovnicească şi o legătură cu trecutul avrigenilor şi cu strămoşii lor care au vieţuit aici în vremuri grele.
Prin eforturile preoţilor din Avrig, în special a protopopului Vasile Gafton, cu meşteri iscusiţi şi cu sprijinul unor oameni cu suflet mare, locaşul a fost finalizat în acest an. Construcţia este din lemn, pe fundaţie din beton, cu o arhitectură ce aduce aminte de minunatele biserici de lemn din nordul ţării, adevărate porţi spre trecutul acestui neam credincios. Nu întâmplător s-a ales lemnul ca material de construire a bisericii. Încă din timpuri străvechi, avrigenii se îndeletniceau cu exploatarea lemnului din această zonă muntoasă. Mai mult decât atât, locaşul este aşezat într-un cadru natural mirific şi de aceea biserica de lemn este parcă un rod al codrilor.
Un proiect necesar
La slujba de târnosire a locaşului de cult, credincioşii din zonă, din oraşul Avrig şi de mai departe au venit în număr mare să participe la această sărbătoare şi să se roage Maicii Domnului pentru a primi ocrotirea sa, în ziua în care s-a cinstit icoana „Prodromiţa“, a Sfintei Fecioare.
Oamenii şi-au arătat bucuria de a avea de acum înainte un loc de rugăciune aproape de casele lor, de unde să izvorască harul dumnezeiesc pentru a le sfinţi vieţile. Din soborul slujitor au mai făcut parte protopopul de Avrig, Vasile Gafton, protopopul de Mediaş, Ovidiu Găban, preoţi din Avrig şi din împrejurimi. Autorităţile locale, între care şi primarul Avrigului, Arnold Klingeis, au participat, la rândul lor, la acest moment istoric pentru Valea Avrigului şi i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru finalizarea acestui proiect.
IPS Mitropolit Laurenţiu a înconjurat locaşul de cult împreună cu soborul slujitor şi l-a târnosit cu Sfântul şi Marele Mir. Ierarhul a oficiat apoi întreaga rânduială de sfinţire a Sfintei Mese, în piciorul căreia a aşezat moaşte. Biserica a fost stropită la interior cu apă sfinţită, după care a urmat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul „Anatoly“ din Braşov. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Mihail Iustin Mitrea. Mulţi dintre credincioşii prezenţi s-au împărtăşit la Sfânta Liturghie cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
Cinstire ctitorilor şi binefăcătorilor
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care ni s-a relatat vindecarea soacrei lui Petru.
„Prin această vindecare, Mântuitorul Iisus Hristos le-a arătat ucenicilor puterea Sa dumnezeiască. El a făcut foarte multe minuni, vindecând pe cei în neputinţă. Mântuitorul Hristos a arătat prin aceasta că foarte multe dintre greutăţile care vin asupra noastră se datorează şi păcatelor noastre. Abuzurile pe care le facem cu propriul trup atrag după sine consecinţe ale neputinţelor, ale bolilor“, a spus ierarhul. Mai apoi, IPS Părinte Mitropolit a vorbit credincioşilor despre semnificaţiile duhovniceşti ale slujbei de târnosire a unei biserici. Ierarhul i-a felicitat pe ctitorii principali şi pe credincioşii care au sprijinit ridicarea acestei biserici, între care s-au aflat Gheorghe Voica, Vasile Mereş, Florin Stancu, Rodica Paloş şi Maria Mereş.
„Biserica aceasta este o provocare pentru noi toţi. Întâi de toate este o provocare pentru preoţii din oraş, pentru că ei vor trebui să o întreţină şi să slujească pe rând aici. Se va crea aici o unitate spirituală şi oamenii dimprejur vor veni la sfintele slujbe, pentru că simt nevoia ca odihna pe care o au în casele de vacanţă trebuie să se împlinească printr-o bucurie duhovnicească. Mai presus de toate, pentru a avea odihnă şi tihnă în lucrările noastre, trebuie să avem binecuvântarea lui Dumnezeu“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
La final, ierarhul a oferit acte de cinstire Primăriei şi Consiliului local din Avrig, precum şi tuturor ctitorilor şi binefăcătorilor. Ca semn de preţuire şi de mulţumire, protopopul Vasile Gafton i-a oferit IPS Mitropolit Laurenţiu o icoană de lemn a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. Credincioşii au avut posibilitatea să se închine la capul acestui sfânt, adus într-o raclă de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
„Această biserică va dăinui şi ne va oferi viaţa duhovnicească. Am auzit în anii trecuţi cum se plângeau preoţii că lumea nu vine la biserică duminica pentru că se duc la pădure, la cabane. Acum, oamenii au aici biserică, aleargă acum spre ea şi nu trebuie să lăsăm deoparte această semnificaţie spirituală. Cei care au ctitorit acest locaş de rugăciune mi-au mărturisit că nu prea au timp de biserică. Nu este un paradox, pentru că ei ne-au arătat ce credinţă au în suflet şi ne-au arătat că trebuie să împărtăşim cu ceilalţi bucuria şi trăirea noastră duhovnicească în comuniune“, a spus pr. Gafton. Credincioşii au intrat la sfârşit în Sfântul Altar pentru a se închina şi pentru a fi binecuvântaţi de preoţi, primind iconiţe ale Sfântului Andrei Şaguna.