„Noua Vitezda este Biserica Domnului nostru Iisus Hristos”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit în Duminica a 4-a după Paști, a Vindecării slăbănogului de la Vitezda, un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. Preafericirea Sa a explicat semnificațiile duhovnicești ale pasajului evanghelic de la Ioan 5, 1-15, vorbind despre legătura dintre vindecarea minunată a paraliticului și pocăința sa profundă.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat mai întâi faptul că Duminica a 4-a după Paști, la fel ca celelalte duminici ale perioadei pascale, ne arată puterea vindecătoare a Mântuitorului Hristos: „Domnul a înviat din morți pentru a dărui viață lumii, iar Învierea Lui devine și învierea noastră, mai întâi ca înviere a sufletului din moartea cauzată de păcat și, apoi, ca pregătire pentru învierea de obște la sfârșitul veacurilor, când trupul și sufletul nu vor mai rămâne separate, ci se vor reuni, iar trupul se va elibera de coruptibilitate. Această taină a Învierii lui Hristos și a noastră este prăznuită în toate duminicile de peste an, dar mai ales în cele de la Paști la Înălțarea Domnului. În această duminică vedem vindecarea unui slăbănog, a unui om paralizat”.

În continuare, Preafericirea Sa a relatat pasajul evanghelic lecturat, remarcând starea dificilă și tristă a paraliticului bolnav de 38 de ani, care nu avea alături pe nimeni, dar și sosirea din proprie inițiativă a Mântuitorului Hristos la scăldătoarea Vitezda, al cărei nume înseamnă „casa milei”, pentru a-l vindeca pe slăbănog: „După ce a arătat recunoștință față de Dumnezeu prin rugăciune, acest om L-a mărturisit cu curaj în fața oamenilor pe Iisus din Nazaret, Care îl tămăduise. Astfel, acest om paralizat care a fost vindecat de Mântuitorul devine pentru noi un dascăl al recunoștinței”.

De asemenea, Patriarhul României a subliniat principalele învă­țături care reies din textul evanghelic al zilei: „În primul rând, învățăm că iubirea milostivă a lui Hristos L-a determinat să meargă din proprie inițiativă la scăldătoarea Vitezda tocmai pentru că acest om paralizat de 38 de ani nu a avut alături pe cineva care să îl ajute să intre în apă. În al doilea rând, învățăm că Mântuitorul îl vindecă pe acesta de boala lui într-o zi de sâmbătă, de sărbătoare, ceea ce atrage nemulțumire și supărare din partea unor evrei care l-au văzut pe acela ducându-și patul. În al treilea rând, vedem că Mântuitorul Iisus Hristos este un duhovnic discret și doctor desăvârșit, fiindcă mai întâi îl ajută pe cel bolnav, nu îl ceartă și nu îl judecă. Apoi, foarte discret, îi spune între patru ochi: «Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău». Iisus Mântuitorul este doctor al trupurilor și al sufletelor și este duhovnic desăvârșit: El păstrează confidențialitatea în relație cu pacientul, ca doctor, și în relație cu penitentul, ca duhovnic. În al patrulea rând, vedem că acest om paralizat, îndată ce primește vindecarea, este recunoscător, mulțu­mind lui Dumnezeu pentru binefacere și mărturisindu-L pe Hristos înaintea oamenilor”.

Vorbind despre virtuțile pe care textul evanghelic le pune pe seama paraliticului vindecat, Preafericirea Sa a răspuns unei întrebări pe care mulți cititori ai Evangheliei o pot adresa: „De ce Mântuitorul merge doar spre acest om care suferea și aștepta vindecarea la Vitezda? Pentru că Iisus nu a cunoscut doar suferința lui, ci și pocăința lui. Bolnavul acesta a transformat suferința trupului în pocăința sufletului, fiind un mare dascăl pentru toți oamenii care suferă. Pocăința lui profundă și îndelungată pentru păcatele sale, pe care Iisus nu le menționează, i-a dăruit o mare virtute, o răbdare smerită, pe care Sfântul Ioan Gură de Aur o numește «răbdare fără cârtire, suferință fără răzvrătire». Acest bolnav nu s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, întrebându-L de ce suferă, nu i-a judecat pe cei din jur care puteau să îl ajute dar nu o făceau, ci a petrecut ani mulți în răbdare smerită și în speranță neîntreruptă. Vedem, în viața acestui om, cum paralizia trupului face activ duhovnicește sufletul, iar prin pocăință, răbdare și speranță, el ajunge să fie omul spre care Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, S-a îndreptat”.

„Evanghelia de astăzi ne arată că există o legătură directă între păcat și boală, dar și posibilitatea ca suferința să aducă omului pocăința, și chiar dacă omul nu se vindecă de boala trupului, câștigă sănătatea sufletului. Tot aici vedem că scăldătoarea Vitezda este un spațiu al vindecărilor prin intervenția lui Dumnezeu care trimite un înger să tulbure apa și să îi dăruiască proprietăți vindecătoare. Sfinții Părinți au văzut în acest loc o prefigurare a botezului creștin, cu deosebirea că acolo se vindeca un singur om, iar aici toți cei botezați se vindecă de boala păcatului strămoșesc al neascultării și de toate păcatele personale săvârșite până la botez. Păcatele săvârșite ulterior se iartă în Biserică prin botezul lacrimilor, Taina Pocăinței, dar și prin Taina Sfântului Maslu și prin Sfânta Euharistie. Noua Vitezdă, noul spațiu al vindecărilor, este însăși Biserica Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a concluzionat Preafericirea Sa.