Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Maica Domnului, cinstită de elevii clujeni
Parohia Ortodoxă Română „Naşterea Domnului“ din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, continuă activităţile din cadrul Parteneriatului „Lumina lui Hristos luminează tuturor“, încheiat şi anul acesta cu Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Cluj-Napoca.
La capela cu hramul „Sfântul Nicolae“ de la Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Cluj-Napoca, a avut loc joi, 20 martie, o întâlnire la rugăciune şi cuvinte ziditoare a preoţilor bisericii cu cadrele didactice şi elevii acestei şcoli, aflată sub conducerea prof. Eugenia Marcuşi, director general, şi prof. Alina Bărăian, director adjunct.
Fiind în preajma sărbătorii Bunei Vestiri, acest moment, numit „Daruri pentru Maica Domnului şi mamele noastre“, elevii, profesorii şi preoţii s-au rugat împreună Maicii Domnului, o dată cu citirea Acatistului Bunei Vestiri.
Elevii au dăruit rugăciuni şi poezii ocrotitoarei tuturor mamelor şi a pruncilor acestei lumi. De asemenea, 38 de elevi, pregătiţi de profesoara de religie Daniela Necula, au fost evidenţiaţi pentru „Cel mai frumos caiet de religie“ şi pentru strădania lor de a fi mici buni creştini. Acesta a fost darul lor închinat cu sfială Maicii Domnului, model pentru toţi de smerenie, iubire, dăruire şi curăţie.
Toţi elevii premiaţi au fost răsplătiţi cu iconiţe, care vor rămâne un semn peste timp al acestei emoţionante întâlniri, însoţită de o bucurie binecuvântată, aşa cum se cuvine în acest Mare Post al Sfintelor Paşti.
Premierea elevilor, la biserică
Biserica „Naşterea Domnului“ din cartierul clujean Gheorgheni, cu porţile larg deschise în fiecare zi, este locul de popas şi odihnă sufletească în rugăciune pentru toţi credincioşii, dar mai ales pentru copiii care-i calcă pragul aproape în fiecare zi când merg la şcoală, sau în duminici şi sărbători.
Şcoala, care călăuzeşte sufletele şi minţile copiilor spre cunoaştere şi lumină, a fost şi ea, prin rugăciune, loc de popas şi de odihnă sufletească pentru elevi şi profesori, pentru toţi cei care, adunaţi în mica capelă, sub privirile blânde ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, au dăruit frumuseţe pământului şi bucurie Cerului prin rostirea cuvintelor din Acatist şi prin simţire. Aceşti mici paşi dovedesc grija pentru copiii care cresc călăuziţi de mâna caldă a familiei, a şcolii şi a bisericii, care doreşte să sădească în sufletele lor virtuţi creştine ca iubirea, buna-cuviinţă, sinceritatea, bunătatea, facerea de bine care să-i însoţească ca nişte prieteni buni pe tot drumul vieţii, având ca model pe Maica Domnului.
Duminică, 23 martie, tot în cadrul evenimentelor dedicate Maicii Domnului, va avea loc premierea participanţilor la Concursul literar-religios „Bucuria sărbătorii Bunei-Vestiri“, aflat la a VI-a ediţie în 2014, în biserică, după Sfânta Liturghie. Tema de anul acesta a fost „Maica Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni, modele de vieţuire creştină“.