Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Manifestări la Duminica Ortodoxiei, în Episcopia Dunării de Jos
La începutul Postului Mare, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, Episcopia Dunării de Jos, în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Galaţi şi Brăila, organizează, în toate şcolile şi liceele din cuprinsul eparhiei, un concurs de schiţe şi desene cu tematică iconografică şi o amplă expoziţie de icoane. Este un proiect misionar şi cultural care, din iniţiativa şi cu binecuvântarea PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, funcţionează la Dunărea de Jos de peste 15 ani, punând în valoare credinţa copiilor şi a tinerilor, concretizată prin zugrăvirea de icoane sau planşe cu caracter iconografic, şi ataşamentul lor pentru ora de Religie, manifestat prin bucuria cu care se implică în astfel de activităţi.
Urmare a Hotărârii cu nr. 7290/2008 a Sfântului Sinod, anul acesta concursul şi expoziţia au avut tema: „Sfântul Vasile cel Mare şi Sfinţii Capadocieni, în iconografie“. Prima etapă a acestui proiect s-a adresat elevilor din şcoli gimnaziale şi licee. În perioada 16-21 februarie, profesorii de Religie au prezentat elevilor, în cadrul orelor, importanţa cinstirii sfintelor icoane de către creştinii ortodocşi, după care, între 23-27 februarie, în şcoli s-a desfăşurat concursul propriu-zis. Jurizarea şi selecţionarea celor mai bune lucrări s-au făcut la nivelul fiecărei unităţi şcolare. Primele 10 lucrări au fost desemnate pentru a fi premiate. În ziua de 8 martie, la Duminica Ortodoxiei, micii iconari au participat la Sfânta Liturghie în bisericile parohiale, prezentând, totodată, credincioşilor lucrările lor. La sfârşitul slujbei ei au fost premiaţi cu icoane şi cărţi, iar începând de ieri, toate icoanele copiilor vor fi expuse în spaţii adecvate, permanente, în şcoli sau la bisericile parohiale. Oaspeţi la Catedrala episcopală A doua etapă a proiectului se referă la cei mai talentaţi dintre elevi, cei de la şcolile vocaţionale de profil din zona Dunării de Jos: Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ - clasele de Patrimoniu, Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi, Liceul de Artă „Haricleea Darclée“ din Brăila şi Clubul Copiilor din Tecuci. Sunt iconari recunoscuţi pentru inspiraţia penelului lor, prin premii obţinute la cele mai exigente concursuri de gen, la nivel zonal, naţional şi chiar internaţional. Invitaţi speciali, ei au fost oaspeţii Episcopului Dunării de Jos, mai întâi prin participare la Sfânta Liturghie, în Catedrala episcopală. Aici, ei au prezentat credincioşilor icoanele zugrăvite de ei, salutând şi rememorând astfel triumful iconoduliei despre care mărturiseşte Duminica Ortodoxiei. La timpul cuvenit, toţi seminariştii şi tinerii pregătiţi din vreme, împreună cu ceilalţi credincioşi, au primit Sfânta Împărtăşanie, încununând astfel prima săptămână din Postul Mare, petrecută în rugăciune, lecturi ziditoare de suflet, participare la Canonul Sfântului Andrei Criteanul, cercetarea cugetului şi spovedanie. Cei 60 de iconari au primit premii din partea eparhiei Apoi, în procesiune, s-a mers la Palatul episcopal din Galaţi. Aici, în colaborare cu Muzeul de Arte Vizuale, găzduit temporar în această istorică reşedinţă a episcopilor Dunării de Jos, Eparhia a organizat o expoziţia de înaltă ţinută, pe aceeaşi temă, „Sfântul Vasile cel Mare şi Sfinţii Capadocieni, în iconografie“. Solemn, PS Casian al Dunării de Jos, înconjurat de profesorii şi elevii implicaţi în organizare, alături de nenumăraţi oaspeţi tineri din licee şi şcoli, a oficiat vernisarea acestei expoziţii, apreciind calitatea lucrărilor şi, mai ales, curăţia sufletelor şi râvna elevilor de a arăta, prin icoanele lor, miride din taina cerului. Cei 60 de iconari au primit premii din partea eparhiei, constând în culori şi pensule şi diploma „Icoana - frumuseţe a Ortodoxiei“, emisă special de Episcopul Dunării de Jos, pentru a arăta că Ortodoxia românească are mari resurse şi valori de suflet prin aceşti tineri curaţi, buni, credincioşi şi talentaţi. Manifestarea a cuprins şi un miniconcert, oferit de Corala „Camerata Juventus“, alcătuită din elevi ai Liceului Pedagogic „C. Negri“ şi ai Seminarului Teologic „Sf. Andrei“ din Galaţi. Tot în această zi, PS Casian a inaugurat atelierul de iconografie al studenţilor Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie, care funcţionează într-un spaţiu pus la dispoziţie, cu generozitate, de conducerea Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi. ▲ Ierarhi ai Greciei au slujit împreună în Duminica Ortodoxiei În cadrul adunărilor religioase care au avut loc în Grecia, închinate acestei sărbători de către Sfântul Sinod al Bisericii Elene, în Duminica Ortodoxiei, pe 8 martie 2009, la Biserica „Sfântul Dionisie Areopagitul“, s-a oficiat Sfânta Liturghie de către un sobor de arhierei în frunte cu Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, Ieronim al II-lea, informează BASILICA. De asemenea, au participat şi ierarhi ai altor Biserici Ortodoxe. La Sfânta Liturghie au fost prezenţi şi preşedintele Republicii Democrate Elene, dl. Karolos Papoulias, membri ai Parlamentului grecesc, ambasadori ai ţărilor ortodoxe la Atena şi alţi invitaţi de onoare. În după-amiaza aceleiaşi zile, preşedintele Republicii Democrate Elene a oferit un dineu oficial la Palatul prezidenţial, în cinstea Preafericirii Sale Arhiepiscopul Ieronim şi a Preasfinţiţilor Mitropoliţi, membri ai Sfântului Sinod. Aseară, ambasadorul Rusiei la Atena a oferit, cu ocazia sărbătorii Ortodoxiei, o cină în onoarea Arhiepiscopului Ieronim şi a Mitropoliţilor sinodali. De ieri, 9 martie, şi până mâine, 11 martie, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei se întruneşte în şedinţă de lucru. ▲ Liturghie ortodoxă frăţească, la Stockholm Pe 8 martie 2009, în Duminica Ortodoxiei, Bisericile Ortodoxe surori din Stockholm s-au organizat pentru a prăznui printr-o Liturghie comună unitatea de credinţă, informează Biroul de presă al Episcopiei Europei de Nord. Slujba arhierească a fost oficiată în Catedrala ortodoxă sârbă „Sfântul Sava“ din Stockholm de Preasfinţitul Dositei, Episcopul sârbilor din Scandinavia şi Marea Britanie, şi de Preasfinţitul Macarie, Episcopul românilor din Europa de Nord, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi numeroşi credincioşi ortodocşi din capitala Suediei. Cu acest prilej, cei doi ierarhi şi-au exprimat nădejdea ca această manifestare duhovnicească de la Stockholm să fie un început al unei tradiţii de slujire comună, în fiecare an de Duminica Ortodoxiei.