În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Noul an universitar la Facultatea „Justinian Patriarhul”
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit luni, 1 octombrie, Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum în Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. La final, Preasfinția Sa a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia începutului noului an universitar 2018-2019, intitulat: „Bucuria comuniunii între generaţii în Anul Centenar”.
La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, doctoranzi, masteranzi și studenți ai instituției de învățământ teologic din București au participat la rugăciunea săvârșită în Biserica „Sfânta Ecaterina”. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul la slujba Sfintei Liturghii au făcut parte decanul, prodecanii, șefii celor două departamente, profesori, conferențiari și asistenți clerici, membri ai corpului didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a prezentat înțelesurile teologice ale sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului: „Este o sărbătoare care s-a generalizat în lumea ortodoxă pentru faptul că oamenii au arătat o sensibilitate deosebită și o evlavie extraordinară pentru Maica Domnului, dar mai ales pentru momentul în care ea s-a arătat în chip minunat în biserica din Vlaherne, rugându-se pentru poporul aflat în pericol din pricina unei invazii barbare. Maica Domnului acoperea poporul cu cinstitul ei acoperământ, acel veșmânt de tradiție palestiniană pe care îl purtau femeile pe cap și pe umeri”. Ierarhul a adresat celor ce încep un nou an universitar îndemnul de a o avea pe Născătoarea de Dumnezeu drept îndrumătoare pe calea urmării învățăturilor Mântuitorului Hristos: „Este un privilegiu că dumneavoastră v-ați adunat la Sfânta Liturghie și la slujba de Te Deum în ziua Acoperământului Maici Domnului. Pe parcursul anului universitar în care ați intrat astăzi, vă dorim să fiți ocrotiți de către Maica Domnului, să fiți luminați în deprinderea învățăturilor celor bune, dar mai ales în deprinderea unui comportament și a unei viețuiri demne de calitatea de slujitori ai Preaiubitului ei Fiu”.
Preasfinția Sa a transmis din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un cuvânt părintesc de felicitare, de binecuvântare și de recunoștință pentru toată cariera academică a pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu, fostul decan al facultății. Totodată, ierarhul a adresat un cuvânt de încurajare pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă, decanul interimar al instituției de învățământ. Părintele decan Vasile Răducă a mulțumit Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul pentru prezența în mijlocul corpului academic al Facultății de Teologie Ortodoxă din București la începutul anului universitar, și a transmis Preafericitului Părinte Patriarh Daniel bunele intenții în ceea ce privește responsabilitățile care revin cadrelor didactice pentru păstrarea renumelui acestei facultăți.
La încheierea a 10 ani și jumătate de slujire ca decan al facultății, pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu a transmis mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul pentru cuvintele de felicitare adresate. „Am fost martorul a tot ceea ce Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a investit în această facultate, pe care cu adevărat a înnoit-o, atât material, cât și spiritual. Eu nu am făcut decât să aduc la îndeplinire proiectele pe care Preafericirea Sa le-a gândit și le-a materializat, însumând fonduri care fie de la minister, fie de la universitate, dar și de la Arhiepiscopia Bucureștilor, au fost investite aici. Preafericirea Sa a investit însă și în studenți, adică în calitatea noastră, a profesorilor, pentru ca ei să aibă toate condițiile: în cămin, în paraclis și în sălile de curs. Cele 11 trepte de Patriarhat ale Preafericitului Părinte Daniel, pe care le-a sărbătorit duminică, 30 septembrie, s-au materializat și în învățământul teologic universitar, în primul rând la București, dar și în toată țara”, a spus părintele profesor Ștefan Buchiu.
După momentele de rugăciune, în amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc întâlnirea studenților din anul I, toate specializările, cu profesorii din conducerea instituției de învățământ.