Ieri, în Duminica a IV-a a Postului Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ţinut un cuvânt de învăţătură în Paraclisul Reşedinţei patriarhale, în care a explicat înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliei vindecării fiului lunatic. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că Mântuitorul Iisus Hristos, după ce a întărit pe tatăl copilului în credinţă, a vindecat pe copil de boală, iar pe ucenici de neştiinţă şi de neosteneală.
Patriarhul României a explicat înţelesurile Evangheliei în care ni s-a arătat că Mântuitorul Iisus Hristos a săvârşit minunea vindecării fiului lunatic, demonizat, al cărui tată era sărac şi a încercat în multe feluri să readucă sănătatea copilului său, dar nu a reuşit, iar în cele din urmă a venit la Hristos-Domnul pentru a-l vindeca. Această minune a fost un prilej pentru Mântuitorul Iisus Hristos de a sublinia că a slăbit credinţa poporului, dar după ce a mustrat necredinţa poporului şi-a exprimat mila faţă de tânărul suferind.
„Lacrimile arată starea de căinţă pentru credinţă puţină“
Preafericirea sa a evidenţiat faptul că Evanghelia este tulburătoare pentru că tatăl copilului care a încercat să aducă alinare fiului său a venit la Mântuitorul cu o credinţă incompletă, cu o credinţă îndoielnică, dar Mântuitorul a fost receptiv la suferinţa acestuia, precum este receptiv la intensitatea credinţei celor care se apropie de El. Explicând răspunsul în lacrimi al tatălui, Întâistătătorul Bisericii noastre a arătat că atunci când „tatăl copilului bolnav simte că Mântuitorul îl mustră fiindcă nu are credinţă suficientă, el se aşază în stare de căinţă, de pocăinţă până la lacrimi. A înţeles ceea ce a vrut să-i spună Mântuitorul. A înţeles mustrarea lui şi, de aceea, a zis cu lacrimi «Cred, Doamne, ajută necredinţei mele». Vedem în cuvintele tatălui sărman două atitudini foarte importante din punct de vedere duhovnicesc. Lacrimile arată starea lui de căinţă pentru credinţă puţină sau credinţă amestecată cu îndoială, cuvintele «Cred, Doamne» arată dorinţa lui de a-şi întări credinţa, iar cuvintele «Ajută necredinţei mele» arată pocăinţa, smerenia lui“.
Părintele Patriarh Daniel a explicat că după ce a întărit pe tatăl copilului în credinţă, Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat pe copil de boală, iar pe ucenici de neştiinţă şi de neosteneală. „Vedem aici o întreită lucrare a Mântuitorului, Care întăreşte credinţa puţină şi slabă a tatălui, care vindecă şi ridică pe copil şi luminează şi învaţă pe ucenici. Aici sunt trei lucrări deodată săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos ca lucrări de vindecare duhovnicească şi de întărire în credinţă şi de luminare a sufletului şi a vieţii omului“, a spus PF Daniel.
Arma de care se tem demonii
În continuare, Preafericitul Părinte Daniel a reliefat că un anume neam de demoni, despre care se vorbeşte în Evanghelia ce s-a citit ieri la Sfânta Liturghie, nu pot fi alungaţi decât cu rugăciune şi cu post, pentru că „demonii nu se tem de cuvinte, chiar dacă ele sunt pronunţate de ucenici şi slujitori ai lui Hristos, de ucenici şi împlinitori ai poruncii Mântuitorului. Ei nu se tem de nimic ce este omenesc, ci se tem numai de ceea ce este dumnezeiesc. Numai când omul se pune în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune şi se smereşte prin post nemaicontând pe propria putere şi nemai hrănindu-se cu hrană materială, ci doar cu hrana spirituală a credinţei şi a rugăciunii, atunci se umple de Duhul Sfânt, de Dumnezeu. Numai atunci când demonii simt că în om locuieşte Dumnezeu se tem de omul înduhovnicit. Nu cuvintele omeneşti alungă pe demoni din oamenii demonizaţi, nu cuvintele pur umane, ci cuvintele însoţite de Duhul lui Dumnezeu, de Duhul Sfânt alungă duhurile cele rele. Aceste cuvinte trebuie pronunţate în stare de multă smerenie, pentru că ceea ce are caracteristic demonul este mândria, orgoliul, ura faţă de om şi faţă de Dumnezeu, iar când se întâlneşte cu smerenia şi cu iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni pe care o arată omul duhovnicesc, atunci demonii se lasă alungaţi. Nu mai au putere, pentru că puterea lui Dumnezeu arătată în smerenie şi rugăciune, arătată în legătura puternică cu Dumnezeu, Izvorul harului, este arma de care se tem demonii“.
▲
Sfântul Ioan Scărarul, dascăl al întregii creştinătăţi
Patriarhul Daniel a subliniat ieri că în această perioadă a urcuşului nostru duhovnicesc spre Înviere nu este suficient să ascultăm cuvintele Scripturii, ci trebuie să ne luminăm, să ne umplem şi să ne întărim de prezenţa lui Dumnezeu în noi prin rugăciune şi prin post, să transformăm prin postire foamea după hrană materială în foame după Dumnezeu, în foame şi sete după prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu în noi. Părintele Patriarh a precizat că un învăţător şi un făptuitor în această privinţă este Sfântul Ioan Scărarul, căruia Biserica Ortodoxă i-a închinat duminica a patra din Sfântul şi Marele Post. „Sfântul Ioan Scărarul, ca dascăl al virtuţilor dobândite prin credinţă puternică, prin post, prin rugăciune, prin osteneli, este un dascăl al întregii creştinătăţi. Cartea lui, Scara Virtuţilor, a fost citită ca un manual de viaţă duhovnicească secole de-a rândul în mănăstiri. Şi astăzi în unele mănăstiri este citită, mai ales în perioada postului. În cuvinte foarte simple, dar cu un conţinut foarte adânc, Sfântul Ioan Scărarul ne arată lupta duhovnicească din suflet, din minte şi din inimă, a celui care se străduieşte să urce spre Dumnezeu prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti, prin curăţirea de patimi, după cum a spus PF Daniel.
.jpg)
