„Mântuitorul este sensibil atunci când omul caută să-şi schimbe viaţa“

În duminica a V-a a Sfântului şi Marelui Post, numită şi a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, în paraclisul patriarhal cu hramul "Sfântul Grigorie Luminătorul", Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliilor care s-au citit la Sfânta Liturghie.

Prima Evanghelie, cea după Marcu, relatează momentul în care doi dintre ucenicii Mântuitorului, Iacov şi Ioan, I-au cerut să stea "unul de-a dreapta şi altul de-a stânga întru slava" Sa. Întrucât cuvintele acestea au stârnit nemulţumirea celorlalţi ucenici, Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă pe ucenicii Săi să caute smerenia, să caute nu întâietatea, ci slujirea celor mulţi. "Cu alte cuvinte, El inversează logica puterii ca folosire a altora în interes propriu cu logica slujirii sfinte, şi anume slujirea celor mulţi de către cei care sunt de rang mai mare. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să arate că cine este mai mare peste comunitate trebuie să se îngrijească de viaţa şi mântuirea celor mulţi. Această Evanghelie a fost rânduită de către Sfânta Biserică în duminica a V-a a Sfântului şi Marelui Post pentru a ne îndemna să căutăm smerenia şi pentru a vedea că adevărata cinste vine omului din ajutorarea celor mulţi, din slujirea celor care au nevoie de ajutorul şi de călăuzirea noastră", a spus PF Părinte Daniel.

Biserica a rânduit, începând cu secolul al XI-a, ca în duminica a V-a din Sfântul şi Marele Post să se facă şi pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca, o femeie care "a fost foarte păcătoasă în tinereţea ei, dar care s-a pocăit şi, nu numai că a ajuns la iertarea păcatelor, ci şi la o viaţă sfântă, încât atunci când se ruga, se ridica de la pământ şi se ruga în văzduh. Atât de mult era ea acum dezlipită de cele pământeşti, încât Dumnezeu i-a dat darul să se roage stând deasupra pământului, nemaiatingându-l." În Evanghelia rânduită de Sfinţii Părinţi pentru a fi citită la pomenirea unei cuvioase se vorbeşte despre femeia păcătoasă, care şi-a plâns păcatele atunci când a intrat în casa lui Simon, fariseul din Nain, a udat cu lacrimile ei picioarele Mântuitorului şi le-a şters cu părul capului ei, turnând pe ele mir de mare preţ.

Întoarcerea la Hristos

Patriarhul României a spus că "această Evanghelie ne arată că Mântuitorul este foarte sensibil atunci când omul caută să-şi schimbe viaţa, este foarte înţelegător şi foarte atent şi ne arată cât de mare este puterea pocăinţei (...) Ceea ce a determinat-o pe această femeie să vină la Iisus să se pocăiască, să-şi plângă păcatele şi să arate în smerenie desăvârşită multă recunoştinţă pentru El a fost dorinţa ei de a-şi schimba viaţa. Sfinţenia Lui s-a întâlnit cu păcătoşenia ei. Atât de mult contrasta viaţa ei păcătoasă cu sfinţenia Lui, încât în ea s-a trezit dorinţa de ridicare, de schimbare. Vidul spiritual al vieţii ei s-a întâlnit cu plinătatea iubirii Lui şi a sfinţeniei Lui. Iubirea Lui milostivă şi smerită în care se arată sfinţenia Lui a trezit în ea dorul de a se ridica, de a-şi schimba viaţa. Vedem că această femeie păcătoasă, care dorea să-şi schimbe viaţa, nu l-a mai întâlnit pe Iisus, evangheliile nu mai vorbesc despre aceasta. Apoi, Mântuitorul nu a certat-o, nu i-a reproşat nimic şi ea nu a spus nimic. Singura formă de vorbire a ei cu El erau lacrimile ei, atât de multe, încât cuvintele au fost acoperite de lacrimi şi preţuirea sau recunoştinţa ei faţă de Iisus se exprima prin mirul de mare preţ. Vedem, aşadar, că există oameni care doresc să-şi schimbe viaţa nu pentru că au fost certaţi, nici pentru că au fost pedepsiţi cu boală, cu necaz, cu suferinţă, cu întâmplări nefericite, ci pentru că au întâlnit pe cineva sfânt care, prin contrastul vieţii, trezeşte dorinţa de înnoire, de schimbare în cei păcătoşi. Vedem, aşadar, că harul lui Dumnezeu lucrează în mod deosebit: El poate să cheme la pocăinţă nu numai prin predică, nu numai prin certare pedagogică sau prin chemare insistentă, ci şi prin prezenţa oamenilor sfinţi alături de cei păcătoşi. Aşa cum spune Sfântul Ioan Damaschin, "cărbune de cărbune se aprinde", înţelegând prin aceasta că un cărbune stins care simbolizează un om păcătos poate să se aprindă de un cărbune arzând, de un cărbune fierbinte, de un cărbune care deodată cu căldura şi luminează. Vedem, aşadar, că sfinţenia lui Hristos care sălăşluieşte în sfinţii bineplăcuţi Lui poate deveni o formă tainică de a naşte dorinţa de sfinţenie, dorinţa de pocăinţă şi de început bun în viaţă, în mod neaşteptat, în mod surprinzător."

Spre finalul predicii, Părintele Patriarh a explicat câteva învăţături duhovniceşti ce reies din viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca şi a subliniat faptul că ea nu este numai un model de pocăinţă, ci este şi o mare rugătoare pentru noi în ceruri deoarece "pilda vieţii ei o face un dascăl al tuturor celor care voiesc să se ridice din păcat, un dascăl al pocăinţei care aduce speranţă sau nădejde, un dascăl care aduce sfinţenie şi ridicare spirituală."