Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Moaștele Sfinților Trei Ierarhi au fost aduse la București
Delegația Bisericii Ortodoxe a Greciei care a adus de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Sfântul Munte Athos racla cu fragmente din cinstitele moaște ale Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, a ajuns joi 22 octombrie, la ceas de seară, în București. Cu acest prilej a fost săvârșită o ceremonie de întâmpinare în Salonul Oficial al Aeroportului Internațional „Henri Coandă” din Otopeni.
Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la întâmpinarea delegației din Grecia a fost Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, alături de care s-au aflat arhim. Veniamin Goreanu și arhim. Nectarie Șofelea, precum și părinții consilieri patriarhali Michael Tița și Costin Spiridon. Din delegația condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Pavel, Mitropolit de Drama, fac parte preotul Georgios Tavlaris, ieromonahul Vasileios și monahii Gherasimos, Nikodimos și Nektarios.
După săvârșirea ceremonialului liturgic, IPS Mitropolit Nifon a adresat un cuvânt de bun venit: „Vă întâmpinăm acum cu multă bucurie în numele Bisericii Ortodoxe Române și al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru că ați venit să participați împreună cu noi la marea sărbătoare creștină a Bucureștilor, adică sărbătorirea și închinarea la cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Bucuria noastră se mărește foarte mult, pentru că mulțimea de credincioși din următoarele zile vor avea prilejul să se închine, de asemenea, la părticele din sfintele moaște ale Sfinților Trei Ierarhi, care prin bunăvoința părinților de la Sfântul Munte Athos au venit de pe pământul Greciei aici, la noi, în România, pentru ca împreună să ne bucurăm și să ne întărim credința”. Înaltpreasfinția Sa a vorbit oaspeților greci despre întărirea unității dintre popoare prin mijlocirea sfinților: „Înaltpreasfinția Voastră și iubiți oaspeți, veți avea prilejul să vedeți mulțime de pelerini zilele acestea, pentru că pelerinajul reprezintă, de fapt, acțiunea de credință pentru întărirea evlaviei, întărirea credinței și, în același timp, solidaritatea cu creștinii de pretutindeni. Vedeți că sfinții ne unesc, sfinții unesc popoarele și unesc oamenii care cred în adevărul mântuitor al Domnului nostru Iisus Hristos și de aceea, în aceste zile, ne vom bucura cu toții”.
Monahul Nikodimos de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Sfântul Munte Athos a rostit un cuvânt de mulțumire pentru frumoasa primire și pentru invitația adresată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la sărbătoarea din acest an a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor: „Înaltpreasfinția Voastră, cu foarte multă bucurie astăzi ne aflăm pe teritoriul României. Venim cu binecuvântarea Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, cu binecuvântarea conducerii Sfântului Munte și cu binecuvântarea și rugăciunile părintelui nostru stareț al Mănăstirii «Sfântul Pavel» din Sfântul Munte Athos, arhim. Partenie. Răspunzând la invitația pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a adresat-o, am adus sfintele moaște ale Sfinților Trei Ierarhi din Sfântul Munte Athos aici în cetatea Bucureștiului. Motivul pentru care noi astăzi am reușit să aducem moaștele Sfinților Trei Ierarhi este faptul că în Biserica Ortodoxă Română anul 2015 este închinat Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. Mănăstirea «Sfântul Pavel», de unde noi venim, una dintre cele 20 de mănăstiri ale Sfântului Munte Athos, are această binecuvântare de a deține moaștele Sfinților Trei Ierarhi. Sfinții sunt aceia care unesc Bisericile și popoarele. Credința nu are granițe. Sfinții sunt părinții noștri comuni, ai tuturor creștinilor ortodocși. Este un mod de a-i uni pe credincioși, cu toate că există, din păcate, și situații în care credincioșii se despart între ei. Suntem bucuroși că îl avem împreună cu noi pe Înaltpreasfințitul Părinte Pavel de Drama și accentuăm faptul că mănăstirea noastră păstrează o legătură foarte strânsă cu Înaltpreasfinția Sa, și considerăm că este o binecuvântare faptul că a fost tuns în monahism la Mănăstirea «Sfântul Pavel» din Sfântul Munte Athos. Vă mulțumim, Înaltpreasfințite Părinte Nifon, pentru întâmpinarea pe care ne-ați făcut-o. Mulțumim, de asemenea, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cel care a avut inițiativa de a aduce sfintele moaște ale Sfinților Trei Ierarhi în România”.
Delegaţia Bisericii Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Pavel de Drama, cu sfintele moaşte ale Sfinţilor Trei Ierarhi aduse de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, se va întoarce în Grecia în după-amiaza zilei de miercuri, 28 octombrie 2015.