Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Mănăstirea Antim are un nou stareţ
Părintele protosinghel Vicenţiu Oboroceanu este noul stareţ al Mănăstirii Antim din Capitală. Slujba de învestire a fost oficiată de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul în duminica a VIII-a după Rusalii, în biserica Mănăstirii Antim.
Părintele stareţ Vicenţiu Oboroceanu ne-a vorbit despre programul duhovnicesc şi administrativ pe care îl va avea în chemarea în care a fost ales. "Pe lângă organizarea duhovnicească şi administrativă a mănăstirii, ne-am propus pentru început aducerea rămăşiţelor pământeşti ale părintelui arhimandrit Sofian Boghiu de la Mănăstirea Căldăruşani în cripta liberă din incinta Sfintei Mănăstiri Antim. Apoi vom organiza simpozionul cu tema "Rolul Sfântului Antim în istoria şi cultura bucureşteană", de asemenea, dorim să înfiinţăm un metoc cu profil agricol în zona Ilfov, precum şi înaintarea unui proiect de valorificare a monumentului istoric şi a spaţiilor muzeistice care aparţin mănăstirii. Avem în proiect repunerea în funcţiune a bibliotecii, prin catalogarea manuscriselor şi a cărţilor mănăstirii, precum şi organizarea unei cantine sociale şi a unui centru de ajutorare a familiilor nevoiaşe", ne-a declarat noul stareţ al Antimului. Date biografice Protosinghelul Vicenţiu Oboroceanu este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul", Universitatea Bucureşti şi al Facultăţii de Tehnologie a Construcţiilor de Maşini (TCM) din cadrul Academiei Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi. În prezent, este student al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti, secţia Istorie generală. Născut la 2 martie 1966, a fost închinoviat ca frate în anul 1992 în obştea Mănăstirii Petru Vodă, unde a îndeplinit ascultările de iconom, casier, protopsalt şi paraclisier, iar la un an a fost călugărit. În perioada 2000-2004, a fost ajutor şi locţiitor de stareţ, iconom şi casier al Mănăstirii Antim, timp în care s-a ocupat de amenajarea şi dotarea noii trapeze cu bucătăria şi dependinţele aferente, construcţia şi amenajarea magazinului de obiecte bisericeşti al mănăstirii, amenajarea noii eclesiarhii, supravegherea lucrărilor de amenajare şi dotare a corpului nou de clădire al chiliilor monahale, instalarea noilor centrale termice de încălzire a complexului mănăstiresc Antim. A fost hirotonit ierodiacon în 2000, iar în 2001 a fost hirotonit ieromonah şi duhovnic. În perioada 2004-2008, a supravegheat lucrările de restaurare a bisericii Mănăstirii Antim şi lucrările de construcţie a corpului de clădiri auxiliare destinate depozitării diverselor obiecte şi materiale din dotarea mănăstirii. În anul 2005 a fost hirotesit protosinghel. În perioada 2008-2010, a fost mare eclesiarh al bisericii Mănăstirii Antim şi iconom cu gestiune a bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea mănăstirii.