Milostenie în duh de comuniune

Este aproape ora 14:00, în ziua închinată sărbătorii Sfintei Treimi şi norii prevestesc începutul unei furtuni, dar o mână de credincioşi de la parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Piatra Neamţ s-au adunat în faţa bisericii. Părinţi cu copiii de mână, bătrâni, dar şi tineri aşteaptă cu toţii răbdători autocarul ce urmează să-i ducă într-un loc unde „nu se cer bani, ci doar dragoste creştină“.

 

De aproape zece ani, credincioşii parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Piatra Neamţ răspund chemării preoţilor de a ajuta pe cei în suferinţă, înţelegând că iubirea nu are putere fără o formă practică de manifestare. De aceea, regretatul părinte Ioan Ilie, paroh al bisericii  din centrul oraşului Piatra Neamţ, a instituit tradiţia de a merge împreună cu credincioşii doritori, la începutul fiecărui post, la Centrul de îngrijire şi asistenţă din Bozienii de Sus. Acţiunea constă în împărţirea de bunuri materiale oamenilor din acest centru, dar şi în aducerea de bucurie şi speranţă în inimile lor. Acest prim act de milostenie a fost cel care a născut dorinţa de a avea o formă organizată de ajutorare a celor în nevoi şi astfel a luat fiinţă, la scurt timp, cantina socială „Sfinţii Trei Ierarhi“. După trecerea la cele veşnice a părintelui Ioan, acţiunea a fost continuată cu evlavie şi dăruire de către credincioşii şi preoţii acestei parohii.

 

„După ce am ajuns prima dată la Bozieni, am fost marcată câteva zile şi mi-am zis: noi avem de toate şi nu suntem mulţumiţi“, spune cu tristeţe în glas doamna Maria. De fiecare dată când se merge la Bozieni, persoanele de la Centrul de îngrijire şi asistenţă primesc pachete cu alimente, cărţi duhovniceşti, iconiţe sau calendare din fondurile Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi“, dar şi mâncare şi îmbrăcăminte de la credincioşii parohiei. Transportul este asigurat gratuit de ani buni de către domnul Vasile, care îşi pune la dispoziţie autocarul pentru aceste acţiuni filantropice. Printre cei 50 de credincioşi participanţi se află persoane care ajung pentru prima dată la Bozieni, dar şi persoane care merg aici de la începuturile acţiunii filantropice. Înainte de a porni la drum, părintele Ciprian Iftime, preot slujitor la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, a ţinut să sublinieze faptul că „vom merge către nişte persoane care au de dus o cruce mai grea decât noi, dar nu trebuie să uităm că ei sunt acolo pentru noi şi pentru mântuirea noastră“. Apoi, în atmosfera duhovnicească oferită de cântările religioase, drumul până la Bozieni a părut mult mai scurt decât este de fapt.

La Centrul de îngrijire şi asistenţă de la Bozienii de Sus se poate vedea că suferinţa şi boala nu fac discriminări. Aici locuiesc persoane de toate vârstele, cu diferite afecţiuni fizice sau psihice, ce beneficiază de îngijire social-medicală şi recuperare. Încă de la poarta complexului, oamenii arată că se bucură să ne vadă. Odată intraţi în curte, am regăsit un peisaj ce cu greu poate fi descris în cuvinte. Frumuseţea naturii şi muzica veselă contrastau parcă cu suferinţele oamenilor de aici. Unii suferă pentru că nu au copiii lângă ei, alţii pur şi simplu din cauza bolilor. Imediat ce a coborât din autocar, părintele este înconjurat, fără să-şi dea seama, de oamenii care îl copleşesc cu cererile lor. Un ropot de „Bine aţi venit“ te face să simţi încă o dată bucuria că ai ajuns aici. Un bătrân cu chipul tras pe sprâncene, cu mâinile butucănoase încearcă să treacă neobservat, în scaunul său cu rotile, pe lângă mulţimea care creează forfotă în curte. Alţii s-au aşezat conştiincioşi, cu un zâmbet lipit de obraji, chiar la intrarea în clădire.

 

Chiar dacă cei de aici trăiesc într-o lume a lor, se bucură de fiecare dată când cineva le trece pragul şi le spune o vorbă bună. După atâţia ani de când vin la Bozieni, credincioşii sunt prieteni cu oamenii de aici. S-au creat legături puternice şi fiecare îşi caută cu privirea persoana pe care o îndrăgeşte mai mult. Părintele Ciprian se opreşte mai întâi la personalul de îngrijire al Centrului şi le oferă câteva cărticele despre post. „Vreau şi eu o iconiţă“, spune cu voce stinsă o femeie între două vârste. „Îţi dau, dar să ai grijă de ea“, îi spune cu blândeţe părintele. „Bogdaproste! Eu am şi candelă“, spune femeia, arătând cu mâna spre candela mică şi afumată de pe perete. Un bărbat pipernicit cu obrajii supţi se uită atent la musafirii săi, strângând puternic în mână portocala primită. Într-un colţ, o tânără bea cu sete dintr-o sticlă galbenă de suc. La etaj, îmi atrage atenţia o altă tânără. Ulterior am aflat că nu se poate mişca aproape deloc, suferă de afecţiuni psihice şi poate deschide doar gura pentru a fi hrănită. Se bucură nespus ori de câte ori îl vede pe părintele şi plânge de bucurie de fiecare dată când cineva o hrăneşte cu rădbare. Într-o altă cameră am găsit un bătrân cu dorinţe simple, infirm de mâna stângă şi de piciorul drept. Ochii de un albastru trist caută spre mâna părintelui pentru a lua binecuvântare. „Îmi doresc măcar o proteză să mă pot deplasa şi eu“, spune bătrânul oftând adânc.

„Cântaţi şi la noi în sala de mese“, spune hotărâtă o tânără. După împărţirea pachetelor, cântarea „Cuvine-se cu adevărat“ a răsunat în clădirea Centrului de îngrijire şi asistenţă, iar pe feţele tuturor se putea citi mulţumirea şi speranţa. Înainte de plecare, un tânăr cu privirea prietenoasă cere sfios metaniera unei doamne de lângă uşă. Fără să ezite, aceasta o scoate de pe mâna sa şi i-o oferă tânărului. „Mai veniţi pe la noi“, se aud, rând pe rând, vocile tuturor celor din Centru. „Dincolo de valoarea bunurilor materiale oferite, contează foarte mult faptul că a existat cineva care să le spună un cuvânt bun. Atunci când eşti în suferinţă, să vezi pe cineva care vine cu dragoste la tine te ajută mult“, le spune părintele credincioşilor, înainte de a porni la drum.

 

Fiecare a simţit bucurie în felul lui şi fiecare se simte mulţumit după această acţiune, ce a cuprins lucruri care ţin de esenţa creştinismului. „Ne facem şi noi un bine venind aici. De obicei, la noi în oraş atunci când oferi ceva, primeşti altceva în schimb. Aici eşti sigur că nu poţi primi înapoi bunuri materiale“, spune cu mulţumire doamna Veronica. Indiferent de felul şi postura sa, toată lumea a participat, în comuniune, la ajutorul şi bucuria aproapelui. Şi chiar dacă această acţiune nu este decât „o picătură de bucurie în oceanul suferinţei“, măcar pot fi siguri că Dumnezeu le poartă mereu de grijă şi lucrează prin intermediul oamenilor.