„O Catedrală care va exprima sufletul în bucurie“

În decursul anului 2014, pe şantierul de pe Dealul Arsenalului au continuat lucrările de construcţie la suprastructura Catedralei Mântuirii Neamului, simbol al unităţii şi demnităţii noastre naţionale. Astfel, în primăvară au fost demarate lucrările pentru nivelul 9-18 metri, la sfârşitul verii au fost terminate lucrările la nivelul 0-9 metri şi acum, spre sfârşitul anului, au început lucrările pentru nivelul 18-27 metri prin montarea armăturii rigide.

O zi pe şantierul de pe Dealul Arsenalului începe dis-de-dimineaţă pentru cei ce muncesc la ridicarea catedralei. Şefii de echipă îşi adună oamenii şi le prezintă planul cu ceea ce au de făcut, după ce mai înainte au primit sarcinile de serviciu de la echipa de coordonare a lucrărilor. Când am ajuns acolo, o parte din muncitori lucrau la sudura dinspre Altar a armăturii rigide de la nivelul 18-27 metri. Altă parte erau ocupaţi cu montarea cofrajelor în pronaosul catedralei.

Dacă în luna aprilie 2013 s-a finalizat infrastructura lăcaşului alcătuită din radierul casetat şi subsolurile 3, 2 şi 1, în luna august au început lucrările de construcţie la suprastructura noii Catedrale Patriarhale. „Nivelele suprastructurii sunt împărţite din 9 în 9 metri, iar pe parcursul întregului an au fost executate lucrările aferente nivelului, 0-9 metri, iar cele de la nivelul următor, 9-18 metri, sunt realizate în proporţie de 65%. Au demarat şi lucrările aferente nivelului 18-27 metri, prin montarea armăturii rigide, conform sistemului piramidal de execuţie a lucrărilor adoptat în şantierul catedralei“, ne-a spus inginerul Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului monumente şi construcţii bisericeşti.

Lucrări de execuţie la nivelele 9-18 şi 18-27 metri

Ordinea tehnologică de execuţie a lucrărilor pentru fiecare nivel al clădirii a constat în montarea armăturii rigide, montarea armăturii flexibile, execuţia zidăriei pe interiorul şi exteriorul elementelor din beton armat. Următoarele etape de construcţie au fost legate de montarea cofrajelor, terminând cu turnarea betonului în elementele de rezistenţă. „Până la începutul anului 2014 au fost utilizate macarale turn pentru execuţia infrastructurii, macarale care nu permiteau supraînălţarea lor pentru execuţia lucrărilor la suprastructura catedralei. Acum însă, acestea au fost schimbate cu macarale de mari dimensiuni care permit supraînălţarea lor până la cota +110 metri pentru execuţia lucrărilor aferente turlei Pantokrator“, ne-a declarat inginerul Vasile Crăcăoanu.

130 de ani de când regele Carol I a promulgat Legea Catedralei

În sfânta tradiţie românească, ridicarea unei catedrale impunătoare în Bucureşti, demnă de faptele măreţe ale înaintaşilor, în care să se preamărească numele lui Dumnezeu, s-a pus îndată după dobândirea independenţei de stat, în urma războiului din 1877-1878, şi după ce România a fost proclamată Regat. În sprijinul edificării unei catedrale în Capitala ţării s-au pronunţat atunci atât forurile legiuitoare ale ţării, cât şi oamenii politici şi cărturarii vremii, şi, desigur, ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române.

În acest scop, Corpurile legiuitoare, în conglăsuire cu dorinţa expresă a regelui Carol I, au votat o lege pentru „Biserica catedrală din Bucureşti“. Această lege, nr. 1750, a fost promulgată de regele Carol I, la 5 iunie 1884 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 6 (18 iunie) 1884. Anul acesta, Banca Naţională a României a emis în circuitul numismatic o monedă de aur dedicată împlinirii a 130 de ani de la prima lege de construire a Catedralei Mântuirii Neamului.

„Un monument ridicat acolo unde pulsează mai viu viaţa“

Începând cu anul 1885, când Biserica noastră şi-a dobândit autocefalia, a devenit tot mai evidentă necesitatea unei catedrale în Bucureşti, a unei biserici pe măsura noii sale demnităţi, care să o exprime şi să o reprezinte.

Oamenii politici, dar şi ierarhii Bisericii au vorbit şi au scris despre importanţa construirii acestui obiectiv religios. Octavian Goga scria în ziarul „Universul“ din 2 martie 1929: „O mare catedrală, care să înfăţişeze unitatea noastră sufletească şi caracterul creştin al vieţii de stat, e cel mai puternic mijloc de afirmare a legăturii noastre cu trecutul şi al unei orientări normale pentru ziua de mâine. Nu pot concepe aşezarea bisericii decât în centrul oraşului, ca un monument ridicat acolo unde pulsează mai viu viaţa, cu toate frământările ei multiple. O catedrală nu e nicăieri un simbol de izolare, ci de dumnezeiască proteguire a sufletului naţiunii, în toate alergările lui“.

Primul Patriarh al României, Miron Cristea, spunea şi el în cuvântarea rostită la 11 mai 1929: „Fiecare credincios al Bisericii să se simtă sufleteşte legat de Catedrala Mântuirii Neamului, cum a botezat-o însuşi regele Ferdinand. Astfel, unitatea credinţei strămoşeşti se va menţine, se va întări şi vom forma şi pe viitor cea mai puternică forţă sufletească, pe care cu drag o vom pune, ca şi în trecut, la dispoziţia ţării şi a neamului“.

Împlinirea acestui sfânt vis, anume de a avea o catedrală în Bucureşti pe măsura demnităţii acestui oraş, a fost subliniată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, încă de la slujba de punere a pietrei de temelie şi de sfinţire a locului aflat pe Dealul Arsenalului. „Atunci când va fi văzută, catedrala trebuie să transmită mesajul spiritualităţii româneşti. Aşa trebuie să fie ea de frumoasă, încât să exprime sufletul românesc când este în bucurie.“ Şi tot Întâistătătorul BOR adăuga: „Este o mare nevoie de a înţelege scopul şi mesajul acestui locaş de cult din punct de vedere spiritual. În termeni teologici o numim mistagogia spaţiului sacru, ce se transmite ca taină, ca mister al credinţei edificiului. Este un limbaj simbolic nonverbal în timp. Atât arhitectura, cât şi pictura bisericilor ortodoxe sunt cuvânt zidit în simbol, iar simbolul este un cuvânt permanent, o transmitere permanentă a mesajului Evangheliei. De aceea, noi dorim să nu fie construit ceva fără semnificaţie simbolică. Noi nu opunem spiritul şi materia, ci facem din materie o epifanie a spiritului, aşa după cum spunea Brâncuşi despre arta sa“.

Silueta Catedralei Mântuirii Neamului se ridică măreţ, în tăcere. Măreţia ei nu striveşte, ci înalţă. Înalţă demnitatea noastră de popor creştin ortodox.