Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Concertul de colinde „Legănelul lui Iisus” la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti
Așezămintele Brâncovenești „Biserica Domnița Bălașa” din București organizează tradiționalul concert de colinde „Legănelul lui Iisus”, duminică, 21 decembrie, ora 16:00. În ctitoria brâncovenească din centrul Bucureștiului, str. Sfinții Apostoli nr. 60, vor interpreta colinde și cântări specifice perioadei Crăciunului: Corul de copii al Bisericii Domnița Bălașa; Corul de copii Meloritm, dirijat de Elena-Maria Nicolai; Corul Asociației Studenților Creștin-Ortodocși din România (ASCOR), dirijat de Petrișor Rudac; și Grupul vocal „Ai lui Ştefan noi oştenii” din Vicovu de Sus, județul Suceava. Evenimentul va fi prezentat de Adriana Ene, realizatoarea emisiunii „Bucuria poveştilor”, difuzată de TRINITAS TV. Invitații speciali ai acestui eveniment sunt Andreea Elena Anastasiu și Carla Maria Burada.



.jpg)
