Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Momentul bilanţului pentru profesorii de Religie din Arhiepiscopia Craiovei
La sfârşitul săptămânii trecute, profesorii de Religie din judeţul Dolj au fost prezenţi la cercul de evaluare a activităţii pe anul şcolar 2008-2009, desfăşurat în incinta Liceului „Traian Vuia“ din Craiova. La această întâlnire a participat şi Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a analizat, împreună cu profesorii prezenţi, activitatea didactică şi problemele cu care se confruntă învăţământul religios din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei. La activitate au mai luat parte şi părintele Gheorghe Pârva, noul inspector de Religie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, şi părintele Claudiu Porneală, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei. Printre problemele din ordinea de zi au făcut parte: prezentarea metodologiei examenului de titularizate, sesiunea iulie 2009, şi prezentarea listei posturilor vacante şi titularizabile. La finalul întâlnirii, profesorii au prezentat IPS Mitropolit Irineu raportul activităţii anului şcolar 2008-2009.
„Omul ideal este cel religios“ În cuvântul rostit, Înalt Preasfinţia Sa a subliniat importanţa pe care o are Religia ca materie în trunchiul comun, arătând totodată celor prezenţi rolul pe care trebuie să-l îndeplinească profesorul de Religie în modelarea de caractere: „Implicarea dumneavoastră în structurile învăţământului şi în structurile bisericeşti este capitală, este imperativă. Nu suntem o disciplină de care să ne fie ruşine, existenţa noastră nu este categoric împotriva unor demersuri psihopedagogice, ci rezistenţa noastră este împotriva acestui sistem de lucru în care nu se doreşte drumul drept, ci, dacă se poate, pe ocolite. Noi trebuie să pregătim omul ideal al Europei. Care este idealul nostru în Europa? Este omul economic? Atunci, cred că toate disciplinele ar trebui să se numească economie. În mod categoric, omul ideal este cel religios. Fără omul religios nu există nici o speranţă, pentru că, fără el, societatea ar fi plină de violenţă“, a spus Mitropolitul Olteniei.