În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Manifestări dedicate lui Aurel Vlaicu la Deva
Personalitatea şi activitatea inginerului şi aviatorului Aurel Vlaicu, de la a cărui moarte se împlinesc 100 de ani, vor fi marcate de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva pe tot parcursul lunii septembrie, când "exponatul lunii", de la această instituţie de cultură, va fi o cunună de lauri ce i-a fost dăruită inventatorului în anul 1912, conform purtătorului de cuvânt al MCDR, Daniel Iancu, citat de Agerpres. Piesa face parte din colecţia de istorie contemporană şi va fi expusă toată luna septembrie la sediul muzeului, Palatul Magna Curia.
În anul 1912, Aurel Vlaicu a efectuat mai multe zboruri demonstrative cu avionul "Vlaicu II" la Arad (iunie), Lugoj (iulie), Orăştie (august), Alba Iulia (august), Târgu Mureş (septembrie). În semn de recunoştinţă pentru realizările sale şi pentru serviciile aduse României pe plan extern, Societatea Femeilor Române din Lugoj i-a dăruit lui Vlaicu o coroană de lauri lucrată într-unul din atelierele acestui oraş.
Coroana este confecţionată dintr-un aliaj modern, cu lungimea de 35 cm şi înălţimea de 37 cm. Frunzele de laur, confecţionate prin tehnica ştanţării, sunt prinse pe un cadru metalic. Pe coroană se află gravată inscripţia "Lui A. Vlaicu, Cuceritorul Vezduhului, Femeile române din Lugoj, 21 VII 1912".
Aurel Vlaicu s-a născut în localitatea Binţinţi (actuală Aurel Vlaicu), din judeţul Hunedoara, pe 6/19 noiembrie 1882, fiind primul copil al soţilor Ana şi Dumitru Vlaicu. Pe 13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu a plecat din Bucureşti pentru a traversa Carpaţii. După ce a alimentat avionul la Ploieşti, Vlaicu a decolat şi a trecut de Câmpina, având în faţă Carpaţii. După un timp, a întors aparatul spre Câmpina, cu intenţia de a ateriza în vecinătatea şoselei. La marginea satului Băneşti, aeroplanul lui Vlaicu s-a prăbuşit din înălţime.