Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Mihai Eminescu, în sufletul transilvănenilor
Cu ocazia aniversării a 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, şi a Zilei Naţionale a Culturii Române, în eparhiile din Transilvania au avut loc mai multe manifestări culturale şi religioase în cinstea marelui poet naţional.
Potrivit hotărârii Sfântului Sinod din 28 februarie 2013, în data de 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, stabilită, prin legea nr. 238/2010, ca Ziua Culturii Naţionale, eparhiile Patriarhiei Române din ţară şi străinătate au organizat manifestări cultural-artistice şi acţiuni social-culturale prin care a fost reliefată legătura dintre cult şi cultură, dintre Biserică şi societate.
La Cluj-Napoca a avut loc, miercuri, 15 ianuarie, o ceremonie de depunere de jerbe şi coroane de flori la statuia poetului Mihai Eminescu din faţa Teatrului Naţional. Mulţime de clujeni, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Armatei, oameni de cultură au participat la această manifestare. Ceremonia a început cu intonarea Imnului de stat şi oficierea unei slujbe de Te-Deum, săvârşită de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Ierarhul a fost însoţit de la Centrul eparhial de consilierul cultural al Arhiepiscopiei, părintele Bogdan Ivanov.
„Data de 15 ianuarie 1850, data naşterii pruncului Mihai Eminescu, cel de-al şaptelea fiu al soţilor Gheorghe şi Raluca Eminovici, este consemnată în calendarul culturii româneşti şi universale la un loc de cinste. Acest prunc vine în lume cu o harismă care îi deschide sufletul şi mintea pentru a-şi contopi fiinţa cu sufletul neamului său pentru veşnicie. Prin această rugăciune oficiată astăzi am adus mulţumire Bunului Dumnezeu pentru acest dar făcut neamului românesc. În fiecare an, dincolo de această comemorare legată de o dată din calendar, ne este dat să celebrăm bucuria de a ne împărtăşi de prezenţa, în sufletul şi în conştiinţa noastră, a omului Mihai Eminescu şi a operei sale, destinate sufletului românesc în universalitatea lui“, a spus PS Vasile Someşanul.
Ierarhul a arătat, în continuarea mesajului său, că Mihai Eminescu a fost un om de o mare complexitate, profunzime şi frumuseţe:
„Cultura sa vastă, dragostea faţă de natură, aspiraţiile sale spre puritate şi perfecţiune, dorinţa de a cunoaşte trecutul şi viitorul, au făcut ca interesul faţă de persoana sa şi faţă de opera lui să se prelungească în timp. Despre autor şi opera lui s-au scris multe, sute şi sute de tomuri. Prin strălucirea lui, în toate genurile literare, se conturează profilul unui om de o mare complexitate, profunzime şi frumuseţe. Pe drept cuvânt este numit de Tudor Arghezi «Sfântul Preacurat al versului românesc». În ţară şi în străinătate, lui Mihai Eminescu i s-au ridicat monumente. Prin geniul său, prin opera sa, prin lumina şi forţa iubirii care emană din fiinţa lui, însuşi Mihai Eminescu a donat un monument pentru eternitate. Cel care ajunge să-l cunoască nu poate decât să-l iubească „, a arătat PS Vasile Someşanul
Momentul omagial a continuat, în faţa Teatrului Naţional clujean, cu depunerea de jerbe şi coroane de flori la statuia poetului şi s-a încheiat cu un recital de poezie susţinut de mai mulţi elevi de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“ din oraş.
Mihai Eminescu, omagiat la Sibiu
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul Social, a organizat pe 15 ianuarie mai multe manifestări religioase şi culturale dedicate marelui poet naţional.
Reprezentanţii Departamentului Social au oficiat slujba de Parastas pentru marele poet naţional Mihai Eminescu în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Sibiu. La slujba religioasă, alături de consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Nicolae Rusu, şi de inspectorul social, pr. Tiberiu Kiss, a mai oficiat şi preotul Gheorghe Şebu, de la biserica sibiană. La slujba religioasă au mai participat: inspectorul social Marius Talmaţchi, copiii care beneficiază de serviciile oferite de Centrul de zi al parohiei sibiene, părinţi şi cadre didactice. După slujba de Parastas, copiilor li s-a prezentat viaţa şi activitatea poetului Mihai Eminescu.
„Astăzi este ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, o mare personalitate culturală a neamului nostru şi un mare învăţat. Nu întâmplător s-a ales ziua de naştere a poetului ca Ziua Culturii Române. A scris nenumărate poezii, iar opera sa este unică în lume“, a spus pr. consilier Nicolae Rusu, care a transmis cu această ocazie mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, adresat copiilor de la Centrul de zi al parohiei sibiene.
La final, copiii au recitat poezii din opera eminesciană şi au interpretat piese muzicale pe versurile poetului. Reprezentanţii eparhiali le-au oferit copiilor iconiţe şi dulciuri, iar inspectorul Marius Talmaţchi a oferit copiilor mai multe informaţii despre poet printr-o prezentare amplă, cu imagini proiectate pe un ecran de mari dimensiuni.
La iniţiativa Asociaţiei „ASTRA“ şi a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu, la bustul poetului din Parcul sub Arini a avut loc o „Întâlnire cu Mihai Eminescu“, un eveniment din care n-au lipsit muzica, versuri eminesciene recitate de actori de la Teatrul „Radu Stanca“ şi alocuţiuni de omagiere din partea prefectului Ovidiu Sitterli, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, şi a altor oficialităţi prezente, între care îl amintim şi pe rectorul Academiei Forţelor Terestre, generalul Ghiţă Bârsan.
În seara aceleiaşi zile, membrii ASCOR Sibiu şi Grupul psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ au participat la slujba de Parastas oficiată în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, după slujba Vecerniei.
Slujba religioasă a fost oficiată de pr. lect. dr. Petru Pantiş şi pr. Vasile Dariciuc, coordonatorul Departamentului pentru Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, în prezenţa a numeroşi studenţii teologi. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a membrilor grupului psaltic amintit, condus de drd. Adrian Dobreanu. După Parastas, studenţii au mers la bustul poetului Mihai Eminescu din Parcul sub Arini, unde au aprins lumânări şi au recitat poezii.
Poetul naţional omagiat la Oradea
Miercuri, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naţionale, la aniversarea a 164 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (AFOREO), în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai“ din Oradea, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea şi Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir“ din Oradea, a organizat o manifestare culturală de omagiere a marelui poet, la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor locale, preoţi, iubitori de cultură, profesori şi elevi de la şcolile orădene.
Participanţii au admirat şi o expoziţie de fotografie, publicaţii, documente şi articole ce ilustrează viaţa, activitatea şi, în mod special, opera „Luceafărului poeziei româneşti“.
În cadrul expoziţiei, eleva Cristina Ioana Avram de la Şcoala „Dimitrie Cantemir“ din Oradea a expus mai multe tablouri cu portretul poetului naţional.
„Manifestarea pe care am organizat-o astăzi se constituie, practic, într-o invitaţie adresată orădenilor, în general, şi tinerilor, în special, pentru a-l cunoaşte mai bine pe omul Mihai Eminescu şi opera sa“, a precizat Viorica Cherteş, preşedinte al AFOREO.
Întâlnirea a avut loc în amfiteatrul Bibliotecii Judeţene şi a cuprins recitarea unor poezii cunoscute din lirica eminesciană şi surprize muzicale. Evenimentul, moderat de Viorica Cherteş, preşedinte al AFOREO, a adus în faţa publicului orădean imaginea celui mai mare poet român, care a fost şi prozator şi jurnalist, socotit de cititorii conaţionali şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, supranumit şi „poetul nepereche“.
Mai mulţi copii de la şcoli şi licee din Oradea au susţinut un recital de poezie şi muzică. Elevii Petronela Maliţa, Alex Teodorescu şi Gabriela Luţaş de la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir“, sub îndrumarea profesoarei Simona Lucaci, au recitat poeziile: „Stau în cerdacul tău“, „Crăiasa din poveşti“, „După ce atâta vreme“. Elevii claselor a VI-a de la aceeaşi şcoală, Lorena Lala, Daniel Leuca şi Florentina Buhaş, coordonaţi de prof. Turcu Amalia au interpretat câteva poezii din lirica eminesciană precum „Misterele nopţii“ şi „Fiind băiet păduri cutreieram“.
Elevii Narcisa Demeter şi Marian Curta de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea, sub îndrumarea profesoarei Ramona Urdea, au pregătit un program intitulat „La un moment dat“, care a adus în mijlocul spectatorilor scrisorile de dragoste dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle, iar colegii lor din clasele a XI-a au recitat câteva creaţii eminesciene în limba engleză.
O surpriză deosebită a fost prezenţa actriţei Zentania Lupşe Lakatos, de la Teatrul „Regina Maria“ din Oradea, care a recitat „Venere şi Madonă“, şi a fiului Iacob, în vârstă de 5 ani, care a încântat publicul cu „Somnoroase păsărele“ şi un fragment din „Scrisoarea a III-a“.
Corul „Diacon Nicolae Firu“ al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea, condus de arhid. prof. Ştefan Lakatos, a susţinut un minirecital, care a cuprins versuri eminesciene transpuse pe note muzicale: „Revedere“, de D. G. Kiriac, şi „Doină“, de Timotei Popovici.
Prezentă la eveniment, prof. Ligia Mirişan, director al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai“, gazda manifestării, a subliniat valoarea operei eminesciene şi importanţa cunoaşterii acesteia de către tinerele generaţii, felicitând pe doamnele ortodoxe pentru organizarea manifestării.
Din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei au fost prezenţi la eveniment, ca delegaţi ai Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, pr. Nicolae Pop, vicar eparhial, pr. prof. Radu Rus, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul şi director al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ şi pr. Simion Goga, inspector pentru cateheză.
La final, pr. Nicolae Pop a transmis, din partea PS Episcop Sofronie, mesajul de binecuvântare şi felicitare pentru această manifestare: „Astăzi, 15 ianuarie 2014, cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale, comemorăm cu bucurie pe marele nostru poet naţional Mihai Eminescu, la împlinirea a 164 de ani de la naşterea sa, ceea ce ne face să ne întoarcem cu mulţumire şi recunoştinţă către Părintele Ceresc pentru că l-a dăruit pe acesta poporului român“. Membrele AFOREO au oferit participanţilor diplome şi cărţi din lirica eminesciană, precum şi surprize culinare.
Activităţi la liceul ortodox orădean
În zilele premergătoare sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale, la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea s-au desfăşurat mai multe activităţi menite să marcheze rolul unor personalităţi în formarea şi păstrarea identităţii naţionale, culturale şi religioase a poporului român.
Astfel, pe parcursul întregii săptămâni, în cadrul orelor de limba română, de istorie şi de religie, au fost evocate diferite personalităţi din cultura poporului român, precum Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Creangă sau domnitorul martir şi sfânt Constantin Brâncoveanu.
Seria acestor manifestări a culminat miercuri, 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale. Cu acest prilej, Catedra de Limba română a Liceului Ortodox, împreună cu elevii din clasele de liceu, au organizat un program cultural-artistic în sala festivă a liceului, la care au luat parte elevi şi profesori din toate clasele.
În deschiderea programului, pr. prof. Radu Rus, directorul Liceului Ortodox, a vorbit despre semnificaţia unei astfel de zile şi despre legătura poetului Mihai Eminescu cu Biserica Ortodoxă. Între altele, a evidenţiat faptul că supranumele de „Luceafăr al poeziei româneşti“, adresat lui Eminescu, a fost folosit pentru întâia oară de primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, cel care a alcătuit şi prima teză de doctorat pe tema vieţii şi operei marelui poet.
De asemenea, pr. prof. Radu Rus a mai amintit faptul că, în şedinţa de lucru din 28 februarie 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Ziua Culturii Naţionale să fie aniversată prin programe speciale în toate eparhiile ortodoxe române din ţară şi străinătate, având în vedere rolul dintotdeauna al Bisericii în promovarea şi susţinerea culturii naţionale şi datorită ataşamentului, respectului şi admiraţiei poetului Mihai Eminescu pentru Biserica Ortodoxă, pe care a văzut-o mereu prezentă în dezvoltarea culturii şi identităţii naţionale a poporului român.
Programul cultural i-a introdus pe cei prezenţi în universul poetic eminescian şi în atmosfera poveştii de dragoste care a existat între Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Povestea celor doi a fost prezentată de elevul Darius Lascău, din clasa a X-a, iar apoi a prins viaţă prin interpretarea celor două roluri - a lui Eminescu şi a Veronicăi, de către elevii Marian Curta şi Narcisa Demeter. Îmbrăcaţi în frumoase costume de epocă şi într-un decor specific, cei doi „îndrăgostiţi“ şi-au depănat în versuri trăirile sentimentale, încântându-i pe cei prezenţi prin naturaleţea şi farmecul interpretării.
Reprezentaţia scenică a fost completată de interpretarea muzicală a câtorva poezii eminesciene de către Corul „Diacon Nicolae Firu“ al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“, dirijat de arhid. prof. Ştefan Lakatos.
În încheierea programului, participanţii au admirat o expoziţie a celor mai importante ediţii ale operei poetului Mihai Eminescu şi a unor obiecte decorative din a doua jumătate a secolului al XIX- lea.
Elevii Liceului Ortodox, împreună cu cadrele didactice, au mai participat, în aceeaşi zi, cu programe festive, la mai multe evenimente organizate în Oradea, tot cu această ocazie: la Teatrul de stat „Regina Maria“, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai“, la un recital de poezie şi cântece organizat la statuia poetului Mihai Eminescu din centrul oraşului şi la programul cultural organizat de Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei.
Sărbătoare la Orăştie
În cadrul Protopopiatului Ortodox Român din Orăştie a avut loc simpozionul intitulat „Eminescu - poetul nepereche“. Manifestarea a debutat prin oficierea unei slujbe de Parastas în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Orăştie, săvârşită de protopopul Narcis Terchet, alături de Călin Mihuţ, paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Orăştie II, şi de Ionel Scânteie, preot slujitor în cadrul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Orăştie III, în prezenţa reprezentanţilor autorităţii locale, a distinşilor profesori şi a credincioşilor.
În deschiderea lucrărilor a avut loc un spectacol poetic şi muzical susţinut de elevi ai clasei a III-a de la Şcoala „Dr. Aurel Vlad“. Manifestarea a adunat dascăli ai municipiului Orăştie care au prezentat referate despre marele poet, cu un cuprins bogat, ce arată atât buna pregătire ştiinţifică cât şi trăirile curate şi profunde, ca urmare a lecturării poeziilor. În susţinerea sa, protopopul Narcis Terchet a amintit despre importanţa Zilei Culturii Naţionale şi de necesitatea păstrării nealterate a candelei ce arde în inimile românilor pentru marele poet naţional.
„Prin tot ceea ce a scris şi a gândit, Mihai Eminescu a dorit ca să devină instrument umil al naţiei sale, slujind cum a crezut el de cuviinţă idealurile vremii“, a arătat pr. Narcis Terchet.
Simpozionul a fost organizat în colaborare cu Societatea „Limba noastră cea română“ - filiala Orăştie, preşedinte - prof. Miron Simedrea, cu Primăria Municipiului Orăştie, Casa de Cultură din localitate şi Biblioteca Municipiului Orăştie, cea care a şi găzduit această manifestare.