La Palatul Patriarhiei din București a avut loc, în această seară, 20 mai 2026, festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, ediția a XVIII‑a, și ai Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a XV‑a. La momentul festiv a fost prezent Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care le‑a oferit câștigătorilor, din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, Diploma omagială 2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română.
Noi duhovnici în Arhiepiscopia Sibiului
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a hirotesit marţi, 22 octombrie, trei duhovnici din rândul preoţilor hirotoniţi recent în eparhie. Slujba religioasă a fost oficiată de ierarh în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, iar cei trei preoţi au primit chemarea să-şi intensifice slujirea preoţească din comunităţile încredinţate, ca părinţi duhovniceşti ai credincioşilor. Prin hirotesia de marţi, au primit duhovnicia Petru Paul Iuga, preot misionar la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“ din Sibiu, Laurenţiu Sebastian Gârneaţă, paroh la Dacia, Protopopiatul Rupea, judeţul Braşov şi Sebastian Nicolae Floroiu, preot misionar în Protopopiatul Bran-Zărneşti.
După hirotesie, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a îndemnat pe cei trei preoţi duhovnici să-şi îndeplinească această nouă misiune cu multă responsabilitate şi cu dragoste faţă de credincioşii care vin să primească de la ei Taina Sfintei Spovedanii.
„De aici înainte veţi lucra şi mai mult cu sufletele oamenilor, care sunt foarte sensibile în raport cu Dumnezeu, dar sunt şi foarte uşor influenţate de păcat. Când veţi interveni ca părinţi duhovniceşti, trebuie să aveţi un echilibru între acrivie şi iconomie. Trebuie să aveţi acrivie faţă de păcat şi niciodată să nu spuneţi că ar fi altceva decât păcat. Când e vorba despre iconomie, aceasta trebuie îndreptată spre fiul duhovnicesc. Trebuie să aveţi înţelegere faţă de credinciosul care nu-şi poate îndeplini toate cele duhovniceşti fără ajutor“, a subliniat ierarhul.
La final, cei trei preoţi hirotesiţi duhovnici au fost felicitaţi de IPS Mitropolit Laurenţiu, de la care au primit ultimele sfaturi practice legate de canoanele date în scaunul spovedaniei, de relaţia duhovnic-fiu duhovnicesc, despre spovedania bătrânilor, a copiilor şi multe alte lucruri legate de pastoraţia credincioşilor încredinţaţi.



.jpg)
