În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Moaştele Sfântului Ciprian de la Biserica Zlătari din Bucureşti, întâmpinate în Cipru de Mitropolitul Athanasios de Limassol
Racla cu un fragment din moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian de la Biserica Zlătari din Bucureşti, adusă în insula Cipru de o delegaţie a Patriarhiei Române, a fost întâmpinată sâmbătă seară de Înaltpreasfinţitul Părinte Athanasios, Mitropolitul Limassolului, la Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail”. Primirea oficială a inclus o Doxologie, oficiată în prezența Excelenței Sale Dan Mihalache, ambasadorul României în Cipru, și a consulului onorific al României la Limassol, Ion Mihai Ştirbu.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Athanasios şi-a exprimat bucuria pentru venirea moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian, subliniind faptul că evenimentul reprezintă o binecuvântare atât pentru oraşul Limassol, cât şi pentru întreaga insulă Cipru. „Întotdeauna Biserica Ortodoxă a cinstit cu mare evlavie moaştele sfinţilor, deoarece acest obicei izvorăşte din teologia Bisericii noastre, cum că omul se mântuieşte în întregime, omul se sfinţeşte în întregime: trup şi suflet. Sfintele moaşte sunt chezăşia sfinţirii oamenilor, sunt chezăşia că oamenii au devenit fiii lui Dumnezeu după har. Acesta este nu un eveniment filosofic, ci unul fiinţial: aşa cum Dumnezeu S-a făcut Om, tot aşa şi omul sfârşeşte prin a deveni fiu al lui Dumnezeu după har”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Mitropolitul Athanasios al Limassolului a transmis mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru binecuvântare și Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru că a condus delegația care însoțește sfintele moaşte ale Sfântului Ciprian. În continuare, Înaltpreasfinţia Sa a precizat că este o mare nevoie ca în zilele noastre să înălţăm rugăciuni către sfinţi, „insula Cipru păstrându-se până astăzi datorită rugăciunilor sfinţilor şi rugăciunilor iubiţilor noştri fraţi întru Hristos (...). Vreau să vă amintesc faptul că Mitropolia Limassolului, cu multă dragoste, are în îmbrăţişarea ei mai mult de 20 de preoţi care provin din România. Aceştia slujesc în Mitropolia Limassolului şi în Biserica Ciprului cu mult zel şi devotament. Sunt preoţi foarte buni, plini de evlavie şi de dragoste şi sunt foarte bine pregătiţi în teologie”.
La rândul său, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre importanţa sfinţilor mucenici în viaţa Bisericii. „Martirii sunt sfinţii care au dovedit prin fapte dragostea lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos. Părinţii Bisericii ne spun că în perioada persecuţiilor au curs pâraie de sânge ale sfinţilor mucenici. Prin martiriul său, Sfântul Ciprian, pe care Biserica întreagă îl cinsteşte, a adăugat sângele său, vărsat din dragoste faţă de Dumnezeu, la sângele tuturor martirilor din toate timpurile. În Bucureşti, la Biserica Zlătari, unde se păstrează moaştele sale, s-au făcut numeroase minuni, iar în ziua pomenirii lui (2 octombrie) se formează şiruri de pelerini care vin să-i aducă cinstire. Biserica Zlătari din Bucureşti a fost închinată Patriarhiei din Alexandria, împreună cu hanul Zlătari, care înconjura biserica, spre ajutor şi susţinerea unui spital de la Mănăstirea «Sfântul Gheorghe» din Alexandria Egiptului (...). Dacă Înaltpreasfinția Voastră mărturiseați bucuria primirii în această mitropolie a moaștelor Sfântului Ciprian, cu atât mai mare este bucuria celor care le-au adus. Și noi ne adăugăm bucuriei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care, prin noi, prin cei doi părinți și prin mine, smeritul, aduce în această eparhie binecuvântarea unui mare sfânt pe care îl cinstiți în mod deosebit”, a spus PS Părinte Timotei Prahoveanul.
Liturghie arhierească în Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” - Limassol
În Duminica a 10-a după Rusalii, în Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din Limassol, unde au fost aşezate spre închinare moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Porfirie de Neapolis şi de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi ciprioţi şi români.
„Sfântul Ciprian, dascăl al pocăinţei şi al credinţei puternice în vremuri de încercare”
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a recomandat reţinerea a două aspecte de referinţă din viaţa Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian: „Cel dintâi este convertirea lui, schimbarea vieţii lui şi dorinţa puternică de a sluji lui Dumnezeu, după ce mai înainte fusese slujitor al diavolului şi al idolilor păgâni. În istoria Bisericii au avut loc mai multe convertiri, între ele rămânând emblematică aceea de pe drumul Damascului. Una dintre cele mai emoţionante convertiri este a Sfântului Apostol Pavel, Saul din Tars, cel care avea să devină marele Apostol al neamurilor şi propovăduitor al Evangheliei. De asemenea, convertirea Sfântului Ciprian este una emoţionantă, ce ne îndeamnă la schimbarea modului de a vieţui, la părăsirea păcatului şi la unirea cu Hristos. Cel de-al doilea aspect pe care trebuie să-l reţinem din viaţa Sfântului Ciprian este sfârşitul martiric. Când cineva îşi pecetluieşte viaţa cu vărsarea sângelui, ca mucenic, orice păcat se curăţeşte, iar el devine moştenitor al Împărăţiei cerurilor. Sfântul Ciprian este un adevărat mărturisitor al Evangheliei lui Hristos, nu doar prin cuvinte, ci îndeosebi prin fapte. Trebuie să privim la Sfântul Ciprian ca la un mare ajutător şi izbăvitor de lucrările întunericului, dar mai ales ca la un mărturisitor al lui Hristos, ca la un dascăl al pocăinţei şi al credinţei puternice în vremuri de încercare. Exemplul său ne îndeamnă şi pe noi să fim mai aproape de Hristos, dar şi de semenii noştri care au nevoie de ajutor”, a subliniat Preasfinţia Sa.
De asemenea, ierarhul a reliefat că exemplul sfinţilor este demn de urmat mai ales într-o lume secularizată, aflată în uitare şi indiferenţă faţă de Dumnezeu. La final, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a mulţumit celor doi preoţi slujitori de la Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din Limassol (pr. Panaiotis şi pr. Teodor), pentru marea evlavie faţă de Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi pentru implicarea în aducerea moaştelor sale în Limassol.
Programul pelerinajului din Cipru, cu moaştele Sfântului Ciprian
Marți, 3 septembrie, de la ora 19:30, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul va susține în Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” prelegerea „Monahismul și spiritualitatea ortodoxă în România”. Joi, 5 septembrie, de la ora 18:00, și vineri dimineață, la prăznuirea minunii făcute la Colose de Sfântul Arhanghel Mihail, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul va oficia slujba Vecerniei, respectiv Sfânta Liturghie. Moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian vor rămâne în Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” până luni, 9 septembrie. În sfântul lăcaş de rugăciune, zilnic va fi oficiat Paraclisul Sfântului Ciprian.