Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Ne străduim să aşezăm cărămida noastră la edificiul înaintaşilor“
Preoţi şi credincioşi din întreaga Eparhie a Romanului şi Bacăului, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale, au participat marţi, 9 septembrie 2014, la Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Roman. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cu ocazia serbării Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana.
Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul şi-a aniversat în cea de-a nouă zi a lunii septembrie onomastica. Ierarhul de la Roman a slujit Sfânta Liturghie în catedrala de la Roman, alături de un sobor numeros de preoţi şi diaconi. În cadrul dumnezeieştii slujbe au fost rostite rugăciuni de mulţumire aduse lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra eparhiei şi a Preasfinţiei Sale. Apoi, în cadru solemn, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi, membri ai Permanenţei Centrului eparhial Roman, ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Ioan George Purcariu, pe seama Parohiei Siliştea I, Protopopiatul Buhuşi. În contextul serbării onomasticii Preasfinţitului Ioachim, Corala „Filomelos“ din Oneşti a încântat pe cei prezenţi cu răspunsurile date la strană. La sfârşit, părintele Ioan Gherasimescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a explicat celor prezenţi importanţa şi valoarea paternităţii duhovniceşti a „ierarhului părinte“, plecând de la Dreptul Ioachim. Părintele Ioan Gherasimescu a făcut referire la faptul că Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul este „părinte duhovnicesc“ a peste o sută de preoţi, hirotoniţi spre a conduce pe calea mântuirii comunităţile încredinţate lor spre păstorire.
„Dumnezeu ne-a ales să adăugăm jertfa noastră“
La rândul său, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul a rememorat cu emoţie momentul asumării Crucii lui Hristos, plecând din casa părintească pe calea monahismului, drum asemănător ca şi finalitate cu Taina Cununiei, ambele urmărind comuniunea cu Dumnezeu. „În fiecare zi, când intrăm în Centrul eparhial Roman sau în această catedrală, vibrăm în acelaşi timp cu cei care au ctitorit-o şi te simţi nevrednic ştiind că eşti continuatorul sau coordonatorul vieţii spirituale, administrative şi culturale al unei eparhii atât de importante, cu o istorie atât de bogată, cum este Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Ne străduim să aşezăm cărămida noastră la edificiul celor care au diriguit de peste şase veacuri această eparhie. Dumnezeu, prin bogata Sa milă faţă de noi, ne-a ales să adăugăm jertfa noastră la acest edificiu emblematic pentru Biserica Ortodoxă“, a afirmat Preasfinţitul Ioachim.
Rugăciuni pentru cei care călăuzesc paşii vieţii
De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenţi să nu-şi uite originile, să nu uite de unde au plecat şi pe cei care au contribuit într-un mod sau altul la formarea lor cultural-duhovnicească. „Cel care îşi uită istoria şi părinţii riscă să fie şters din cartea vieţii. Când faceţi pomenire sau vă serbaţi ziua de naştere, să vă amintiţi de părinţii voştri. Dacă sunt în viaţă, mergeţi la ei până la capătul lumii, dacă e nevoie, şi sărutaţi-le mâna pentru că, prin ei, Dumnezeu v-a dat darul vieţii. Cei care aveţi părinţii născuţi în ceruri mergeţi la mormintele lor şi faceţi rugăciune pentru pomenirea lor. Personal, astăzi, mi-am amintit şi am pomenit pe toţi cei care mi-au călăuzit paşii pe calea vieţii, m-au ajutat să acumulez experienţă duhovnicească şi culturală“, a mai spus ierarhul. La final, sute de flori i-au fost oferite Preasfinţiei Sale în semn de dragoste şi recunoştinţă pentru activitatea desfăşurată în cei 14 ani de arhierie în Eparhia Romanului şi Bacăului.