O lucrare remarcabilă dedicată Sfântului Maxim Mărturisitorul

Sâmbătă, 26 ianuarie 2013, la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“, a susţinut în şedinţă publică teza de doctorat „Hermeneutica Sfântului Maxim Mărturisitorul“.

Preşedintele comisiei a fost prof. dr. Nicu Gavriluţă de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, conducătorul ştiinţific a fost prof. dr. Ştefan Afloroaei de la aceeaşi universitate ieşeană, iar referenţi au fost prof. dr. Aurel Codoban de la Universitatea „Babeş Bolyai“ din Cluj Napoca, conf. dr. Savu Totu de la Universitatea din Bucureşti şi pr. prof. dr. Gheorghe Popa de la Universitatea „Al. I. Cuza“din Iaşi.

Lucrarea se deschide cu prezentarea vieţii şi operei Sfântului Maxim Mărturisitorul şi a modului cum au fost receptate scrierile sale, insistându-se asupra preocupărilor actuale privitoare la exegeza şi hermeneutica maximiană, de un real interes în contemporaneitate. Următorul capitol aprofundează fundamentele teologice şi filosofice specifice operei maximiene, precum teoria raţiunilor divine, în care se observă cum toate elementele constitutive ale întregului univers converg într-un singur punct, reprezentat de Logos, Cuvântul lui Dumnezeu, întruparea Logosului fiind un adevărat „principiu organizatoric“ al întregii gândiri maximiene. Cel de-al treilea capitol se ocupă cu „ontologia textului“, autorul vorbind aici despre cele „trei întrupări“ ale Logosului. Următorul capitol înfăţişează metoda hermeneutică a filosofului mărturisitor, metodă ce are în centru theoria, termen care însă în zilele noastre şi-a pierdut semnificaţia iniţială, cea de „contemplaţie“. Această parte a lucrării se încheie cu descrierea a ceea ce urmează după contemplaţie, adevărata „theologie“, care conduce la îndumnezeire sau „theosis“. Penultimul capitol analizează practicile exegetice cele mai uzitate de către marele teolog al veacului al VII-lea.

Ultimul capitol este evident cel concluziv, autorul tezei afirmând că, „deşi este un autor extrem de dificil, prin complexitatea şi profunzimea gândirii sale, Sfântul Maxim poate fi în acelaşi timp extrem de fecund dezbaterilor hermeneutice de astăzi, scrisul său fiind în acelaşi timp teologic, dar şi cu un puternic conţinut filosofic. Pentru creştinii timpului său, autentica filosofie convergea cu teologia şi avea o pronunţată dimensiune practică ce îi conducea la împărtăşirea de Hristos, Viaţa cea desăvârşită. Această Viaţă a îmbrăţişat-o şi a tâlcuit-o ca nimeni altul Sfântul Maxim Mărturisitorul, iar teza de faţă se doreşte a fi doar un modest omagiu adus acestei geniale şi uimitoare personalităţi, de la al cărui martiriu ne despart, iată, deja 1350 de ani“.

Întreaga comisie a apreciat lucrarea ca fiind rodul unor eforturi de cercetare de mare amploare şi calitate, la final, candidatul primind titlul de doctor în Filosofie, cu calificativul „Foarte bine“ şi distincţia „Magna cum laude“.