Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Moment festiv la Universitatea de Vest
Senatul Universităţii de Vest din Timişoara, reunit în şedinţă extraordinară în data de 19 ianuarie, la propunerea Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, a decernat titlul de Doctor Honoris Causa academicianului Ioan-Aurel Pop, cunoscut şi apreciat profesor de istorie medievală la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.
La acest eveniment deosebit pentru viaţa academică timişoreană, a participat ca delegat al Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, părintele Ionel Popescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei, care a transmis academicianului un cuvânt de felicitare şi caldă apreciere din partea ierarhului, exprimând bucuria că prin decernarea acestui titlu academic creşte implicit şi prestigiul Facultăţii de Teologie.
În cuvântul de deschidere, prof. univ. dr. Ioan Talpoş, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, a menţionat: "Profesorul Ioan-Aurel Pop este un universitar de elită, stimat şi apreciat de studenţii săi şi de comunitatea academică din care face parte, un om de ştiinţă redutabil, cu rezultate remarcabile, cunoscute şi recunoscute la nivel naţional şi pe multe meridiane ale lumii. El se înscrie în galeria dascălilor de înaltă ţinută şi a cercetătorilor istorici de o reală şi consistentă valoare. Prin decernarea prestigiosului titlu de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, întreaga noastră comunitate se simte onorată. Convinşi de faptul că sunteţi şi veţi rămâne un fervent apărător al valorilor şi idealurilor comunităţii universitare din România, avem certitudinea că, integrându-vă şi comunităţii academice a Universităţii de Vest din Timişoara, prestigiul instituţiei noastre se va consolida, iar cercetarea ştiinţifică în domeniul istoriei va înregistra un nou impuls şi se va dezvolta".
Academicianul Ioan-Aurel Pop este o personalitate de prim rang a istoriografiei române contemporane, profesor de istorie medievală la Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj-Napoca, parcurgând din 1984 şi până în prezent cariera profesională de la funcţia de asistent universitar la cea de profesor. Şi-a dobândit gradul de doctor în istorie în anul 1989. Între anii 1994 şi 1995, a fost directorul Centrului Cultural Român din New York, iar între 2003 şi 2007 a fost directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia. Din 2003 şi până în prezent este profesor asociat al Universităţii Caâ Foscari din Veneţia. Este director al Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca, iar din anul 2010 membru titular al Academiei Române. Activitatea ştiinţifică a domniei sale este extrem de bogată, fiind autor, coautor şi coordonator a circa 30 de cărţi şi aproximativ 200 de studii şi articole, publicate în ţară şi străinătate, precum în SUA, Italia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Moldova, Anglia, Germania, Argentina.