Așezămintele Brâncovenești „Biserica Domnița Bălașa” din București organizează tradiționalul concert de colinde „Legănelul lui Iisus”, duminică, 21 decembrie, ora 16:00. În ctitoria brâncovenească
Piatră de temelie pentru un centru de îngrijiri paliative la Suceava
Începutul unui „așezământ de ocrotire, alinare și nădejde pentru cei aflați în suferință trupească și sufletească” a fost binecuvântat miercuri, 16 decembrie 2025, în municipiul Suceava. Acesta se află sub oblăduirea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților prin Fundația Umanitară Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” - Filiala Suceava.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în ziua prăznuirii liturgice a Sfântului Proroc Agheu și a Sfintei Teofana Împărăteasa, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar al eparhiei, a săvârșit slujba de sfințire a locului pe care va fi construit acest așezământ de binefacere, împreună cu un sobor ales de preoți - consilieri, protopopi, exarhi și stareți, diaconi și arhidiaconi -, în prezența autorităților centrale, județene și locale și a numeroși invitați, dintre care nu au lipsit maici starețe, monahi și monahii.
Potrivit hrisovului de sfințire, „acest așezământ medical, administrat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin Fundația Umanitară Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” - Filiala Suceava, reprezentată legal de părintele protosinghel Ioan Tofan, director în cadrul Departamentului medical al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost proiectat cu implicarea părintelui arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar‑administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar componenta de consiliere și îndrumare de specialitate în ceea ce privește co‑finanțarea de către Uniunea Europeană, prin Programul Sănătate, a fost asigurată de părintele Florin Lupu, consilier eparhial în cadrul Sectorului fonduri interne și externe, și de Doina Iacoban, managerul firmei S.C. Regional Consulting S.R.L. (Suceava). Lucrările de edificare vor fi realizate de firma General Construct S.R.L., reprezentată de domnul Mircea Nuțu”.
La finalul slujbei de binecuvântare, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a vorbit despre importanța acestui moment solemn, punctând rolul pe care îl are împreuna‑lucrare în vederea materializării acestei inițiative social‑filantropice, amintind că „punerea împreună a duhului și a mâinilor, din partea Bisericii și a autorităților administrative, medicale și sociale atrag, cu prisosință, binecuvântarea lui Dumnezeu”. Nu în ultimul rând, Preasfinția Sa a subliniat că această inițiativă care, cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu, va fi desăvârșită în decursul următorilor doi ani, va aduce încă un plus de alinare și o rază de lumină pe chipuri și vieți cernite.
Tot cu acest prilej a fost binecuvântată începerea lucrărilor de edificare a Centrului de zi de asistență și recuperare dedicat seniorilor.






.jpg)
