Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Momente de împlinire la Parohia Vișina Veche din Olt
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, și cu Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a săvârșit duminică, 26 mai, slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Buna Vestire” din Parohia Vișina Veche, Protoieria Corabia, județul Olt.
Înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, cei trei ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie, în prezența oficialităților și a enoriașilor.
În aceeași zi, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au fost aduse de către părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru și depuse spre închinare racla cu moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu și mâna Sfântului Ierarh Nicolae de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București. De asemenea, tot cu această ocazie, a fost inaugurat centrul misionar al parohiei.
La final, PS Părinte Episcop Sebastian a conferit slujitorilor, ctitorilor și sprijinitorilor diferite distincții de vrednicie. Amintim aici următoarele persoane: prim-ministrul Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Ștefan Alexandru Stănescu, primarul Marian Mihail Stănescu, Gelu Marița, Valentin Murgea, sculptorul Nicolae Grigore, pictorii Constantin Iulian și Ameris Ana Teofănescu, părintele paroh Marian Cismaru, părintele coslujitor Vladimir Dima și părintele coslujitor Paul Iorga.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre pericopa evanghelică a vindecării slăbănogului de la Vitezda: „Rațiunea acestei pericope evanghelice este aceea că Domnul a venit ca să mântuiască neamul omenesc și să vindece toată boala și suferința din lumea noastră. Boala și suferința, durerea și chinul, au intrat în firea omenească după ce omul a căzut în păcat. Odată cu nașterea aceasta trupească, noi purtăm în noi înșine sămânța putreziciunii, a durerii și a suferințelor. Pentru ca toate acestea să fie curățite și izbăvite din interior, a trebuit ca Fiul lui Dumnezeu să Se facă Om. Pe toate acestea Domnul le-a cuprins în firea Sa și le-a răstignit pe crucea Sa”.
Îndemnul de final al Părintelui Mitropolit a fost acela de a nu-i uita pe cei care sunt în boală și în singurătate, rugându-i pe toți cei prezenți să-i îngrijească și să-i viziteze ori de câte ori este posibil, pentru ca să primim mila lui Dumnezeu.