Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Norme noi în evaluarea învăţământului teologic
La Palatul Patriarhiei, a avut loc ieri, 18 iunie, şedinţa de constituire a Comisiei Patriarhiei Române pentru dialog cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Membrii comisiei vor colabora cu reprezentanţii ministerului în vederea realizării unei evaluări complexe a instituţiilor de învăţământ teologic universitar atât sub aspect academic, cât şi dogmatic, canonic, liturgic şi moral.
Hotărârea constituirii acestei comisii a fost luată de către Sfântul Sinod în şedinţa de lucru din 25 octombrie 2011, în cadrul căreia s-a discutat despre necesitatea exprimării responsabilităţii Bisericii în raport cu facultăţile de teologie ortodoxă, prin afirmarea corectitudinii în procedura de numire, promovare şi sancţionare a cadrelor didactice, în examinarea studenţilor (la licenţă, masterat şi doctorat), precum şi prin combaterea plagiatului, corupţiei, intereselor personale şi de grup, care subminează calitatea învăţământului teologic şi interesul general al Bisericii şi al Statului în aceste probleme. Comisia este prezidată de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi este alcătuită din vicarul administrativ patriarhal, consilierul patriarhal de la Sectorul Teologic-educaţional, inspectorul general bisericesc, un inspector din cadrul Sectorului Teologic-educaţional şi câte un reprezentant delegat de către fiecare Sinod mitropolitan. Patriarhia Română va solicita în curând înfiinţarea unei comisii similare în cadrul MECTS, împreună cu care vor fi implementate măsurile care se impun pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului teologic. În cadrul şedinţei de ieri, s-au stabilit câteva principii preliminare pentru modul în care se va efectua evaluarea instituţiilor de învăţământ teologic la nivelul întregii Patriarhii. "Comisia s-a întrunit pentru a stabili câteva principii şi norme după care va lucra pentru restructurarea şi recalibrarea învăţământului teologic universitar. Membrii comisiei vor veni până pe data de 22 iunie cu propriile propuneri, care vor fi centralizate de către Sectorul Teologic-educaţional şi apoi prezentate în cadrul viitoarei şedinţe a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române", a precizat pr. consilier patriarhal Constantin Pătuleanu, coordonatorul Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române. Potrivit Preasfinţitului Varlaam Ploieşteanul, în cadrul şedinţei s-a discutat despre necesitatea elaborării unui set de măsuri privind îmbunătăţirea actului educaţional, precum şi despre elaborarea unei programe unice de învăţământ la nivel naţional, respectându-se autonomia universitară şi libertatea fiecărui profesor de a-şi prezenta disciplina, şi despre actualizarea şi completarea manualelor în funcţie de contextul social contemporan.