Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„O limbă. Un neam. O credință” - miniproiect desfășurat la Parohia Sadova II
Pe întreg parcursul lunii februarie, la Parohia „Sfântul Nicolae” din localitatea suceveană Sadova, copiii și tinerii reuniți în grupul de cateheză „Nikolaos”, coordonat de părintele paroh Simion Mîndrilă, au desfășurat miniproiectul „O limbă. Un neam. O credință”.
Copiii și tinerii parohiei sucevene s-au mobilizat exemplar pentru a fi mai aproape de românii din diasporă sau de cei aflați în proximitatea granițelor țării, pentru a se cunoaște și a relaționa, pentru a împărtăși gânduri, trăiri și, în același timp, să arate că limba și credința constituie legătura cea mai profundă dintre toți românii, indiferent de locul în care trăiesc.
Mai multe detalii despre activitățile desfășurate în cadrul miniproiectului a oferit preotul paroh Simion Mîndrilă: „Ne-am apropiat de o comunitate de români vrednici din Bucovina de Nord, Iordănești, mai precis de Parohia «Sfântul Nectarie de la Eghina», păstorită de preotul Gheorghe Moroz, dar și de școala din localitate. Am aflat că tinerii români ar avea nevoie de carte în limba română și că le-ar fi de mult folos manuale de religie, dar și de beletristică. Micii noștri bucovineni s-au mobilizat și, manageriind la maximum resursele proprii, au reușit într-un timp scurt să confecționeze mărțișoare multicolore, au împletit brățări, au făcut felicitări, quilling, suporturi pentru lumânări, obiecte decorative și… prăjituri de casă. Toată munca și efortul lor s-au concretizat într-o sumă frumoasă de bani. Bani pe care i-am investit în manuale și auxiliare de religie pentru clasele I-VIII. Duminică, 21 februarie, ne-am «întâlnit» online cu frații de o credință, de-o limbă și de-un neam, unde ne-am convins că Biserica lui Hristos este vie și trăitoare, este puternică și încrezătoare în lucrarea de mântuire adusă de Izvorul Vieții. Ne-am despărțit cu o promisiune: aceea de a ne vedea nu numai în mediul virtual, ci și fizic, într-o împreună slujire euharistică și comuniune de frăție românească”, a adăugat parohul de la Sadova II.
Implicați în miniproiect au fost și profesoara Lidica Mihaela Mîndrilă, de la Școala Profesională Specială din Câmpulung Moldovenesc, și cei de la Asociația Cultural Umanitară „Nikolaus”-Sadova, care au susținut material și logistic activitățile desfășurate.