În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Mănăstirea Blănoiu va fi târnosită
În Duminica a XXI-a după Rusalii, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Gherasim, va oficia Sfânta Liturghie şi târnosirea bisericii cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh" de la Mănăstirea Blănoiu, comuna Racoviţa, judeţul Vâlcea.
La acest eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale, personalităţi ale vieţii culturale vâlcene, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi din parohiile vecine, din ţară şi din străinătate. Mănăstirea "Pogorârea Sfântului Duh" - Blănoiu se află în comuna Racoviţa, satul Blănoiu şi este situată la o altitudine de circa 700 de metri. Piatra de temelie pentru aşezământul de maici a fost pusă la data de 2 octombrie 2010, de către IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi de Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, când a fost târnosit şi paraclisul cu hramurile "Acoperământul Maicii Domnului" şi "Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei". Mănăstirea are în prezent 12 vieţuitoare, sub păstorirea stareţei Ierusalima Lazari. În 12 luni de zile de la punerea pietrei de temelie şi până în prezent s-au realizat drumul de acces, un aşezământ pe trei nivele ce cuprinde 20 de chilii, un paraclis pentru slujire şi biserica, cu toate cele necesare vieţuirii.