În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Manifestări cultural-religioase în Episcopia Basarabiei de Sud
O delegaţie din Protopopiatul Sascut s-a aflat, în perioada 17-18 septembrie 2014, în Episcopia Basarabiei de Sud din Mitropolia Basarabiei. Cu acest prilej, membrii delegaţiei au participat la conferinţa dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi au slujit alături de PS Antonie de Orhei în biserica Parohiei Cania.
Timp de două zile, părintele Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, alături de alţi membri ai protoieriei pe care o conduce, a fost prezent în Episcopia Basarabiei de Sud din Mitropolia Basarabiei. Delegaţia a ajuns peste Prut cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pentru a participa la o serie de evenimente religioase şi culturale. În dimineaţa zilei de 17 septembrie, în Parohia Cania a avut loc prima sinaxă a preoţilor Episcopiei Basarabiei de Sud, Sfânta Liturghie fiind oficiată de PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului. În această parohie îşi dorm somnul de veci 930 de eroi români căzuţi în luptele de eliberare a fraţilor basarabeni de sub ocupaţia bolşevică. Ea se află în imediata vecinătate a cimitirului de onoare de la Ţiganca, unde odihnesc osemintele a 1.200 de eroi români jertfiţi pentru acelaşi ideal. La slujba Sfintei Liturghii au participat reprezentanţi de la Consulatul General al României la Cahul, de la Asociaţia „Cultul Eroilor Regina Maria“ - filiala Galaţi, credincioşi şi elevi ai şcolii din localitate. PS Episcop Antonie a accentuat importanţa pe care o are păstrarea legăturii cu patria şi cu Biserica, în menţinerea unităţii de neam, subliniind rolul pe care l-au avut şi îl au în continuare în modelarea conştiinţei noastre naţionale Sfinţii Martiri Brâncoveni, comemoraţi anul acesta. Părintele protopop Ioan Negoiţă a transmis din partea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul „urări de bine şi multă putere de muncă“ Preasfinţitului Episcop Antonie, în misiunea pe care o desfăşoară în sânul Bisericii Române din Basarabia, şi i-a oferit ierarhului din Basarabia câteva daruri. La final, în Cimitirul de Onoare de la Ţiganca a fost oficiat Parastasul pentru pomenirea eroilor români căzuţi pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia rusă.
Conferinţă dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la Cahul
În după-amiaza zilei de miercuri, 17 septembrie, delegaţia de la Sascut a vizitat Muzeul Pâinii din localitatea Văleni, Gimnaziul „Ştefan cel Mare“ şi Muzeul de istorie şi etnografie din Slobozia-Mare. „Am apreciat la românii de aici dragostea lor pentru tot ceea ce este românesc, pentru tradiţiile populare, portul românesc şi cinstirea pe care o aduc celor care s-au jertfit pentru cauza neamului, pentru păstrarea identităţii spirituale, lingvistice şi culturale“, a spus pr. protopop Ioan Negoiţă. Delegaţia Protoieriei Sascut a participat joi, 18 septembrie 2014, la conferinţa dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni, desfăşurată în aula Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu“ din oraşul Cahul. În cadrul evenimentului, moderat de pr. Iulian Budescu, vicar al Episcopiei Basarabiei de Sud, au fost susţinute referate de pr. Ioan Cristea de la Parohia Leova, de prof. dr. Lucian Lefter de la Direcţia pentru Cultură Vaslui, de lector superior la Catedra de Istorie şi Ştiinţe Sociale a universităţii din Cahul, de Ludmila Chiciuc şi de pr. protopop Ioan Negoiţă. Părintele protopop Ioan Negoiţă a transmis cu acest prilej mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, după care a expus materialul legat de familia Brâncovenilor. Delegaţia Protoieriei Sascut a vizitat apoi Consulatul General al României din Cahul, al cărui sediu a fost sfinţit de un sobor de preoţi.