Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri „Miluiește-mă, Dumnezeule”, este strigătul de pocăință al sufletului

„Miluiește-mă, Dumnezeule”, este strigătul de pocăință al sufletului

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Andreea Ciobotariu - 07 Apr, 2022

În seara zilei de miercuri, 6 aprilie 2022, începând cu ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost oficiată Denia Canonului cel Mare, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu părinții slujitori ai catedralei.

În cadrul slujbei, prima denie din acest an, s-a citit integral Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Sinaxarul ne spune că acest lucru se face în săptămâna a cincea din Postul Mare, „după o veche tradiţie”.

Spre finalul deniei, Părintele Mitropolit a vorbit despre importanța pocăinței:

„«Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă» este strigătul de pocăință al sufletului omenesc către Dumnezeu, iar pocăința este diamantul cel mai de seamă care are nenumărate fețe, care de care mai adâncă, mai aleasă, mai înălțătoare, mai binecuvântată. Pocăința este primul cuvânt pe care Domnul Hristos la începutul misiunii sale l-a rostit: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor». Pocăința, în primul rând, și înțelegerea cea obișnuită, este regretul față de păcatele săvârșite și hotărârea cu ajutorul lui Dumnezeu de a nu mai păcătui. În al doilea rând, pocăința este întoarcerea minții noastre de la păcat spre Dumnezeu, precum a făcut fiul cel risipitor din Evanghelie, care și-a întors fața de la păcatul cel mult pe care l-a săvârșit către Tatăl cel Ceresc, strigând cu certitudine, poate nu cu aceleași cuvinte, dar aceeași inimă: «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă». Pocăința este, în al treilea rând, încercarea omului de a se așeza cât mai jos în fața celorlați, a căuta locul cel mai smerit și cel mai din urmă. O altă fațedă a pocăinței este starea conștiinței care recunoaște nevrednicia proprie. Pocăința este, de asemenea, starea omului care plânge, căci omul care plânge are în mintea sa doar un singur gând, căci nu poți niciodată să plângi dacă ai mai multe gânduri în minte. O altă formă și ultima prin care pocăința se arată o mărturisește un părinte din vremurile noastre, părintele Zaharia, ucenicul Sfântului Sofronie, care spune că pocăința se arată la spovedanie, atunci când omul este copleșit de rușinea păcatelor săvârșite”.

Canonul cel Mare, pus sub semnul pocăinței, este un imn liturghic ce cuprinde peste 250 stihiri, alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului. Canoanele liturgice au apărut la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea, înlocuind în mare măsură imnurile liturgice numite Condac. Sfântul Andrei Criteanul a fost considerat drept „părintele canoanelor“, fiind așasar  primul alcătuitor de canoane şi iniţiatorul acestei specii imnografice în Biserica Ortodoxă.