În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Mănăstirea Jiana îşi serbează miercuri hramul
Astăzi, când Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul, mănăstirea mehedinţeană Jiana îmbracă straie de sărbătoare, serbându-şi hramul. Aşezământul monahal din Câmpia Blahniţei va deveni în aceste zile o oază de pelerinaj şi rugăciune pentru sutele de credincioşi iubitori de prăznuire. În ajunul sărbătorii, marţi, 26 mai, s-a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea sfântului ocrotitor. Astăzi, în ziua hramului, Sfânta Liturghie este oficiată de un sobor de ieromonahi şi preoţi delegaţi din partea Centrului eparhial din Drobeta-Turnu Severin. După ceremonia euharistică, cei prezenţi se vor ruga în cadrul slujbei Parastasului pentru sufletele celor care au ctitorit această nouă vatră călugărească.
Înfiinţarea Mănăstirii Jiana s-a aprobat în şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 28 mai 2008. Mănăstirea a primit hramul „Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul“, organizându-se ca aşezământ de călugări, sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Biserica mănăstirii a fost ridicată într-un singur an (mai 2012-mai 2013) de către actualul stareţ al mănăstirii, părintele protosinghel Augustin Dragomir. Lăcaşul de închinare a fost târnosit pe 27 mai 2013 şi a fost încredinţat ocrotirii Sfântului Simeon Stâlpnicul, prăznuit la 1 septembrie. Biserica şi corpul de chilii se află pe pământul familiei Pleniceanu, care a donat cinci hectare de teren pentru noul aşezământ monahal, în memoria unicului fiu trecut prea devreme la cele veşnice. Prin înfiinţarea acestei vetre monahale a fost construit un nou centru de spiritualitate şi de întărire a activităţii misionare în zona de câmpie a judeţului Mehedinţi.