Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Manifestare etnografică dedicată spaţiului vrâncean la Focşani
Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat sâmbătă, 22 februarie, la Sala „Balada” din Focșani, evenimentul cultural-artistic intitulat „Cultură și spiritualitate în Vrancea arhaică”, în cadrul căruia a fost prezentată activitatea asociaţiei din ultimul trimestru al anului trecut şi au fost lansate două volume cu tematică etnografică.
La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, membre ale Asociaţiei Femeilor Ortodoxe, precum şi profesori, cercetători şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, ne-a transmis părintele Dragoş Olteanu, consilier eparhial.
Manifestarea a debutat cu prezentarea activității Asociației Femeilor Ortodoxe din ultimul trimestru, președinta Asociației Femeilor Ortodoxe, Ana Săcrieru, subliniind necesitatea continuării activităților cultural-educative și social-filantropice începute, amintind că „numai faptele pentru celălalt dau măsura creștinismului viu și numai renunțarea la individualism și interes personal, cumulată cu temeinicia educației profunde și a culturii autentice dăruite copiilor, reprezintă cu adevărat dovezi ale iubirii de patrie și ale prețuirii strămoșilor noștri”.
Programul a mai cuprins lansarea volumelor „Literatura populară. Nereju, Vrancea” și „Spiritualitatea tradițională românească în epoca interbelică”, îngrijite de etnograful Ion Cherciu, o expoziție de lucrări grafice din cele două cărți și o prelegere despre simbolismul pâinii, susținută de etnologul Varvara Buzilă.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a apreciat manifestarea drept „un regal cultural” menit să insufle și să trezească în sufletele noastre sentimentul patriotic și deopotrivă creștin, „un act de mărturisire a identității noastre creștine și românești”.
Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei numără 8.000 de membre și desfășoară numeroase activități culturale, educaționale și social-filantropice. Este continuatoarea formei de organizare a femeilor ortodoxe de pe aceeași rază teritorială a județelor Buzău și Vrancea, din perioada 1927-1948, cunoscută atunci sub denumirea „Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române – filiala Buzău”, înființată în anul 1927 de ierarhul locului din acea vreme, Episcopul Ghenadie Niculescu.