Muşinoaiele, locul unde tradiţia isihastă a renăscut

Într-o scriere de la Muntele Athos din secolul XVII se spunea că "al doilea Sfânt Munte" se regăseşte în ţinutul Buzăului şi al Vrancei. În această zonă, timp de câteva sute de ani a existat o reţea unică de chilii, schituri şi mănăstiri, unele în ascultare duhovnicească de altele, care au realizat o sinteză unică între tradiţia isihastă aghiorită şi viaţa monahală românească. Aici au trăit părinţi îmbunătăţiţi, ca Sfântul Vasile de la Poiana Mărului şi Sfântul Paisie Velicikovski de la Neamţ.

Atunci când vorbim de "Paisianism" ne gândim la Sfântul Paisie Velicikovski, la stareţul Vasile de la Poiana Mărului şi la toate schiturile şi mănăstirile din zona Carpaţilor de curbură, în care monahii, timp de mai bine de trei secole, au generat o mişcare isihastă care a avut reverberaţii până în Rusia şi la Sfântul Munte Athos. Stareţii şi monahii de la schiturile Brazi, Poiana Mărului, Dălhăuţi, Valea Neagră, Muşinoaiele au pus bazele "stăreţismului" românesc, adică a acelei lucrări duhovniceşti în care un începător este călăuzit în practica rugăciunii neîncetate de un stareţ (gheron, "bătrân"). Dacă la Poiana Mărului a trăit Sfântul stareţ Vasile, Schitul Muşinoaiele este legat de numele Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi. Mănăstirea Muşinoaiele se află în judeţul Vrancea, pe Valea Zăbrăuţilor, ca loc de retragere şi nevoinţă monahală din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. În anul 1675, Sfântul Ierarh Teodosie, după numai un an de de arhipăstorire ca mitropolit al Moldovei, a luat hotărârea ca odată cu rectitorirea şi reorganizarea Schitului Brazi să ridice din temelie, în acelaşi ţinut, încă trei schituri: Scânteia, Trotuşanu şi Muşinoaiele.

A primit danii şi ajutoare de la domnitorul Dimitrie Cantemir

Nu se ştie dacă ctitorirea schitului Muşinoaiele s-a făcut în timpul vieţii Sfântului Ierarh Teodosie, pentru că Episcopul Lavrentie al Rădăuţilor (1689-1702) cum spun unele documente mai târzii a respectat dorinţa părintelui său duhovnicesc, vlădica Teodosie, şi a ridicat un lăcaş de închinare pe apa Zăbrăuţiului, ctitorind aici o mănăstire şi cumpărând, pe seama ei, mai multe moşii sau primind altele, ca danie, din partea unor credincioşi, obţinând chiar de la domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir felurite scutiri şi ajutoare. Cu toate acestea, la începutul secolului XIX, bisericuţa de lemn a Mănăstirii Muşinoaiele era runinată. Cel care a rectitorit întreg ansamblul monahal a fost stareţul Dimitrie, care între anii 1839 şi 1841 a ridicat o bisericuţă nouă, din bârne de lemn, căptuşită cu scândură, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Stareţul Dimitrie a purtat de grijă şi schitului de la Poiana Mărului, arătând că aceste mănăstiri din zona Vrancei şi a Buzăului erau unite prin legătura dragostei şi a râvnei monahale. În anul 1845, Schitul Muşinoaiele avea ca vieţuitori treizeci de monahi. Din catagrafia pe anul 1845 aflăm că schitul deţinea şase clopote, din care două a câte 100 ocale, şi numeroase părţi de moşie şi vii. Din cauza secularizării averilor mănăstireşti făcută de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, schitul ajunge la sfârşitul secolului XIX complet sărăcit.

O revigorare materială şi duhovnicească a Schitului Muşinoaiele are loc în vremea stăreţiei ieromonahului Evghenie Hulea, care în 1940 ridică o nouă biserică, de zid, biserica stareţului Dimitrie ruinându-se între timp. Stareţul Evghenie Hulea a fost un om al lui Dumnezeu, un părinte ca din Pateric şi, ulterior, un adevărat mucenic între monahi. În anul 1944, stareţul Evghenie Hulea a fost arestat, judecat şi închis cinci ani pentru că a hrănit un grup de soldaţi germani, fugari în faţa înaintării Armatei Roşii. Abia eliberat, a fost arestat iarăşi şi condamnat, în 1959, ca "duşman al orânduirii populare". A petrecut în lagărele de exterminare comuniste ani grei, în care a suportat numeroase suferinţe şi batjocuri din partea gardienilor închisorilor. Eliberat în 1964, a fost oprit de organele de represiune ale regimului comunist de a se întoarce în monahism, fiindu-i impus domiciliu forţat într-un sat, unde a şi murit. După desfiinţarea ca lăcaş monahal, în 1959-1960, Schitul Muşinoaiele a fost aproape pustiu.

Schitul Muşinoaiele este redeschis după 1990

Între anii â80, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Epifanie al Buzăului şi Vrancei, a venit aici monahul Cleopa Nechită, care a început lucrarea de redeschidere a Schitului Muşinoaiele. În 1990, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a reactivat Mănăstirea Muşinoaiele, din iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Epifanie. După 1990, s-au construit la Mănăstirea Muşinoaiele două paraclise noi, unul cu hramurile "Pogorârea Sfântului Duh" şi "Acoperământul Maicii Domnului", sfinţit pe 8 septembrie 1996, al doilea cu hramurile "Sfântul Ioan Botezătorul" şi "Sfântul Ierarh Nicolae", sfinţit la 1 octombrie 2000. S-au construit chilii noi, precum şi numeroase alte clădiri, începând cu trapezele şi bucătăria şi sfârşind cu tot felul de anexe gospodăreşti. Ajunsă într-o stare avansată de ruină, biserica stareţului Evghenie Hulea a fost demolată şi în locul ei s-a ridicat o biserică mare, o adevărată catedrală, cu acelaşi hram - "Adormirea Maicii Domnului".

Sfinţirea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului"

Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a târnosit duminică, 10 iulie, biserica Mănăstirii Muşinoaiele, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", şi a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori din care a făcut parte şi părintele protosinghel Cleopa Nechita, stareţul mănăstirii. Slujitorii şi credincioşii s-au închinat la moaştele Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi, care au fost aduse în procesiune la Mănăstirea Muşinoaiele, ctitoria sa. La sfârşitul Sfintei Liturghii, stareţului Mănăstirii Muşinoaiele şi unor binecredincioşi creştini care au ajutat la construirea bisericii le-au fost acordate diplome şi distincţii de vrednicie din partea chiriarhului locului. Zidirea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" a început în anul 2002, iar în anul 2010 a fost finalizată lucrarea de pictare a întregului lăcaş de rugăciune.