„Luarea crucii şi urmarea lui Hristos înseamnă aducerea pe noi înşine în faţa lui Hristos“

▲ Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat, în cuvântul de învăţătură rostit ieri, 30 martie 2008, la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala patriarhală, principalele învăţături ale Evangheliei citite şi semnificaţiile Duminicii închinate Sfintei Cruci ▲

În Duminica a III-a din Postul Mare (Duminica Sfintei Cruci), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala patriarhală din Bucureşti. În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh a arătat că asumarea crucii, ca jertfă personală, trebuie să fie precedată de o profundă schimbare interioară. „Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că «cine doreşte să vină la Mine, să se lepede de sine să îşi ia crucea şi să Îmi urmeze». Lepădarea de sine, luarea crucii şi urmarea lui Hristos sunt cele trei condiţii de a fi creştin. Lepădare de sine, ca lucrare duhovnicească, este un termen mai dificil de înţeles din punct de vedere al limbajului, în alte limbi traducându-se cu «negarea de sine». Mai ales într-o lume individualistă, în care se cultivă egoismul. Lepădarea de sine nu înseamnă distrugerea de sine, ci schimbarea modului egoist de a vieţui, eliberarea unui mod de existenţă prin care noi facem din viaţă o preocupare de noi înşine, un fel de autoslăvire, de autopreţuire, o iubire de sine pătimaşă; lepădarea de sine presupune renunţarea la modul pătimaş de a trăi, în care ne iubim în mod narcisist, în uitare de Dumnezeu şi de semenii noştri. Dacă viaţa noastră este centrată pe legătura de iubire veşnică cu Dumnezeu, lepădarea de sine se întoarce spre Dumnezeu Izvorul vieţii“, a spus Părintele Patriarh.

„O copilărie fără părinţi sau o familie fără copii“

În continuare, Patriarhul BOR a arătat care sunt sensurile duhovniceşti ale crucii şi modul în care fiecare om îşi asumă această jertfă. „Crucea, în Evanghelia de astăzi, înseamnă recunoaşterea unei neputinţe, acceptarea faptului că suntem limitaţi în puterile noastre. Am dori mai mult, dar facem întotdeauna mai puţin decât ne-am propus. Crucea este, adesea, o neîmplinire, o boală incurabilă, o patimă nevindecată, o robie interioară, o obsesie, pentru că nu am realizat ceea ce ne-am propus. Adesea, crucea, în viaţa omului, este o copilărie fără părinţi sau o familie fără copii. Crucea poate fi un handicap, o durere mare în timpul vieţii pentru că am pierdut o fiinţă dragă, poate fi o văduvie de toată viaţa. În multe feluri, crucea arată o neputinţă. Iar cel mai profund sens al crucii este răstignirea noastră permanentă între idealul propus şi rezultatul obţinut. Crucea noastră este că, adesea, am dori să fim mai buni, dar nu reuşim. Ne propunem un ideal înalt şi constatăm, foarte adesea, eşecul în implinirea acestuia. Şi, de aceea, avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Luarea crucii şi urmarea lui Hristos înseamnă aducerea pe noi înşine în faţa lui Hristos, cu neputinţele şi limitările noastre, cu poticnirile noastre între idealul propus şi rezultatul obţinut. Şi atunci, Hristos-Domnul transformă crucea noastră în scară către cer. El preia crucea noastră, o apropie de El şi o transformă în lumină şi în urcuş de înviere. Necazul, suferinţa, boala, neputinţa ne apropie de Dumnezeu. Prin credinţa în Dumnezeu, transformăm suferinţa în speranţă şi ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Numai atunci când ne deschidem spre El, purtăm crucea împreună cu El şi El, Cel care a purtat crucea răstignirii, ne ajută să transformăm suferinţa în speranţă şi bucurie. Atunci, crucea are un sens duhovnicesc“, a arătat Întâistătătorul BOR.

Parohia este locul de aplicare a teologiei

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh a felicitat pe cei doi tineri teologi care au fost hirotoniţi ieri, în cadrul Sfintei Liturghii, părintele diacon Silviu Tudose, hirotonit preot pe seama parohiei „Sf. Ilie“ - Gorgan din Bucureşti, şi pe Nicolae Hulpoi, redactor-şef la „Ziarul Lumina“, hirotonit diacon pe seama Catedralei patriarhale. De asemenea, Patriarhul BOR l-a felicitat pe părintele diacon Traian Ioan Diaconu, care a fost promovat arhidiacon la Catedrala patriarhală, după care şi-a exprimat bucuria că majoritatea cadrelor didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti slujesc şi la parohii, păstrând astfel legătura dintre învăţământul teologic şi comunitatea credincioşilor, între teologie şi parohie, prima devenind astfel lucrătoare şi nu simplă ideologie şi evitându-se, în acelaşi timp, pericolul secularizării. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat apoi, că Teologia, oricât de academică ar fi, devine o simplă filosofie, dacă nu se aplică în parohii, în comunităţi. De asemenea, parohiile trebuie să aibă posibilitatea de a întări şi de a lumina credinţa, astfel încât credincioşii să cunoască sensurile duhovniceşti ale sărbătorilor, ale momentelor liturgice şi ale tradiţiilor creştine. Patriarhul BOR a încheiat cuvântul, arătând că Biserica este o familie mare, slujită de oameni bine pregătiţi teologic, dar şi cu experienţă pastorală şi care aparţin fie comunităţilor monahale, fie celor de mir.