În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Mănăstirea Pătrunsa şi-a serbat hramul
Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost sărbătorită vineri, 14 octombrie, şi la Mănăstirea vâlceană Pătrunsa, de la poalele masivului Buila. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în frunte cu părintele arhimandrit Vartolomeu Androni, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului.
Sărbătoarea a început cu slujba Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva şi a continuat cu Sfânta Liturghie. La sfârşitul slujbei, părintele Vartolomeu a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a elogiat viaţa Sfintei Parascheva. Totodată, părintele arhimandrit i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi să-i urmeze exemplul Sfintei Parascheva, prin viaţă curată, smerenie şi virtute sufletească, şi să înalţe permanent rugăciuni către Domnul Hristos, cătra Sfânta Sa Maică şi către toţi sfinţii, pentru mântuirea sufletelor. La această sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, prăznuită la Mănăstirea Pătrunsa, au participat sute de credincioşi din judeţ şi din ţară. Construcţia noii biserici, începută în 2002 Mănăstirea este situată în comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, la şapte kilometri depărtare de localitate. Biserica veche a mănăstirii poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva şi a fost construită în anul 1740, de episcopul Climent al Râmnicului. Episcopul s-a născut în chiar acest loc, iar mama sa, Parascheva Modoran din Pietrarii de Jos, a fost fugară peste munţi, temându-se de o invazie turcească şi adăpostindu-se la poalele muntelui Buila, în locul numit astăzi Pătrunsa. Schitul a fost distrus în urma căderii unei stânci. A fost refăcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru şi postelnicul Ion Bărbătescu, urmaşi ai episcopului Climent. În anul 1895, schitul a fost părăsit din nou şi lăsat fără slujitori. A fost readus la viaţă între anii 1934 şi 1935 şi resfinţit în ziua de 23 august 1936, prin truda ieromonahului Veniamin Grigorescu. Actuala construcţie datează din secolul al XIX-lea, iar pictura, executată în stil brâncovenesc, cu influenţe populare, a fost realizată cu puţin timp după finalizarea lucrărilor de construcţie. Între anii 2002 şi 2006, aici, la Pătrunsa, s-a ridicat o nouă biserică cu hramul "Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan", fiind sfinţită la 20 august 2006, de IPS Teofan, în vremea aceea Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. Actualmente, în mănăstire vieţuiesc peste 40 de monahi, în frunte cu protosinghelul Varsanufie Gherghel.