Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Mănăstirea Strâmba, loc sfânt de îndreptare a sufletului

Mănăstirea Strâmba, loc sfânt de îndreptare a sufletului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Gabriel Gârdan - 13 Aug, 2010

Din 1993, vechea Mănăstire Strâmba primeşte din nou, în libertate, pe toţi cei dornici de linişte, pe toţi cei însetaţi de ajutor şi mângâiere, pe toţi cei ce tânjesc după sfinţenie, pe cei ce iubesc şi cinstesc pe Maica Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului se încadrează în ceea ce Mircea Eliade numea "timpul sacru", adică în acel timp circular, reversibil şi recuperabil în care omul credincios refuză să trăiască doar în ceea ce se numeşte, în termeni moderni, "prezentul istoric" şi se străduieşte să ajungă la "timpul de dincolo de timp", răscumpărând veşnicia.

Manifestările tipice omului credincios (rugăciunea, meditaţia, participarea la sfintele slujbe, spovedania, sfânta împărtăşanie, faptele bune, înfrânarea gândurilor etc.) se constituie în trepte spre veşnicie. Aceste manifestări presupun ruperea, detaşarea de viaţa cotidiană, de "răutatea zilei" şi pătrunderea în sfera sacrului.

Nicăieri altundeva această "ruptură de nivel" nu este mai facilă decât într-un "topos sacru", un loc sfânt dedicat lui Dumnezeu. Meleagurile sălăjene au avut privilegiul să fie binecuvântate cu astfel de locuri sacre, în care Dumnezeu şi Maica Domnului sunt preamăriţi neîncetat. Vitregia vremurilor şi uneori răutatea oamenilor au făcut ca vreme de mulţi ani aceste locuri să fie zăvorâte şi credincioşii împiedicaţi să le cerceteze. Din an în an, de Sfântă Marie Mare sau de alte sărbători, zăvoarele necredincioşilor erau date la o parte de pelerinii mânaţi de dorul sacru al slujirii şi comuniunii cu Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu sfinţii. Atunci, pentru o zi sau două, bătrânele lăcaşuri prindeau viaţă şi răsunau de rugă şi cântări dumnezeieşti. Un astfel de loc este Mănăstirea Strâmba, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", din satul Păduriş, comuna Hida.

Imaginea terestră a Edenului

Ajuns la capătul drumului ce urcă spre locul unde este amplasată mănăstirea, în mod cu totul surprinzător, experiezi o "ruptură de nivel", o trecere din sfera profanului, a lumescului şi a păcatului, în sfera de har, linişte, pace şi binecuvântare specifice locurilor unde este prezent Dumnezeu.

La picioare ţi se aşterne imaginea terestră a mult regretatului Eden, marcată definitoriu de armonie şi echilibru şi împodobită cu semnele nepieritoare ale credinţei: biserica de lemn, icoanele pictate cu măiestrie, altarul cel nou de vară ce îmbie la rugăciune etc.

Dacă te întrebi de când te aşteaptă acolo "bătrâna mănăstire a Strâmbei", cum o numea Nicolae Iorga, nimeni nu va putea să-ţi spună cu certitudine. Unii îţi vor spune că din 1461, alţii că din secolul al XV-lea, al XVII-lea sau poate că al XVIII-lea. Cert este doar faptul că ea te aşteaptă şi că din 1993 ea primeşte din nou, în libertate, pe toţi cei dornici de linişte, pe toţi cei însetaţi de ajutor şi mângâiere, pe toţi cei ce tânjesc după sfinţenie, pe cei ce iubesc şi cinstesc pe Maica Domnului.

Uşa mănăstirii, deschisă pelerinilor

Cu braţele deschise primeşte, din 1996, pe toţi cei ce îi bat la uşă şi stareţul Grighentie. Cu drag povăţuieşte, cu evlavie slujeşte, cu sârg se osteneşte şi parcă totul înfloreşte în jur: chiliile, aleile, pomii şi florile şi, mai ales, sufletele.

Altarul cel nou, născut din îngemănarea pietrei de granit şi a lemnului de stejar cu sudoarea meşterilor maramureşeni şi generozitatea pelerinilor, te aşteaptă doar pe tine, iubite cititorule, să-ngenunchezi în faţa lui şi să te rogi, să iei putere, mângâiere şi ajutor. În preajma lui vei trăi ceea ce un Sfânt Părinte al pustiei numea "minunea cea mai mare în cer şi pe pământ", şi anume că "omul se află în ceruri şi Dumnezeu pe pământ".

Acolo, în sfera de har al chipului Maicii Domnului, ocrotitoarea aşezământului şi a tuturor celor ce se roagă aici, vei trăi acel mister cutremurător şi fascinant, care te va face să-ţi reevaluezi existenţa spirituală zbuciumată sau, aşa cum spunea părintele Grighentie, "te îndeamnă la o spovedanie a gândurilor" şi să-ţi doreşti să fii mai bun, mai tolerant, mai iubitor şi mai atent cu cei din jurul tău. Iar dacă aceste cuvinte îţi par de necrezut, du-te şi vezi! Alătură-te mulţimilor de pelerini care la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se vor bucura aici.