Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul de la Essex, „Athosul englezesc”

Arhimandritul Sofronie Saharov (31 septembrie 1896 - 11 iulie 1993) a fost unul dintre marii duhovnici ai vremurilor noastre, artist (pictor, muzician), teolog și văzător cu duhul, cunoscător al tainelor dumne­zeiești şi ome­nești. Pe 11 iulie, ziua trecerii sale în veș­nicie, i-am cinstit amintirea la mănăs­tirea Îna­inte­mergă­toru­lui din estul An­gliei, dim­preună cu comuni-­ tatea mo­­na­hală care continuă să înflorească.

Mitropolitul Ioannis (Zizioulas) de Pergam, ucenic al cuviosului Sofronie, este prezent, cu devotament, în fiecare an la sluj­ba de pomenire din 11 iulie. Mitropolitul Ioan, ajuns la venerabila vârstă de 86 de ani, a slujit Dumnezeiasca Liturghie cu o prezență de spirit adâncă, care îi și inspiră teologia sa euha­ristică. Coslujitori au fost Mitropolitul Atenagora (Peckstadt) al Belgiei, preoți oaspeți din Marea Britanie și străi­nătate, părintele stareț Chiril, dim­preună cu iero­mona­hii și ierodiaconii comuni­tății mo­nahale, în prezența a nume­roși credin­cioşi, ale căror vieți au fost atinse de părintele Sofronie direct, până să treacă la cele veș­nice, sau indirect, prin scri­e­rile şi rugăciunile sale.

Părintele Sofronie a sădit și a înflorit darurile celor care i s-au alăturat, statornicind pe fiecare ucenic sub călăuzirea Duhului ce susține viața duhov­nicească și o diversifică înfloritor și în același timp pe fundamentul comuniunii, care vine din asculta­rea de stareț și de părinții du­hovnicești.

Deosebit de însemnat pe ca­lea îndrumării duhovnicești este să surprinzi darul fiecărui uce­nic și să-l ajuți să-l facă ro­ditor în viața sa și în viața co­mu­nității, sub ploaia harului dătă­tor de viață şi mângâietor.

Mănăstirea din Essex este „Athosul englezesc”, singura, de fapt, din Marea Britanie cu ade­­vărat mănăstire din punctul de vedere al organizării și al situa­ției canonice. În vremea înde­lungatei sale stăreții, pă­rin­tele Chiril, care conduce în prezent obștea părinților și a maicilor de la Essex, a reușit, cu multă os­teneală și stăruință, să păstreze duhul viu al mănăs­tirii, cultivat și insuflat de cuviosul părinte Sofronie. Specificitatea acestui duh autentic are la bază ancorarea stator­nică în tradiția orto­doxă mo­nahală și, în același timp, adap­tarea la nevoile și pu­terile omului contemporan. Aici se împletesc rugăciunea și con­tem­plația personală cu lucrul mâi­nilor și împreună-participarea la rugăciune.
Unicitatea mănăstirii în lu­mea orto­doxă contemporană este dată și de viețuirea laolaltă a monahilor și a monahiilor în ceea ce pri­vește activitatea zil­nică, rugă­ciunea comună și me­sele, precum și de rostirea rugă­ciunii ini­mii împre­ună, în liniște și la o lumină slabă, dimineața și sea­ra. Aproa­pe toți monahii și mona­hiile vor­besc mai multe limbi moderne, engleza, fran­ceza, ro­mâna, și liturgice vechi, greaca și sla­vona.

Dragostea şi grija părin­telui So­fronie pentru frumos se re­găsesc în pictura armo­nioasă, în lucrurile de mână, obi­ecte simple, care au fost trans­­formate, înfru­mu­se­țate, chiar s-ar putea spune spi­ri­tualizate. Comunita­tea este di­na­mică, veselă și res­piră un duh de normalitate și natu­ralețe. Astfel, și contactul cu noi, cei din lume, este firesc.

Mulți dintre noi, cei care lo­cuim în Marea Britanie, abia așteptăm să ajungem în România, Grecia sau Țara Sfântă, pentru a găsi un prilej de întă­rire duhovnicească și ieșire din deșer­tul spiritual al lumii occidentale. Adeseori ne găsim aici încon­jurați și constrânși de lumesc. Ne lipsește contextul spi­ritual pe care ni-l oferă o țară ce respiră duhul viu al Ortodoxiei, în ciuda tuturor problemelor sociale. Ne lipsesc chemarea la rugăciune în dan­gătul clopotului, crucea mare de pe biserică la care să ne închi­năm și cântările psaltice care câteodată răzbat și în afara zidurilor bisericii, cre­ând o at­mos­feră duhov­niceas­că ce mai domolește lumescul de dincolo de ușa bisericii.

În Occident, loca­șurile noastre sunt mici oaze de spiritualitate, însă avem nevoie să găsim surse au­xi­liare de su­pra­viețuire, pentru a ne hrăni și adăpa duhov­ni­cește pe noi înșine și pe toți cei­lalți care Îl caută pe Dumnezeu în­tr-o lume ce pare să nu mai aibă nevoie de El.

Ispitele sunt fine și se agață de credincioși în „stil engle­zesc”. Se infiltrează pe dină­un­tru și erodează sufletul credinciosului, poate chiar fără să-și dea seama. Se deslușește la un moment dat că persoana nu se mai recu­noaște pe ea însăși, că ceva se întâmplă, însă nu se știe ce anume. Călătoria sau pelerinajul la Mănăstirea Sfân­tului Ioan Botezătorul a Cu­viosului Siluan Atonitul și a pă­rintelui Sofronie oferă multor confrați români acea doză „extra” de care au mare nevoie ca să supravie­țu­iască su­fle­tește.
Fie ca rugăciu­nile și cuvintele cuviosului părintelui nostru Sofronie să ne învețe smerenia adevărată, a duhului zdrobit, și să ne călău­zească pa­șii pe că­rarea mân­tuirii! (Pr. dr. Liviu Barbu, Parohia „Sf. Mc. Filoteea şi Cuv. Beda Venerabilul“, Nor­wich, Marea Britanie)