Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
O expoziţie dedicată familiei creştine la Biblioteca Naţională
De sărbătoarea Bunei Vestiri, la Biblioteca Naţională a României a avut loc vernisajul expoziţiei „Familia“, semnată de artista plastică Silvia Radu. Evenimentul, organizat de Asociaţia „Studenţi pentru viaţă“, se înscrie într-o serie de manifestări în cadrul programului „Săptămâna pentru viaţă“, dedicat adopţiei.
Expoziţia, deschisă până la 9 aprilie, cuprinde 60 de lucrări de pictură, desen, sculptură, toate închinate familiei tradiţionale româneşti, din care nu lipsesc reprezentări în bronz, creion şi culoare ale icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, îngeri, arhangheli, flori.
În anticamera Raiului
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa multora dintre protagoniştii surprinşi în creion şi culoare de mâna talentată a Silviei Radu, fie ei părinţi, copii, bunici, mătuşi, unchi. Prezentă la vernisaj nu doar în calitate de critic de artă, cât mai ales ca prietenă a Silviei Radu, dar şi ca mamă şi bunică, surprinsă în expoziţie împreună cu familia, Doina Mândru a spus: „În timpul şedinţei de poză, în atelierul doamnei Silvia Radu am descoperit că noi pozam între îngeri. Un înger în dreapta, altul în stânga, Sfânta Treime aşezată deasupra, icoanele în bronz splendide de o parte şi de alta a fotoliului pe care stăteam. Aşadar, eram acolo în atelier cum sunt astăzi portretele aici în expoziţie: ca într-o anticameră a Raiului. Acestea sunt portretele unui mare sculptor, dar sunt şi portretele unui pictor al bucuriei, al freneziei culorii. Sunt pline de verva acelei lumini pe care întotdeauna doamna Silvia Radu ştie să o descopere mai ales în chipul copiilor. Aceşti copilaşi pe care îi tot desenează dânsa vor păstra, probabil, în memoria familiei lor aceste portrete ca pe nişte portrete ale chipului lor îngeresc. Este o expoziţie născută din bucurie, care respiră bucurie şi tonicitate. Sunt fericită să fi fost parte a ei.“
„Adopţia este o alegere nobilă“
În continuare, tânăra actriţă Ioana Picoş, activ implicată în cauza pro adopţie, a ţinut să evidenţieze: „În România, cei care îşi doresc să adopte un copil trebuie să aştepte şi până la trei ani. Este cea mai lungă perioadă de timp dintre toate ţările din Europa. Din acest motiv considerăm că legislaţia trebuie îmbunătăţită, iar birocraţia anevoioasă să devină mai aerisită. Avem de urmat exemplul altor ţări, unde femeile însărcinate pot alege din timpul sarcinii ce familie poate să le adopte copilul. Astfel, centrul de amplasament poate să nu mai existe sau să fie o chestiune temporară. Societatea românească trebuie să înţeleagă că un copil adoptat nu este mai puţin copil decât alţii. Adopţia este o alegere nobilă!“
„O familie fără copii este o familie tristă“
În final, autoarea lucrărilor expuse la Biblioteca Naţională a mărturisit: „Această expunere este un mic popas prilejuit de întâlnirea cu familiile pline de împlinirea prin copiii lor. Sunt oameni apropiaţi mie. Doar două familii mi-au fost aduse de prieteni. O familie fără copii este o familie tristă. Mi se pare un lucru minunat că părintele Sofian ne binecuvântează de dincolo; în expoziţie sunt cinci sau şase fetiţe desenate, mi-am dat seama ulterior, care se numesc Sofia“.
Pe un ton hotărât, mai mult ca o rugăminte adresată femeilor, Silvia Radu a mai spus: „Cel mai mare rost şi cea mai mare împlinire a femeii este să facă copii. Nici cea mai grozavă actriţă, nici cel mai mare om de ştiinţă nu are o satisfacţie mai mare decât cea pe care o are o mamă. Mama este cea mai jertfelnică fiinţă din lume. Neamul acesta are nevoie de copii“.