Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi şi-a cinstit ocrotitorii
Biserica aflată în incinta Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi şi-a serbat ieri hramul. Cu acest prilej, marţi, 30 iunie 2009, după slujba Vecerniei unită cu Litia, un grup de membri ai Fundaţiei „Casa Speranţei“ a organizat o expoziţie de obiecte lucrate manual.
În calendarul creştin ortodox au fost prăznuiţi ieri, alături de Sf. Leontie de la Rădăuţi, Sfinţii Mucenici, Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian. Aceştia din urmă ocrotesc biserica din incinta Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi, care poartă, totodată, hramul „Naşterea Domnului“. Programul liturgic dedicat hramului a început cu slujba Vecerniei, oficiată de pr. Constantin Andrei, protoiereul Protopopiatului Iaşi 1, ca delegat din partea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de alţi preoţi. La final, copiii din cadrul Fundaţiei „Casa Speranţei“ - care sprijină integrarea în societate a persoanelor cu handicap neuro-psiho-motor şi social - au expus câteva dintre obiectele de artizanat cofecţionate de ei. „Am avut o mică expoziţie în care am încercat să demonstrăm că şi persoanele cu dizabilităţi pot fi utile şi se pot integra în programe, pot confecţiona diferite obiecte prin care să-şi câştige existenţa. Unii dintre ei sunt olimpici. Pentru că membrii asociaţiei noastre au dizabilităţi severe, avem un centru pentru terapie ocupaţională, în care ei lucrează tot felul de obiecte mărunte. Prin aceste expoziţii încercăm să ne autogospodărim şi, totodată, să ne autofinanţăm. Din păcate, societatea respinge, de cele mai multe ori, asemenea iniţiative. Oamenii nu se gândesc că oricând pot fi în locul copiilor noştri, oricând pot folosi un fotoliu rulant“, a spus Doina Matasache, preşedintele Fundaţiei „Casa Speranţei“.
Te Deum pentru cei 600 de angajaţi
Ieri-dimineaţă, pr. Dănuţ Damaschin, misionar de caritate la biserica Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi, a oficiat o slujbă de Te Deum în spital, pentru binecuvântarea personalului medical. A urmat slujba Utreniei, a Acatistului şi Sfânta Liturghie, oficiate în biserică, la finalul cărora a fost rostită o rugăciune de mulţumire, fiind pomeniţi toţi cei 600 de angajaţi ai Maternităţii Cuza Vodă. De asemenea, a avut loc şi slujba Parastasului pentru cei adormiţi, urmată de o agapă creştină.
Hramul Bisericii „Sf. Cosma şi Damian“ s-a încheiat aseară, cu săvârşirea slujbei Sfântului Maslu, la ora 18:00.
Biserica de la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi este cunoscută datorită programelor şi activităţilor extra-liturgice pe care le desfăşoară. Amintim programul de prevenire şi combatere a avortului, care se desfăşoară în parteneriat cu mai multe asociaţii creştine. Prin acesta, biserica oferă: consiliere spirituală şi materială (tratament, bani pentru întreţinere, cazare) mamelor însărcinate ce vor renunţa la avort; activităţi educative în liceele şi şcolile din municipiul şi judeţul Iaşi, conferinţe cu studenţii ieşeni, diverse activităţi de sensibilizare a opiniei publice; distribuire de pliante şi broşuri informative privind urmările avorturilor. De asemenea, tot prin intermediul bisericii din incinta Maternităţii Cuza Vodă, se derulează programul de sprijin al mamelor cu mulţi copii, în colaborare cu Serviciul de asistenţă socială al spitalului şi cu sprijinul credincioşilor din parohiile ieşene. Prin acesta se oferă bani pentru transportul acasă, de la spital, şi haine pentru copiii nou-născuţi din familiile cu probleme sociale, precum şi o bursă de studii pentru un copil din mediul rural.