În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
O făclie de Înviere în Ortodoxia bănăţeană
Cu bucurie duhovnicească, am primit scrisoarea prin care ne vestiţi organizarea de către Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timişoara a Simpozionului „Martiri şi mărturisitori ai dreptei credințe în anii regimului comunist. 70 de ani de la reînființarea Mitropoliei Banatului”, eveniment cu profunde semnificații istorice şi spirituale pentru Biserica lui Hristos din această parte a țării, prilejuit de proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2017 drept Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, precum şi de împlinirea a 70 de ani de la reînființarea Mitropoliei Banatului (1947) ca eparhie ortodoxă românească.
Mărturisirea dreptei credințe are începuturi mult mai vechi în aceste ţinuturi româneşti ale Mitropoliei Banatului, din vremea sfinţilor daco-romani sau străromâni, conform numeroaselor mărturii arheologice paleocreştine de la Morisena, Orşova, Cenad şi Tibiscum, datând din secolul 4.
Aşezat, în trecut, între Orient şi Occident, Banatul a cunoscut vitregiile istoriei, care au creat şi Bisericii multe încercări şi greutăţi. Ajutată în vremuri tulburi de către ierarhii ortodocşi români din Ţara Românească sau din Transilvania, Biserica Ortodoxă Română din Banat a păstrat mereu unitatea de credință, de limbă şi de neam cu românii din celelalte provincii.
Deşi, încă din secolul 17, ierarhii acestei eparhii purtau titlul de Mitropolit, precum Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş (†1656), această eparhie devine oficial Mitropolie abia în secolul 20, mai întâi prin reînființarea Episcopiei Timișoarei, prin decret regal, în anul 1939, iar apoi prin ridicarea ei la rangul de Arhiepiscopie şi, totodată, înfiinţarea Mitropoliei Banatului, la data de 3 iulie 1947, având ca sufragane Arhiepiscopia Timişoarei şi Episcopia Caransebeşului.
Un rol deosebit la înfăptuirea acestui ideal al Ortodoxiei bănățene, în secolul 20, l-a avut Episcopul mărturisitor Vasile Lăzărescu, primul Mitropolit al Banatului, de la a cărui întronizare se împlinesc, de asemenea, anul acesta, 70 de ani, în ziua de 24 octombrie 2017.
Acest jubileu al Mitropoliei Banatului coincide în mod semnificativ cu cinstirea memoriei mărturisitorilor şi apărătorilor Ortodoxiei în timpul regimului comunist.
Mitropolitul Vasile Lăzărescu, restauratorul Mitropoliei Banatului şi ctitorul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, a păstorit în vremuri deosebit de grele, marcate de încercările regimului comunist de impunere a ideologiei sale atee, totalitare. În acele condiții dramatice, Episcopia Caransebeșului a fost desființată la 14 februarie 1949 şi integrată în Arhiepiscopia Timișoarei. Pentru ca Mitropolia să nu rămână cu o singură eparhie sufragană, la 1 aprilie 1949, Episcopia Aradului a trecut în jurisdicția Mitropoliei Banatului.
Păstorirea Mitropolitului Vasile Lăzărescu a fost astfel marcată atât de neajunsurile prilejuite de anii grei de după Război, cât şi de abuzurile și ingerințele regimului comunist în viața Bisericii, care încerca să transforme Biserica într-o instituție marginalizată, în acelaşi timp, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate. Întrucât s-a opus noului regim politic şi s-a făcut „vinovat” de a fi împărtășit alte valori decât cele ale ateismului materialist, Mitropolitul Vasile Lăzărescu şi-a încetat păstorirea în mod brusc, în anul 1961, prin retragerea sa din funcţie, fiind exilat din eparhia sa şi având domiciliul forțat, ca şi alți ierarhi, la mănăstirea ilfoveană Cernica, unde, însingurat şi întristat, a trecut la Domnul în anul 1969.
După evenimentele din decembrie 1989, când Biserica a primit din nou libertatea de a se exprima şi a se organiza conform vocației sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reabilitat memoria Mitropolitului Vasile Lăzărescu, iar urmașul său în scaun, Mitropolitul Nicolae Corneanu, s-a îngrijit de împlinirea dorinței sale testamentare, aceea de a fi înmormântat în cripta de sub Altarul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, așa cum se cuvenea unui ctitor atât de mult nedreptățit.
Sărbătorirea a 70 de ani de la reînfiinţarea Mitropoliei Banatului reprezintă un moment semnificativ în viața Bisericii noastre, întrucât este, pe de o parte, un prilej de omagiere a memoriei ierarhilor mărturisitori, a clericilor slujitori ai Sfintelor Altare şi a credincioșilor statornici în dreapta credință, care în vremuri grele au păstorit, au susținut şi au apărat această veche instituție bisericească, iar pe de altă parte, este un îndemn de a le urma pilda vieții lor în păstrarea, apărarea şi promovarea comorii celei de mare preț, adică dreapta credință şi dreapta viețuire în Hristos.
Acum, la ceas aniversar, adresăm felicitări şi părintești binecuvântări Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, colaboratorilor săi de la Centrul eparhial, clerului, monahilor şi monahiilor, precum şi tuturor credincioşilor acestei eparhii!
Totodată, felicităm şi binecuvântăm pe organizatorii Simpozionului şi pe toţi cei care participă la acest eveniment. Ne rugăm Preasfintei Treimi să le dăruiască tuturor sănătate şi mântuire, pace şi bucurie întru mulţi şi binecuvântaţi ani!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la Simpozionul „Martiri şi mărturisitori ai dreptei credințe în anii regimului comunist. 70 de ani de la reînființarea Mitropoliei Banatului”, organizat de Mitropolia Banatului şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timişoara, în perioada 21-22 octombrie 2017.