Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române, la Iaşi
În Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi va fi oficiat mâine Parastasul pentru făuritorii Unirii Principatelor Române. De asemenea, în Piaţa Unirii din Iaşi va fi marcată Unirea Principatelor Române printr-un ceremonial militar şi religios la care vor participa autorităţi centrale, judeţene şi locale.
Celebrarea celor 155 de ani de la Unirea Principatelor Române va fi marcată la Iaşi printr-un ceremonial militar şi religios ce va avea loc mâine, 24 ianuarie 2014, în Piaţa Unirii. În jurul orei 11:40 vor fi depuse coroane de flori la statuia domnitorului Al. I. Cuza, după care va urma parada militară. La această paradă vor participa aproximativ 550 de militari din Iaşi, Bucureşti, Piatra Neamţ, Vatra Dornei, Fălticeni şi elevi ai Colegiului Liceal Militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. După acest moment va avea loc tradiţionala horă a Unirii. Tot mâine, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ o slujbă de pomenire pentru făuritorii Unirii din 1859, iar apoi se vor depune coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat în biserica aşezării monahale. La ora 14:30, la Muzeul Unirii din Iaşi va fi semnat acordul de cooperare în domeniul arhivistic între Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova. Ziua festivă se va încheia cu ceremonia de retragere cu torţe. Marşul militarilor va începe la ora 18:00 şi se va desfăşura pe traseul Muzeul Unirii - Palas Mall, unde, pe cea mai înaltă clădire a complexului, va fi arborat un drapel imens de peste 55 de metri lungime.
Evenimente culturale la Liceul „Al. I. Cuza“ din Iaşi
Liceul Teoretic „Al. I. Cuza“ din Iaşi va organiza mâine o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 59 de ani de la înfiinţare. Activităţile dedicate acestui eveniment au debutat pe 21 ianuarie cu sesiunea de comunicări pentru elevi „Curiozităţi matematice“. Ieri, lect. univ. dr. Adrian Viţelaru, de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, a coordonat masa rotundă cu tema „Dialogurile pe teme istorice“. Astăzi, 23 ianuarie, de la ora 13:00, va avea loc la Ateneul Tătăraşi spectacolul omagial „Cuza la ceas de sărbătoare“, organizat de elevii liceului. După cum ne-a relatat prof. Claudia Chitic, purtător de cuvânt al Liceului Teoretic „Al. I. Cuza“ din Iaşi, mâine, 24 ianuarie, de la ora 12:00, la Liceul Teoretic „Al. I. Cuza“ se va derula Simpozionul Naţional „Personalităţi care au fost: Alexandru Ioan Cuza - omul şi epoca. Românii în secolul naţionalităţilor“ - ediţia a VI-a, organizat împreună cu Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Casa Corpului Didactic, Palatul Copiilor şi Inspectoratul Şolar Judeţean Iaşi. Elevii vor participa la concursul şcolar de postere, picturi, desene, lucrări grafice, intitulat „Domnitorul Unirii şi epoca sa“, ediţia a III-a. Pe 25 ianuarie se va organiza concursul „Junior English“, adresat elevilor claselor III-VI de la şcolile din municipiul şi judeţul Iaşi.