Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Minunea coborârii Sfintei Lumini la Ierusalim a avut loc
Cel mai așteptat eveniment pentru creștinii ortodocși, minunea coborârii Sfintei Lumini, care se petrece la Ierusalim, a avut loc și în acest an. După rostirea rugăciunii speciale din cadrul Vecerniei Sâmbetei Mari de către Preafericitul Părinte Teofil al 3‑lea, Patriarhul Ierusalimului, Sfânta Lumină s‑a coborât în interiorul Sfântului Mormânt. Sfânta Lumină va fi adusă în România în această seară de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca de obicei, delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române, la Aeroportul Internaţional Otopeni.
Din cauza restricțiilor impuse de statul Israel, în Biserica Sfântului Mormânt au putut intra doar persoanele care au prezentat un certificat de vaccinare, respectându‑se, totodată, și distanțarea socială.
Informații despre regulile participării credincioșilor și pelerinilor la acest eveniment, precum și despre modul în care va fi distribuită Sfânta Lumină celor prezenți, ne‑a oferit părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte, care a luat Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului și o va aduce în această seară în România: „Anul acesta, autoritățile au impus și unele măsuri, respectiv distanțarea socială și prezentarea unui certificat de vaccinare. Celor care nu au aceste documente nu li se permite accesul în interiorul Sfântului Mormânt, însă există un alt loc, în aer liber, organizat în curtea Patriarhiei, deasupra Bisericii Sfântului Mormânt, unde există o esplanadă pe care credincioșii pot sta să vadă o parte a ceremoniei, dar în interior nu au acces. Pentru cei care reușesc să intre, sunt spații delimitate și zone speciale unde pot sta. Anul acesta, unele țări au trimis doar avioane, pentru că delegații nu au putut intra. Regulile statului Israel sunt foarte drastice și nu permit intrarea străinilor. De aceea, avioanele așteaptă pe pista aeroportului din Tel Aviv, la Ben Gurion, iar reprezentanții ambasadelor, cei care au primit acceptul și acces în interiorul Sfântului Mormânt pentru a primi Sfânta Lumină, o vor duce apoi la aeroport și o vor oferi celor care, mai departe, o vor duce către țările lor. Pentru România s‑a aprobat în mod special să plece delegația de aici, întrucât Superiorul Așezămintelor locuiește în Ierusalim și are acest permis de ieșire”.
De asemenea, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie a vorbit și despre ceremonia de primire a Sfintei Lumini.
„Slujba din interiorul Sfântului Mormânt este, de fapt, slujba Vecerniei Sâmbetei Mari. După ce se înveșmântează în Altarul Bisericii Învierii cu toate veșmintele, Patriarhul rostește binecuvântarea și se pornește în procesiunea de înconjurare a Sfântului Mormânt. Când se ajunge la imnul «Lumină lină», Patriarhul este dezbrăcat de ornate, de sacos, și rămâne îmbrăcat doar cu un stihar alb. După ce este verificat de reprezentanții poliției pentru a nu a avea asupra lui nici o sursă de foc, însoțit de un reprezentant al armenilor, intră în camera îngerului, după ce, mai întâi, este desigilată ușa mormântului. În interiorul Sfântului Mormânt, în cea de‑a doua încăpere, unde propriu‑zis se află piatra pe care a stat trupul Mântuitorului și unde totul este stins, intră doar Patriarhul ortodox și îngenunchează în fața Sfântului Mormânt. Acolo este așezată o candelă cu mai multe fitile stinse, este pusă vată pe suprafața Sfântului Mormânt și se citește o rugăciune specială pentru primirea Sfintei Lumini. După ce se aprinde, această lumină, care este cu totul deosebită, având o binecuvântare specială de a nu pârli în primele minute după aprindere, Patriarhul iese din interiorul mormântului în camera îngerului și de acolo distribuie pe două orificii laterale către dreapta și stânga și apoi iese în față, unde, de asemenea, cu două făclii distribuie celor care sunt în fața Sfântului Mormânt și apoi merge către Biserica Învierii”, a mai precizat arhim. Teofil Anăstăsoaie.
Sfânta Lumină va ajunge în cursul acestei seri la Aeroportul Otopeni și va fi oferită delegațiilor eparhiilor Patriarhiei Române. În intervalul orar 19:30‑20:30, va avea loc, pe Colina Bucuriei, procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală.