Mulţumirea sau recunoştinţa - cea mai înaltă demnitate a omului

Cu ajutorul lui Dumnezeu la tre­cerea în anul nou, 2014, am mul­ţumit Lui pentru binefaceri­le primite de la El în anul 2013 şi ne-am rugat să ne învredni­ceas­că să sporim în dreapta cre­din­ţă, în dragostea către El şi cea către aproapele şi întru toate fap­tele bune (Rugăciunea de mul­ţumire din cadrul Slujbei tre­­cerii dintre ani). Slujba pe ca­re am săvârşit-o acum, la trece­rea dintre ani, reprezintă o ati­­tudine sau o stare spirituală faţă de timpul anului care s-a în­che­iat şi de timpul anului care în­cepe. Această slujbă este o punte a recunoştinţei şi a spe­ran­ţei între ani.

De aceea, lucrarea cea mai po­trivită pentru petrecerea anului vechi şi întâmpinarea anului nou este rugăciunea de mul­ţu­mi­re săvârşită în Biserica lui Hris­tos, Împăratul veacurilor. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „nimic altceva nu cere de la om Dumnezeul uni­versului, după nenumăratele şi nespusele Lui binefaceri, de­cât sufletul recunoscător, care să ştie să-I mulţumească pentru binefacerile primite“  1.

Hristos Însuşi mulţumeşte Tatălui prin rugăciune (cf. Ioan 11, 41).

Sfântul Apostol Pavel ne ara­tă că mulţumirea este primul şi cel mai important răspuns al creştinului faţă de harul lui Dumnezeu revărsat asupra lui: „Mulţumesc totdeauna Dum­nezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos Iisus“  - le spune el creş­ti­nilor din Corint (1 Corinteni 1, 4). Deci răspunsul omului la lucrarea harului dumnezeiesc este mulţumirea sau euharistia, cum este numită în limba Sfintei Scrip­turi.

Din păcate, omul contemporan, superficial şi secularizat du­hov­niceşte, cere ajutorul lui Dum­­nezeu doar atunci când trece prin necazuri sau su­fe­rin­ţe, dar îndată ce a scăpat de su­fe­­rinţă, de sărăcie, de necaz, ui­tă de Dumnezeu. Însă Mân­tu­i­to­­rul Iisus Hristos nu fericeşte pe cei care sunt nerecunoscători sau nemulţumitori, ci pe cei care sunt recunoscători şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru bineface­rile primite de la El, după cum se vede în Evanghelia vindecării ce­lor zece leproşi (cf. Luca 17, 17-18).

Când omul nu mulţumeşte pentru binefacerile primite, el de­cade spiritual şi se dezumani­zea­ză. Omul este cu adevărat om, adică fiinţă raţională şi re­la­ţi­onală, când este recunoscător lui Dumnezeu şi oamenilor pentru darurile şi binefacerile pe care le primeşte. Omul credincios şi demn mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru că trăieşte în creaţia lui Dumnezeu şi o foloseşte, adică foloseşte aerul, apa, pământul, căldura soa­relui şi toate cele făcute de Dum­nezeu pentru a susţine via­ţa umană. Iar oamenilor care-l ajută le mulţumeşte deoarece sim­te că recunoştinţa este lumi­na vieţii în comuniune şi a creş­te­rii lui spirituale în demnitate şi bunătate.

Nerecunoştinţa dezumani­zea­ză pe om şi îl înstrăinează de se­meni, însă recunoştinţa ridică pe om în demnitate şi îl îm­bo­gă­ţeşte spiritual.

De aceea, în fiecare duminică şi sărbătoare de peste an, iar în mănăstiri chiar în fiecare zi din săptămână, Biserica aduce mul­ţu­mire sau recunoştinţă lui Dum­nezeu prin Liturghia Sfin­tei Euharistii, adică a Sfintei Mul­ţumiri sau a Sfintei Re­cu­noş­tinţe.

Adresată lui Dumnezeu Ta­tăl, Izvorul tuturor darurilor, mul­ţumirea Bisericii este oferită prin Iisus Hristos, Fiul lui Dum­nezeu şi Mijlocitorul între Dum­nezeu şi oameni, „căci Dum­nezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu pia­ră, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16). Din acest motiv, Sfân­tul Apostol Pavel ne în­deam­nă: „Orice aţi face, cu cu­vân­tul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl“ (Coloseni 3, 17).

Prin mulţumirea noastră adu­să lui Dumnezeu creştem şi ne îmbogăţim duhovniceşte în relaţia noastră cu El Dăruitorul vieţii veşnice (cf. 2 Corinteni 9, 11).

Aşadar, nu Dumnezeu are nevoie de mulţumirea noastră, ci noi avem nevoie ca să mul­ţu­mim lui Dumnezeu şi oamenilor, prin cuvânt şi fapte de binefa­cere, pentru a ne îmbogăţi du­hov­niceşte şi a creşte în comuniune de iubire smerită şi sfântă. Iar dacă nu mulţumim lui Dum­nezeu şi oamenilor, întrerupem sau slăbim comunicarea şi co­mu­niunea noastră cu Dum­nezeu şi cu semenii, sărăcim du­hov­niceşte, ne închidem în autosuficienţă egoistă şi posesivă, pierzând bucuria sufletului bun, recunoscător şi darnic.

Iată de ce Sfânta Liturghie eu­haristică, această lucrare sfântă de recunoştinţă sau de mul­ţumire a Bisericii, este cea mai necesară lucrare şi cea mai demnă atitudine a ei în faţa lui Dumnezeu, ca răspuns al ei la toate binefacerile primite de la El, cunoscute şi necunoscute, arătate şi nearătate deplin. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Înfricoşătoarele Tai­ne, pline de nespusă mântu­i­re, săvârşite la fiecare slujbă, se numesc euharistie, adică mulţ­u­mi­re, pentru că sunt o aducere aminte de multe binefaceri ale lui Dumnezeu faţă de noi, pentru că ne arată capul purtării de gri­jă a lui Dumnezeu şi pentru că prin toate ne pregătesc să-I mulţumim lui Dumnezeu“ 2.

Pentru a sublinia rolul esen­­ţial al recunoştinţei în viaţa Bi­se­ri­cii ca răspuns la darurile lui Dum­nezeu arătate în Iisus Hris­tos şi în sfinţii Lui, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a de­clarat anul 2014 drept An oma­gial euharistic (al Sfintei Spo­vedanii şi al Sfintei Îm­păr­tă­şa­nii) şi An comemorativ al Sfin­ţi­lor Martiri Brâncoveni în Pa­tri­arhia Română.

Astfel, fiecare în parte şi toţi îm­preună suntem chemaţi să trăim anul 2014 în primul rând ca un an al mulţumirii sau al recunoştinţei aduse lui Dumnezeu pentru darul vieţii, pentru să­nă­ta­te şi pentru tot ajutorul primit de la El. Totodată, trebuie să mul­ţumim şi celor prin care Dum­nezeu lucrează în viaţa noas­tră, şi anume părinţilor după trup care ne-au născut şi cres­cut, educatorilor, învăţători­lor, profesorilor, preoţilor şi du­hov­nicilor care ne-au format intelectual şi duhovniceşte, precum şi tuturor celor care ne-au ajutat sau ne ajută ca timpul vieţii noas­tre să devină timp al bi­ne­cu­vântării şi al mântuirii, în iu­bi­rea Preasfintei Treimi.

Hristos Domnul, Împăratul vea­curilor, să vă dăruiască tu­tu­ror celor care aţi venit la bise­rică pentru a ne ruga împreună la trecerea dintre ani bucuria mulţumirii sau a recunoştinţei, pe care să o cultivaţi permanent în familiile şi activităţile dumneavoastră întru mulţi şi fericiţi ani!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la slujba săvârşită în noaptea trecerii dintre ani (2013-2014), la Catedrala patriarhală.

Note:

1 Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea I, Omilii la Facere (I), Omilia XXXII, III, în PSB 21, trad., introd., indici şi note de pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 413.

2 Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a III-a, Omilii la Matei, Omilia XXV, III, în PSB 23, trad., introd., indici şi note de pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 324.