În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Meşteşugul încondeierii ouălor, promovat la Rogojeşti
Localnicii din comuna Mihăileni şi din alte sate din Moldova şi Bucovina au participat, în perioada 5-6 aprilie 2014, la Festivalul-concurs de ouă încondeiate de la Rogojeşti. Organizat pentru prima dată, de Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Rogojeşti, Protopopiatul Dorohoi, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, evenimentul a urmărit promovarea meşteşugului încondeierii ouălor.
În Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Rogojeşti - Mihăileni, Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani, s-a desfăşurat, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Festivalul-concurs de ouă încondeiate, ediţia I. Programul manifestărilor a debutat cu o slujbă de binecuvântare a participanţilor la festival. Printre participanţii prezenţi la eveniment amintim: pr. Iulian Ivaniciuc de la Parohia Sinăuţi, fiu al satului Rogojeşti, prof. etnograf Margareta Mihalache, Dănuţ Huţu, şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural a judeţului Botoşani, Aurel Melniciuc, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, pr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi Teodor Haucă, fiu al satului Rogojeşti. Trofeul festivalului a fost acordat doamnei Marcela Coţovanu din Ciocăneşti, judeţul Suceava. Următoarele premii au fost obţinute de Maria Tinu din Ciocăneşti, judeţul Suceava (premiul I), de Celica Nistor din Rogojeşti, judeţul Botoşani (premiul al II-lea), şi de Angela Lupu din Rogojeşti, judeţul Botoşani (premiul al III-lea). „După închiderea concursului a avut loc jurizarea, moment în care tinerii parohiei noastre, alături de un grup de tineri de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi, au susţinut un concert de muzică religioasă“, a relatat pr. paroh Ioan Flaviu Rus.
Obiceiul încondeierii ouălor, „scos la lumină“ în Rogojeşti
A doua zi a manifestărilor a debutat cu Sfânta Liturghie, la care au participat şi concurenţii. După Sfânta Liturghie s-a facut deschiderea expoziţiei cu vânzare de ouă încondeiate. În cadrul acestei expoziţii s-au format ateliere de lucru, unde au participat copiii din Rogojeşti, Bucecea şi Vlădeni, ambele din judeţul Botoşani. „Prin dragostea lor şi prin ceea ce au învăţat de la înaintaşii şi de la profesorii lor, aceşti copii au arătat că meşteşugul încondeierii ouălor nu se pierde, ci se păstrează. Noi, cei din judeţul Botoşani, suntem destul de vechi în arta încondeierii ouălor. Pentru o scurtă perioadă de timp, ne-am aflat într-un con de umbră. Eu m-am bucurat să mă număr printre iniţiatorii care au scos la lumină acest frumos obicei al încondeierii ouălor, şi este o binecuvântare de la Dumnezeu peste cei care îndrăgesc şi peste cei care au curajul să pună mâna şi să facă această artă, dând dovadă de o foarte mare dragoste şi răbdare. Cu siguranţă, participanţii din acest an îşi vor dori să ţinem viu acest festival şi să-l ducem mai departe, din generaţie în generaţie“, a subliniat pr. paroh Ioan Flaviu Rus.