„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Maica Domnului, cinstită în mod deosebit a doua zi de Crăciun
A doua zi de Crăciun, vineri, 26 decembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Soborul Maicii Domnului şi pe Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul“ din Reşedinţa Patriarhală.
„Sărbătoarea Soborului Maicii Domnului înseamnă sărbătoarea soborului creştinilor, care se adună spre a cinsti pe Maica Domnului, imediat după Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Prin acordul ei liber ea a dat trup Fiului Veşnic al lui Dumnezeu celui nevăzut, celui necuprins, celui inaccesibil sau neapropiat şi L-a făcut cuprins, văzut şi aproape de oameni. Maica Domnului este cinstită pentru că este Născătoare de Dumnezeu. Ea poartă acest nume mare şi sfânt de Născătoare de Dumnezeu şi pentru că nu a pierdut fecioria prin naştere, ea se numeşte şi pururi Fecioară Maria“, a spus Preafericirea Sa. În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre prorociile din Vechiul Testament referitoare la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos din Fecioara Maria.
Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat că Maica Domnului, icoana vie a Bisericii, a interiorizat în ea pe însuşi Dumnezeu Cuvântul, Mântuitorul lumii. „Maica Domnului este pregătită şi ea, nu doar conştiinţa poporului Israel, care aştepta pe Mântuitorul prezis de profeţi. La vârsta de 3 ani este dusă la Templul din Ierusalim, unde stă 12 ani, meditând şi rugându-se. Ea ascultă cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, astfel pregătindu-se să interiorizeze în ea nu doar cuvântul din carte, ci pe Dumnezeu Cuvântul, izvorul cuvintelor din cărţile sfinte. Maica Domnului este şi icoana Bisericii, care poartă în ea pe Hristos şi Îl arată lumii. Maica Domnului, în icoanele noastre, poartă pe braţul stâng, aproape de inimă, pe Pruncul Iisus, care stă pe braţul ei ca pe un tron şi cu mâna ei dreaptă Îl arată pe El şi în timp ce Îl arată, ea fiind în stare de rugăciune, primeşte binecuvântarea Lui. Prin aceasta înţelegem că Biserica rugătoare, a cărei icoană sfântă vie este Maica Domnului, trăieşte din binecuvântarea Fiului ei, din binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh. În cuvântul său, Preafericirea Sa a vorbit şi despre Cuviosul Nicodim de la Tismana, care a ridicat mai multe mănăstiri pe teritoriul României, printre care şi Mănăstirea Tismana, şi a reorganizat monahismul românesc. (diac. Ştefan Sfarghie)