Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Mântuirea în viziune apuseană şi răsăriteană
La Editura "Andreiana" din Arhiepiscopia Sibiului a apărut recent lucrarea "Învăţătura despre mântuire la Sfântul Atanasie cel Mare şi Anselm de Canterbury", semnată de diac. dr. Ştefan Lucian Toma. Pentru prima dată în teologia românească, lucrarea analizează comparativ ideile soteriologice ale celor doi mari teologi.
"Originală pentru bibliografia românească", după cum o caracterizează Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, lucrarea deschide drumul în teologia românească spre un studiu aprofundat, comparativ şi amplu a două teologii despre mântuire, marcate de contextul vremurilor în care cei doi teologi au vieţuit şi de specificul gândirii răsăritene, respectiv apusene. Aşa cum autorul însuşi subliniază în cuvântul- înainte, cei doi teologi sunt prototipuri ale teologiei dezvoltate în secolul al IV-lea, respectiv al XI-lea şi al XII-lea, în care credinţa este văzută în primul caz ca "un amplu proces de spiritualizare" şi este opusă gândirii scolastice din care face parte teologia lui Anselm de Canterbury. Amândoi, însă, s-au remarcat în epocile în care au vieţuit ca aprigi luptători împotriva ereziilor hristologice, de la arianism până la monofizitism şi nestorianism. De remarcat în scrierile lor este şi caracterul ascetico-mistic al ideilor. Sfântul Atanasie cel Mare dezvoltă teologia îndumnezeirii omului prin lucrarea Duhului Sfânt, iar Anselm de Canterbury îşi fixează centrul gândirii pe patimile lui Hristos. Raţionalitatea specifică scolasticii apusene, vizibilă în scrierile lui Anselm de Canterbury, este diametral opusă teologiei lui Atanasie cel Mare, care vorbeşte despre o raţiune umană hristificată. Diferenţele continuă şi în problema Filioque, cei doi aflându-se pe poziţii diferite. Dincolo de aceste diferenţe, demersul autorului este de a surprinde în lucrare părţile comune, ce unesc cele două teologii, aceasta în context actual al ecumenismului şi dialogului teologic între Biserici. O fundamentare patristică a acestora, este de părere diaconul Ştefan Lucian Toma, vine să întărească punctele comune din dialogul ecumenic, pentru ca diferenţele vizibile să ducă şi la o asumare a unui trecut şi a unor realităţi actuale. "Moştenirea spiritualităţii patristice" Bibliografia amplă, bazată pe lucrări din resursele teologice din mediul ortodox, catolic şi protestant, ne demonstrează profunda preocupare în cercetarea temei şi în promovarea valorilor spirituale din operele marilor teologi răsăriteni şi apuseni. "Faptul că, totuşi, în Europa Occidentală, aşa cum e ea, pluriconfesională şi afectată de secularizare, mai există iniţiative nobile la nivelul vieţii pastorale, care unesc teoria cu practica şi cuvântul cu fapta, ne determină să afirmăm că moştenirea spiritualităţii patristice (incluzându-i aici şi pe Sfântul Atanasie cel Mare şi pe Anselm de Canterbury) şi identitatea ethosului creştin sunt departe de a fi considerată pierdute!", remarcă autorul. Structurată în trei capitole, cu multe subdiviziuni, lucrarea abordează aspecte teologice remarcabile în opera celor doi teologi. "Conştientizarea legăturii indestructibile dintre soteriologie şi hristologie", "Opera de mântuire nu e doar rezultat al lucrării Fiului şi iconomia Duhului în îndumnezeirea omului", "Înţelegerea în parametrii juridici a operei de răscumpărare a Mântuitorului" sau "Contemplaţia-focalizată pe Moartea lui Hristos, şi nu pe Învierea Sa", sunt doar câteva titluri de subcapitole ce propun meditaţii asupra ideilor uneori antagonice pe care cei doi teologi le-au afirmat în lucrările lor.