Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur a fost cinstită vineri, 30 ianuarie, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Ziua este dedicată învățământului
Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași și‑a sărbătorit ocrotitorii
Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, și‑a sărbătorit hramul vineri, 30 ianuarie, printr‑un program liturgic solemn, încununat de săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în prezența unui numeros sobor de clerici și a credincioșilor ieșeni.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul academic „Byzantion”, dirijat de lect. dr. Adrian Sîrbu, precum și de Corul „Anghelos” al mănăstirii, condus de psaltul Cezar Cocuz.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat actualitatea mesajului transmis de cei trei mari ierarhi ai Bisericii și importanța acestuia pentru viața creștinilor de astăzi, arătând că bucuria este semnul autentic al trăirii în Hristos: „Mărturisește istoria Bisericii că, în vechime, creștinii trăiau bucuria prezenței lor, încă din această lume, în Împărăția lui Dumnezeu, cinstindu‑i, admirându‑i și urmându‑i pe sfinți. Căci viața creștinului celui adevărat este o viață de bucurie. Găsim acest cuvânt adânc în cartea prorocului Isaia: slava lui Dumnezeu se arată prin bucuria care se regăsește pe fețele oamenilor și, cu siguranță, și în inima lor. Slava lui Dumnezeu se descoperă prin starea de bucurie pe care o au creștinii. Iar această stare de bucurie este dobândită prin adâncirea lor în viețuirea și cuvintele sfinților. Sfinții Trei Ierarhi - Vasile, Grigorie și Ioan -, trăind taina jertfei, taina laudei și taina fratelui, au dobândit prin aceasta bucurie, căci spune Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Filipeni, că cei care pătimesc cu Hristos în moartea Lui primesc de la El și puterea Învierii Sale. Puterea Învierii, taina bucuriei, sunt dobândite de creștini prin faptul că îndrăznesc să ia asupra lor, prin ispite și încercări, ocara lui Hristos, se luptă să‑I aducă lui Dumnezeu jertfa buzelor lor prin rod de preamărire și se îngrijesc, prin cele materiale și, mai ales, prin inimă lărgită în rugăciune, de suferința aproapelui”.
După cântarea Axionului, monahul Damian Vicovan, viețuitor al mănăstirii, a fost hirotonit întru diacon de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.
La finalul Sfintei Liturghii, după ce numeroși credincioși s‑au împărtășit cu Sfintele Taine, părintele stareț Elisei Nedescu a adresat un cuvânt de mulțumire, iar cei prezenți au primit binecuvântarea arhierească.



.jpg)
