În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Muzeul ASTRA, partener în proiecte de restaurare de monumente şi situri
În perioada 20 iulie - 4 august, se desfăşoară în comuna Bucium, judeţul Alba, a treia ediţie a „Universităţii de Vară de restaurare de monumente şi situri“ (UdV), organizată de Asociaţia „Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie“, sub înaltul patronaj al Academiei Române.
Proiectul, la care Muzeul ASTRA este partener alături de alte instituţii culturale şi universitare din ţară, a fost iniţiat în 2011 şi îşi propune sensibilizarea societăţii româneşti asupra importanţei prezervării patrimoniului rural încă existent şi încurajarea demersurilor ce ţin de identificarea, inventarierea, reabilitarea in situ şi promovarea acestei moşteniri.
Finanţatorii proiectului sunt Administraţia Fondului Cultural National (AFCN), Institutul Cultural Român (ICR), Uniunea Arhitecţilor din România (UAR), Ambasada Franţei în România, Institutul Francez din România. Ordinul Arhitecţilor din România - OAR Alba şi Renault România.
Unul dintre obiectivele centrale de preocupare şi studiu este Şcoala Veche Bucium, edificiu construit în perioada 1884-1900 de un arhitect italian necunoscut. Actualmente, prin colaborarea între RPER şi Primăria Bucium, aceasta beneficiază de protecţie climaterică temporară, de studiu de fezabilitate şi de expertiză tehnică, în căutarea fondurilor pentru reabilitare. Se preconizează transformarea sa în Centru de studii de arheologie, arhitectură şi agricultură montană, cu ateliere-şcoală de meserii tradiţionale şi spaţii de cazare aferente, conform biroului de presă al CNM Astra.
Program multidisciplinar
„Universitatea de Vară de restaurare de monumente şi situri“ asigură cursanţilor, în majoritate studenţi-arhitecţi, absolvenţi-arhitecţi, dar şi sociologi, politologi şi antropologi, ca viitori actori ai politicii de patrimoniu, un program multidisciplinar de pregătire post-universitară, în contextul percepţiei şi tratării patrimoniului rural neclasat românesc, aflat într-un decalaj de 68 de ani faţă de cel vest-european.
Programul UdV 2013 cuprinde activităţi practice, în vederea inventarierii obiectelor de arhitectură vernaculară, laice şi sacre.
În paralel, pe şantierul de reabilitare a Casei Colda, cursanţii deprind procesele şi procedurile de restaurare şi reconceptualizare „in situ“ a unei case tradiţionale. Activităţile didactice sunt susţinute de specialişti şi cadre universitare.
La Primăria Comunei Bucium, judeţul Alba, au fost lansate Caietul II Repertoriu Patrimoniu Rural Bucium ediţia a II-a, concursul pentru localnici Casa cea mai dichisită - ediţia a II-a, precum şi un concurs de desene pentru copii. Invitaţi de onoare au fost reprezentanţii partenerilor de proiect şi ai administraţiei locale şi judeţene, alături de locuitorii comunei.
Sâmbătă, 3 august se vor decerna certificate de participare cursanţilor şi premii câştigătorilor concursului „Casa cea mai dichisită“ şi se vor prezenta concluziile primelor trei ediţii ale UdV Bucium. Festivitatea se va încheia cu un spectacol tradiţional buciuman şi cu o masă câmpenească.