În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Mănăstirea Cernica îşi sărbătoreşte ocrotitorul
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte luni, 11 aprilie, pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Cu acest prilej, Mănăstirea Cernica din judeţul Ilfov îşi va sărbători ocrotitorul.
Mănăstirea Cernica organizează, în perioada 9-11 aprilie, un program de manifestări religioase şi sociale dedicate Sfântului Ierarh Calinic. Astăzi, după Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului, săvârşite în Biserica "Schimbarea la Faţă a Domnului şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", vor fi scoase spre închinare moaştele Sfântului Ierarh Calinic şi ale Sfântului Cuvios Gheorghe. Acestea sunt aşezate într-un baldachin special amenajat în faţa bisericii, unde vor sta până luni seara. În această seară, de la ora 19:00, credincioşii pot participa la slujba Privegherii. Duminică, de la ora 9:00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie, iar seara, de la ora 19:00, un sobor format din preoţi slujitori ai Mănăstirii Cernica şi preoţi de la mai multe parohii bucureştene va săvârşi slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Luni, 11 aprilie, sărbătoarea va fi încununată de prezenţa la Sfânta Liturghie a Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care va săvârşi slujba ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Pentru a veni în sprijinul pelerinilor care vin după tradiţie în fiecare an la hramul sfântului lăcaş, Mănăstirea Cernica va oferi o agapă pentru aproximativ 400 de persoane. Pentru cei care nu vor rămâne la masă, obştea mănăstirii a pregătit aproape 500 de pachete cu alimente. 143 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Calinic Ctitor de mănăstiri şi biserici, de spitale, şcoli şi case pentru copiii orfani, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este ctitorul celor mai importante clădiri ale Mănăstirii Cernica. În timpul stăreţiei sale s-au ridicat cetatea şi Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", clădirea stăreţiei şi aproape toate casele de pe insula care poartă numele aceluiaşi sfânt mare martir. Iubitor de cultură, a pus bazele unei valoroase biblioteci şi a deschis o şcoală de pictură bisericească. A vegheat asupra vieţii duhovniceşti şi administrative a obştii monahale timp de 32 de ani (1818-1850), până în septembrie 1850, când a fost ales în scaunul episcopal de la Râmnicu Vâlcea. După o rodnică activitate ca ierarh, fiind bătrân şi bolnav, s-a retras la Mănăstirea Cernica în mai 1867. Aici a mai trăit aproape un an ca simplu monah. La 11 aprilie 1868, Dumnezeu l-a chemat la Sine şi a fost îngropat în pridvorul Bisericii "Sfântul Gheorghe", ctitoria sa. Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica s-a înfăptuit la 23 octombrie 1955, în prezenţa multor ierarhi români şi străini, a numeroşi călugări, preoţi şi credincioşi. Moaştele au fost aşezate spre cinstire şi închinare în Biserica "Sfântul Gheorghe".